Sper să-ți placă

Stă aplecată peste o coală albă și ține în mână strâns un creion mecanic. De parcă dacă-l ține mai strâns îi tremură mai puțin mâna.

N-a mâncat de pe la opt și acum e 15:00 deci să tot fie vreo… Dracu știe câte ore or fi trecut de când stă așa concavă pe scaun, că nu poate trage linii drepte, calcula și asculta muzică simultan, cu doar juma’ de covrig la bord.

Linie.

Șterge.

Linie.

Șterge.

Telefonul îi vibrează și zâmbește pentru că mesajul e de la cine vrea ea să fie.

Acum, în Gara de Nord e al dracu de frig mai ales pe culoare, unde, deși ești în interior, ești la intersecția curenților de vânt ce bat dinspre toate punctele cardinale. Simte cum casca din urechea stângă îi alunecă din concă, dar mâinile-i sunt calde în buzunar. Rămâne deci nemișcată cu Radiohead cântându-i undeva dintr-o budă din subsol.

Cât o fi?

Ceasul din gară zice că e 7:30. Fuck.

Știe că el e genul punctual, așa că se uită la ieșirea dinspre grivița și-l vede. Își scoate telefonul și tastează, să pară că are ceva important de primit sau trimis. Îl simte când ajunge lângă ea și-n același timp cu ”Bună” îi întinde un sul de hârtie.

”Ce-i asta?”

”Un tablou.”

”Nu înțeleg.”

”E un tablou, ți l-am făcut ție.”

Stelian ține cu vârful degetelor varianta desfășurată a sulului pe care — pare a fi — un cactus cu — ceea pare a fi — un braț roșu, în formă de inimă atașat de el.

”Super.”

”Bine, păi, sper să-ți placă.”

Miruna zâmbește. Apoi își aduce aminte de filmulețul ăla de pe youtube în care un băiat proaspăt frezat urla la niște scaune și câțiva oameni: ”You have to OWN your feelings. Don’t allow them to make you feel pain.”
Colțurile gurii și ochii și umerii și sprâncenele și toată mimica Mirunei cedează gravitației.

Stelian îi privește nedumerit mutra pe care i-a tot văzut-o în selfie-uri și la mese în baruri și dimineața în pat dar, ca de obicei, nu pricepe ce-i dincolo de ea.

Cască gura s-o întrebe, totuși… când un braț nervos și subțire de Miruna îi înșfacă coala A3 mâzgălită de pastel și, imediat după, un guguloi de hârtie îl pleznește între sprâncenele arcuite de uimire.

”Sau măcar du-i-l lui mă-ta, poate-i place ei.” îi zice lui Stelian un spate de Miruna care se îndreaptă spre cât-mai-departe-de-boul-de-Stelian-posibil.

    My Heart Will Go On and

    Written by

    and on and on and on and on

    Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
    Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
    Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade