DISCUȚIA CU ȚARUL RUS:

(DESPRE DISCUȚIA DINTRE ÎMPĂRATUL RUS NICOLAI AL DOILEA

ȘI DEPUTATUL ȚĂRANILOR DIN GUBERNIA BASARABIA GULKIN D:P: ).

În timpul ”perestroicii” lui Gorbaciov, când se democratiza societatea sovietică, când a început să se spună adevărul nepermis până atunci, despre multe lucruri și evenimente din istoria noastră, când cetățenii sovietici au început să aibă acces și la documentele din arhive, locuitorii din Telenești, centrul raional din Republica Moldova, au început să observe unele lucruri stranii în comportamentul lui Alexei Dascăl, născut în anul 1916,feldșer la spitalul raional din Telenești, un om care se bucura de o stimă binemeritată, datorită comportamentului și profesionalismului său. Întâlnindu-se cu cunoscuții săi, Alexei Dascăl le spunea că el este feciorul lui Dionisie Gulkin, care a fost deputat din partea țăranilor din Basarabia în Duma a treia de Stat a Imperiului Rus(anii 1907–1912).Că tatăl său a făcut multe lucruri bune pentru popor, dar în perioada sovietică despre aceasta era interzis să se vorbească. Ba mai mult ca atât, în loc să fie pomenit de bine pentru activitatea sa, tatăl său a fost calomniat în repetate rânduri. Că el se adresează la diferite organe de partid și sovietice pentru a fi restabilit adevărul despre tatăl său Gulkin Dionisii Petrovici.

Cu regret, în acea perioadă Alexei Dascăl nu a obținut nimic, nici de la organele de partid și nici de la cele sovietice. Unicul lucru pe care l-a obținut este acela că i s-a permis să-și schimbe familia din Dascăl în Gulkin și astfel a devenit Alexei Gulkin. În anul 1970, Alexei Dascăl își cumpărase un loc de casă pe pământurile care i-au aparținut cândva lui Dionisie Gulkin, unde și-a construit o casă.

Unii locuitori mai în vârstă povesteau că cândva în Telenești a locuit Dionisie Gulkin, care a fost ales de țăranii basarabeni deputat în Duma de Stat. Că, acolo în Petersburg, capitala Imperiului Rus, unde aveau loc ședințele Dumei, Dionisie Gulkin, ar fi stat la masă și ar fi băut ceai cu însuși Nicolai al II-lea, Împăratul Imperiului Rus.

Dar între timp au avut loc schimbări mari, regimul sovietic a dat faliment. Uniunea Sovietică

s-a dezmembrat. Fostele republici unionale au devenit state independente La 27 august anul 1991 este proclamată independența Republicii Moldova. Se prăbușise nu numai un mare imperiu, dar și un sistem social și odată cu aceasta sau întrerupt și legăturile economici cu fosta metropolă și fostele republici unionale. Conflictul transnistrean, problemele economice și politice care apăruse în societate, au făcut imposibil ca Alexei Dascăl, care devenise de acum Alexei Gulkin, să poată obține adevărul despre tatăl său. În anul 1995 a trecut în lumea celor drepți și Alexei Gulkin(Dascăl),fără să mai afle și să obțină adevărul despre tatăl său Dionisie Gulkin.

Dar să divizăm legenda de realitate și să vedem cine a fost cu adevărat Dionisie Gulkin. Poate Alexei Dascăl (Gulkin) supraaprecia meritele lui Dionisie Gulkin? De ce el nu purta familia tatălui său?

Cu mai mulți ani în urmă, recitind „Publicistica” lui Pantelimon Halippa, cunoscut om politic și publicist român basarabean, pregătită și editată în anul 2001 la Chișinău de cunoscutul cercetător și scriitor Iurii Colesnic, care are o contribuție enormă în elucidarea multor „spatii albe” ale istoriei meleagului nostru. În această cartea sunt incluse în special articolele lui Pan Halippa de până la anul 1944, pe problemele Basarabiei.

Mi-a atras atenția articolul lui Pan Halippa “Limba moldovenească în Duma imperială”, care a fost publicat în revista „Viața românească” nr.1 din 1911, care se edita în orașul Iași din România, de patriotul, publicistul, scriitorul și omul politic Constantin Stere, originar din Basarabia. Din acest articol am aflat că în Duma de Stat a Imperiului rus s-a examinat proiectul de lege „Despre școlile primare”. Deputatul țăranilor de la gubernia Basarabia, rusul D. P. Gulkin a înaintat propunerea ca și copiilor moldovenilor basarabeni să li se acorde dreptul la școală primară în limba maternă. Dar prin eforturile celorlalți opt deputați basarabeni, reacționari, propunerea lui D. P. Gulkin a fost respinsă.

Doi din acești opt deputați erau de naționalitate moldoveni, preotul Nicolae Ghepeţki și primarul de Soroca Nicolae Șoltuz, dar și liderul deputaților basarabeni P. N. Krupenski, organizatorul principal în respingerea propunerii rusului D. P. Gulkin era de „sânge moldovenesc” cum ne dovedesc unii istorici.

Mi-au apărut unele întrebări. Cine este acest D. P. Gulkin? Cum a formulat el propunerea sa în Duma de Stat de a fi acordat moldovenilor dreptul la școală primară în limba maternă. Cum au putut ceilalți opt deputați de la gubernia Basarabia să voteze împotriva deschiderii școlilor primare în limba maternă pentru moldovenii basarabeni? Ce drept aveau ei pentru aceasta? Ce argumente au adus? Și am hotărât să studiez minuțios această problemă.

Dar nici în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, nici la Biblioteca Naţională nu s-au păstrat stenogramele Dumei de Stat a Imperiului rus. Și totuși în urma unei întâmplări fericite am reușit să fac cunoștință cu stenogramele Dumei de Stat de legislatura a treia și cu discursurile lui D. P. Gulkin.

Ceea ce am găsit în stenogramele Dumei de Stat de legislatura a treia a Imperiului Rus au întrecut cu mult cele mai îndrăznețe așteptări ale mele. În primul rând am început să studiez stenogramele ședințelor sesiunea a patra a Dumei de Stat de legislatura a treia, unde a fost examinat proiectul de lege „Despre școlile primare”. Unele cuvântări ale lui D.P. Gulkin sunt legate de dreptul moldovenilor la școala primară în limba maternă. Dar sunt și alte cuvântări ale lui D.P. Gulkin pe acest proiect de lege care prezintă un mare interes. Am descoperit un deputat-țăran, care nu absolvise nici școala primară, dar care fiind un autodidact, citind multă literatură, acumulase cunoștințe profunde în domeniul istoriei, filosofiei, literaturii, jurisprudenței și teologiei. Era un om profund religios, un bun cunoscător al religiei ortodoxe și a celei de rit vechi. A fost un om drept. Dumnezeu sau natura l-au înzestrat cu o minte ageră, cu o memorie fenomenală și cu un simț fin al umorului. În unele publicații apare ideea despre brutalitatea sa. Să fim sinceri, D. P. Gulkin, fiind un om îndrăzneț, putea să-și permită unele fraze mai puțin măgulitoare în adresa deputaților de dreapta, a preoților — deputați, a miniștrilor și chiar a Consiliului de Stat și a Președintelui Consiliului de Stat, ceea ce se considera de nepermis. Cred că cuvântările lui D. P. Gulkin în Duma de Stat prezintă interes nu numai pentru iubitorii istoriei plaiului natal. Este interesantă soarta lui D. P. Gulkin după anul 1912 care este necesar de a fi studiată mai minuțios.

În anul 2010 în baza materialelor prezentate de mine redacția ziarului de limbă rusă „Novoe Vremea ”a publicat articolul „Moldavskii Velikoross” și publicul cititor a putut afla mai multe despre această personalitate pe nedrept dată uitării. În anul 2011a apărut cartea Гросу А. К. «Молдавский великоросс. Бессарабский феномен в Государственной Думе Российской империи.». Cartea poate fi găsită pe saiturile internetului. În anul 2013 editura “Știința”, director dl Gheorghe Prini, a editat cartea Andrei Grosu „Lipoveanul. Un fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului Rus.” Cu unele articole despre Gulkin D. P., sau discursuri de ale sale în Duma de Stat puteți lua cunoștință accesând blogul pe care îl duc la https://medium.com/@Grosu

Cine era acest D.P. Gulkin? Dionisii Petrovici Gulkin, țăran după starea socială, de origine rus, de religie ortodoxă rusă de rit vechi (lipovean, staroobreadeţ), s-a născut în anul 1861 în târgușorul Telenești, județul Orhei. A decedat la 27 februarie 1947. Avea ca studii așa numita „școală casnică”, când preotul ortodox îi învăța acasă pe copii alfabetul și să citească cărțile religioase. D. P. Gulkin a fost un autodidact. Citind multe cărți el avea cunoștințe profunde în domeniul literaturii, istoriei, filosofiei, jurisprudenței și teologiei.

Arenda 4 desetine de pământ moșieresc, unde avea livadă, vie și prisacă, se mai ocupa și cu mica negustorie. Din una din cuvântările sale în Dumă reiese că ar fi fost funcționar al administrației volostei Telenești.

După începutul revoluției din anii 1905–1907, când în Rusia este creată organizația reacționară „Uniunea poporului rus”, ca și mulți țărani din Basarabia, D. P. Gulkin devine membru al acestei organizații, iar în scurt timp devine conducătorul secției din volostea Telenești a „Uniunii poporului rus”.

În anul 1907 este susținut de partidul de Centru din Basarabia la alegerile din Duma a treia de Stat, bineînțeles că s-a ținut cont de calitățile sale. Acest țăran ingenios cu vaste cunoștințe, era înzestrat cu un talent oratoric. Cunoștea limba moldovenească (română) și era stimat de țăranii din județul Orhei. A fost mulți ani judecător al judecătoriei de voloste (judecata țărănească) și membru al Curții de jurați a Tribunalului din Chișinău.

P. N. Krupenski, liderul grupului de 8 deputați din Basarabia, promovați de partidul Centru, intenționa să folosească talentul oratoric al lui D. P. Gulkin în lupta împotriva forțelor democratice din Dumă.

În Duma de Stat D. P. Gulkin face parte din fracția reacționară a moderaților de dreapta, unde șeful său P. N. Krupenskii este unul din lideri. În cadrul primelor 2 sesiuni ale Dumei a treia de Stat îndeplinește dispozițiile șefului său și în cuvântările sale îi atacă pe „cadeți”, „trudovici” și social-democrați. Dar fiind un om onest și religios, înțelege că nu are aceeași cale cu forțele reacționare și în mai 1909 el iese din fracțiunea moderaților de dreapta și părăsește „Uniunea poporului rus”. Devenind deputat independent declară în Duma de Stat că nu mai dorește să fie lacheu și de acum înainte va vorbi numai ceea ce îi va dicta propria conștiință.

Se începe ce-a mai fructuoasă perioadă a activității sale ca deputat, D. P. Gulkin, se transformă într-un apărător al moldovenilor și a altor popoare alogene din Rusia, și ai celor de altă religie. Ca deputat al țăranilor apără drepturile țăranilor și muncitorilor, a femeilor și invalizilor. Devine un adevărat tribun al poporului. În cadrul sesiei a cincea a Dumei a 3 de Stat pe unele probleme reușește să-i adune în jurul său pe toți deputații țărani din Dumă care erau reprezentanți ai diferitor partide, devenind liderul lor neformal.

Dionisii Petrovici Gulkin a luat cuvântul de circa 225 ori la ședințele în plen a Dumei de Stat de legislatura a treia Aceste sunt luări de cuvânt de câteva minute, dar sunt și multe cuvântări mai mari și de până la 10–20 de minute. Cuvântările sale în Duma de Stat sunt aproape de 450 de pagini.

. Majoritatea cuvântărilor lui D. P. Gulkin până la 13 mai 1909 când el lua cuvântul la indicația șefilor săi de partid, reflecta poziția de partid și nu atitudinea sa fată de o problemă sau alta. Dar cuvântările lui D. P. Gulkin în Duma de Stat în perioada 13 mai 1909–9 iunie 1912 prezintă un interes deosebit, deoarece reflectă poziția unui deputat independent, care era mai presus de interesele de partid și spunea ceea ce gândea.

Aceste cuvântări sunt de pe pozițiile unui cetățean rus onest. Când devine deputat independent el spune aceea ce îi dicta conștiința și nu de pe pozițiile de partid.

Aproape în fiecare a doua sa cuvântare el aborda problemele Basarabiei, apăra drepturile moldovenilor din Basarabia.

Dar și în perioada când era membru al fracțiunii moderaților de dreapta a pledat pentru drepturile moldovenilor și a țăranilor. În cadrul ședinței 85 a primei sesiuni a Dumei a treia de Stat din 13 iunie 2008 a înaintat următoarea propunere:

Gulkin (gubernia Basarabia): „Ținând cont de faptul că, din cauza că în școlile populare primare din Basarabia nu se predă în limba moldovenească, nivelul de cărturărie al populației moldovenești a scăzut până la un nivel înspăimântător, propun ca în școala populară primară din Basarabia să fie introdusă limba moldovenească pentru doritori”.

Sub presiunea colegilor săi din fracțiune, care erau niște reacționari înrăiți, D. P. Gulkin, a fost nevoit să-și retragă propunerea sa.

Însă faptul că D. P. Gulkin a fost nevoit sub presiunea colegilor săi din fracțiune să-și retragă propunerea a fost începutul unei rupturi dintre D. P. Gulkin și deputații moderați de dreapta.

„…trebuie să știți că pe spatele țăranilor noștri stau 200 de mii de cinovnici și cam 40 de mii de preoți care, personal, nu prelucrează nici o palmă de pământ; pe când țăranii muncesc și, în același timp, completează rândurile armatei și flotei și lucrează pentru cinovnici; și iată că tuturor nu le ajunge, iar țăranului îi ajunge. Eu, desigur, nu aș fi împotrivă ca tuturor să li se majoreze salariile, dar și situația țăranilor trebuie îmbunătățită.” (Sesiunea 2, ședința 91 din 10 aprilie 1909).

De către Ministerul Învățământului Public în Duma de Stat a fost înaintat proiectul de lege despre școlile primare În rectificările introduse de partidul uniunii 17 octombrie la proiectul de lege despre școlile primare se prevedea de asemenea permisiunea de predare în limba maternă în școlile primare pentru un șir de naționalități. Însă moldovenii din Basarabia nu făceau parte din acestea. De ce? Funcționarii Ministerului Învățământului Public, precum și deputații din partea uniunii 17 octombrie, considerau că moldovenii erau destul de rusificați și că erau în stare să învețe în limba rusă. De aceiași părere erau și majoritate absolută a celor 9 deputați din Basarabia, inclusiv și cei doi deputați moldoveni de naționalitate, preotul Nicolai Gepețki, de la Cetatea Albă și Nicolai Șoltuz, primar al orașului Soroca.

Și totuși, în Duma Imperială s-a găsit un apărător al dreptului moldovenilor la școală primară în limba maternă. Pe data de 10 noiembrie 1910, la ședința 16-a din sesiunea a patra a Dumei a treia de Stat, a vorbit Dionisie Petrovici Gulkin, deputat din partea țăranilor din gubernia Basarabia, rus de naționalitate, sau „velicorus”, cum era înregistrat în toate documentele oficiale, ortodox de rit vechi. În discursul său el a menționat că în amendamentul propus la articolul 16 din proiectul delege de către fracțiunea „Uniunea din 17 octombrie”, nota la acest articol spune următoarele: „În școlile primare se admite predarea în limba maternă pentru copiii de origine nerusă, în baza regulilor anexate la acest articol (16)”

În aceste reguli se spune: „În localitățile cu populație polonă, lituaniană, germană, tătară, estonă, letonă, armeană, cehă și gruzină se permite instituirea școlilor primare cu o singură clasă cu predarea în limba maternă”. Eu, stimați domni, introduc o rectificare la această notă, și anume: după cuvintele „și gruzină” să fie incluse cuvintele „și moldovenească”.

…Ce folos avem noi din această rusificare îngrozitoare, noi, rușii? Moldovenii sunt ortodocși. Sufletește, ei deja demult s-au rusificat, însă limba care li s-a infiltrat odată cu laptele mamei nimeni nu este în stare să le-o ia;

…Moldovenii nu sunt o mână de oameni, ei sunt un milion jumătate care, pierzându-și speranța în deputații lor, au trimis telegrame și scrisori deputaților caucazieni, lui Gheghecikori ș. a….Rog Duma de Stat să accepte rectificarea mea

La 12 noiembrie 1910, în ședința a 18-a a Dumei de Stat, deputații din partea Basarabiei: preotul Ghepeţki, P. Krupenski și Șoltuz au protestat împotriva rectificării lui D. P. Gulkin de a deschide pentru moldoveni scoli primare cu predare în limba maternă.. V. Purişkevici, și el deputat din partea Basarabiei, a strigat: dacă se acordă dreptul la scoli în limba maternă pentru moldoveni, atunci trebuie să le permitem scoli naționale și iacuţilor, ceremişilor (mari), osteacilor (hanţii) ș. a. .,

Sub influența celor opt deputați reacționari din Basarabia majoritatea Dumei de stat a respins rectificarea deputatului Gulkin D. P. de a acorda moldovenilor din Basarabia dreptul la școală primară în limba maternă,cu.141 voturi împotrivă, 125 pentru.(pe blog https://medium.com/@Grosu , în materialul „Limba română în duma imperială” epizodul 2, puteți afla mai multe despre examinarea rectificării propuse de D. P. Gulkin).

Iată cum a fost apreciată de contemporani această faptă nobilă a lui D. P. Gulkin:

„… s-a găsit un suflet bun, de lipovean… care din anumite considerente de dreptate omenească, a cerut școala primară pentru copii moldovenilor Basarabiei” — menționa Nicolae Iorga într-un articol publicat la 29 noiembrie 1910.

„Mărinimosul, velicorusul Gulkin făcuse ceea ce-i dicta conștiința de om și de cetățean” — menționa Pantelimon Halippa în articolul „Limba moldovenească în Duma imperială” publicat în „Viața românească” nr.1 din anul 1911 care era editată la Iași de Constantin Stere.

E.P. Gheghecikori, deputat de la gubernia Cutaisi, liderul fracțiunii social-democraților a declarat în Duma de Stat: „Noi confirmăm că Gulkin, care a apărat interesele limbii moldovenilor, este adevăratul reprezentant al națiunii moldovenilor”.

. Ion Pelivan, liderul mișcării naționale din Basarabia în lucrarea sa “O pagină din istoria Basarabiei. Alexandru Matei Cotruță, scurtă schiță biografică.”, menționa că “… deputații în Duma Imperială, „aleși“ ai Basarabiei, când acolo s‑a discutat proiectul introducerii limbii materne în școlile primare din satele moldovenești basarabene, ei împreună cu liderii lor Paul N. Krupenski, P. V. Sinadino, V. Purişkevici ş.a., au votat contra proiectului. Singurul care a susținut proiectul a fost deputatul țăran Dionisie Gulkin de la Telenești, lipovean, care din cauza aceasta a fost exclus din «Partidul Centrului», dar în schimb deveni simpatic pentru toată suflarea românească conștientă din Basarabia.”

Ioan Pelivan istoric al mișcării de eliberare națională din Basarabia.” Sub red. lui Ion Constantin, Ion Negrei și Gheorghe Negru, București, 2012, pag.291.)

La 4 februarie 1911 în cadrul ședinței 50, la examinarea în lectura a treia a proiectului de lege „Despre școlile primare” D. P. Gulkin va cere din nou pentru moldovenii din Basarabia, dreptul la școala primară în limba maternă.

„Voi le dați voie la toate popoarele să studieze în limba lor, până și bureaţilor și calmâcilor, unui mănunchi de coloniști cehi, dar nu și moldovenilor care sunt majoritatea în Basarabia. În ce bază noi rușii constrângem acest popor, popor ortodox și loial față de noi”. El va apela și la participarea moldovenilor în războiul ruso-japonez din anii 1904–1905. „…moldovenii rezerviști au luptat sub Mukden, la mormintele împăraților, ca leii pentru Rusia și Țarul rus și iată acești viteji moldoveni nu merită nici o stimă în actuala Dumă de Stat?” D. P. Gulkin cere în numele moldovenilor basarabeni dreptul la școală primară în limba maternă.

Până în anul 1917 când în urma revoluției din februarie cade regimul țarist moldovenii nu au obținut dreptul la școală naţională.

La 11 mai 1912 în cuvântarea sa din cadrul ședinței 130 a sesiei a cincea a Dumei de Stat D. P. Gulkin v-a declara: „… ce le-am dat noi, acestor moldoveni timp de un secol, noi, oamenii ruși?… Basarabia avea la alipire autonomie, dar toate s-au spulberat. Eu nu sunt moldovean. Eu sunt rus, dar trebuie să spun că voi le-ați luat totul, până și limba moldovenească”.

În cadrul ședinței 144 a sesiunii a cincea din 01.06.1912 a declarat: „Eu spun că Guvernul nostru duce o politică de dezbinare și nu de împăcare.… poate vă este cunoscut din ziare de actualul jubileu de o sută de ani de la alipirea (anexarea) Basarabiei, cine a fost răsplătit de Guvernul rus? Grecii și armenii au primit decorații, dar țărănimea locală moldovenii nu au primit nimic, țărănimea locală care e considerată cea mai loială din Rusia. Așa este politica în Caucaz, așa este politica în Basarabia, așa este politica în periferii.

„… eu reprezint o gubernie alogenă unde „adevărații ruși” conduc gubernia. La noi în Basarabia 16 membri ai numeroasei familii Krupenski țin Basarabia în clește, ei conduc zemstva, ei conduc școala. Dar spuneți vă rog, le este mai ușor țăranilor basarabeni, moldovenilor de la aceea că acolo zemstva este „adevărat rusă”….La mine în voloste la 20 de verste nu este spital, nu este medic, nu este în localitate școală, de aceea că acolo… stăpânesc Basarabia, domnii Krupenski”. (sesiunea 3, ședința 112, 18 mai 1910).

În cadrul sesiunii 5 a Dumei a treia de Stat la examinarea proiectului de lege „Despre instituțiile de învățământ, clase și cursuri private” în anexa, la unul din articolele, înaintată de deputații de dreapta, se indică că dreptul de a preda limba și literatura rusă, istoria și geografia se acordă numai persoanelor de origine rusă. D. P. Gulkin se va adresa și la ceilalți deputați basarabeni de origine nerusă ca să se pronunțe împotriva acestei modificări, dar în zadar. „Membrii Dumei de Stat care șed aici, Șoltuz, Damianovici, Sinandino, Cara-Vasile și părintele Ghepeţki, toți sunt greci, armeni, moldoveni, dar ei nu apără poporul Basarabiei, dar ei nici nu vor să audă nici de apărarea mea, deoarece ei sunt naționaliști (adevărați naționaliști ruși) și ei nu pot să asculte aceasta, cum pot ei să încalce jurământul pe care ei probabil l-au dat fracțiunii naționale ruse.

Eu numai ce m-am adresat deputatului Dumei de Stat Șoltuz, care e moldovean, cu întrebarea, ce faceți voi, ieșiți la tribună și protestați, dar în prezent în Basarabia circa 9/10 din învățători sunt moldoveni și moldovenii nici odată nu vor renunța la limba lor, niciodată, la moldoveni în familie se vorbește în limba maternă… atunci cum se poate permite această anexă, pentru Gruzia, pentru Basarabia, — eu nu vorbesc despre armeni, polonezi și nemți, eu vorbesc numai despre ortodocși și gruzinii sunt ortodocși și moldovenii tot sunt ortodocși, înseamnă că aici nici nu se poate vorbi despre necredință, chiar și din punctul de al Vlădicăi Evloghii nu are nici un sens de a aproba această anexă. Atunci de ce, actualii învățători basarabeni trebuiesc izgoniți, dacă ei vor dori să se transfere în aceste scoli noi și ei conform legii nu vor putea fi primiți”. (Sesia 5, ședința 131, 12 mai 1912).

De asemenea D. P. Gulkin s-a ridicat și în apărarea polonezilor, gruzinilor, evreilor, a musulmanilor.

S-a ridicat și în apărarea drepturilor coreligionarilor săi, rușii ortodocși adepți ai bisericii de rit vechi. El va opta pentru libertatea conștiinței, pentru egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor Imperiului rus, indiferent de religie și naționalitate. Va fi susținut de centru și de partea de stânga a Dumei de Stat. Era un om erudit, ingenios, înzestrat cu un talent oratoric și un simț fin al umorului. Cuvântările sale erau însoțite de aplauze și strigăte de „bravo”. Cuvântările lui D. P. Gulkin atrag atenția presei. Acest țăran din Telenești este numit de presă ca un om înzestrat cu talent de la natură (samorodok).

Prin activitatea sa ca deputat independent în Duma de Stat de legislatura a treia D. P. Gulkin s-a manifestat ca un adevărat tribun al poporului.

Prin viziunile sale politice el s-a ridicat mai sus de mentalitatea imperială care era caracteristică pentru mulți reprezentanți ai națiunii titulare a Imperiului rus. Ia depășit pe mulți activiști politici ai timpului său, și-a depășit epoca sa. A fost un adevărat fenomen în Duma de Stat.

D. P. Gulkin merită recunoștința noastră. El merită să fie pomenit măcar în manualele școlare. D. P. Gulkin a fost unicul apărător al drepturilor moldovenilor în Duma de Stat a Imperiului rus din cei 26 deputați din Basarabia, în toate cele patru Dume de Stat

Așa că Alexei Dascăl(Gulkin) avea tot dreptul moral ca să ceară să fie restabilit adevărul despre tatăl său, Gulkin D. P., deputat în Duma a treia de Stat a Imperiului rus din partea țăranilor din gubernia Basarabiei.

De și este amintit în lucrările lui Pantelimon Halippa, Ion Pelivan Petre Cazacu, Anton Crihan, Nicolae Iorga, Alexandru Boldur, istoricului american G. Klarc, ale istoricilor ruși A. Ia. Avreh, A. A. Doroşenco, Iu. V. Cliuchina și F. A. Selezneov, până în ultimul timp despre el în Republica Moldova nu se știa nimic.

Ca și majoritatea țăranilor din Imperiul Rus D. P. Gulkin credea că Țarul rus v-a ușura situația poporului. Fidel jurământului pe care toți deputații îl depuneau la validarea mandatului de deputat în Duma de Stat, D. P. Gulkin considera că el trebuie să aducă la cunoștința Dumei de Stat despre situația poporului, sperând că cuvântările sale vor fi citite și de către Împăratul Nicolai al II-lea. În cuvântarea sa din 23.02.1910, în cadrul ședinței nr.53 a sesiunii 3 a Dumei de Stat de legislatura a treia D. P. Gulkin a spus: „…eu trebuie să spun adevărul deoarece am jurat Țarului. Fericită va fi țărănimea dacă Tătuca-Țar v-a citi cuvântarea unui simplu țăran, dar nu a unui profesor sau avocat.

Mai târziu el va pierde încrederea în „Duma burghezo-moşierească cum a numit-o el de la tribuna Dumei de Stat, în Guvern și se va clătina și credința sa în Tătuca-Țar”.

După cum mărturisește generalul A. A. Mosolov, care a fost șeful cancelariei Ministerului Curții Imperiale în anii 1900–1916: „Împăratul Nicolai al II-lea care îi considera pe deputații Dumei de Stat nu ca reprezentanți ai poporului, ci pur și simplu ca „intelectuali”, avea cu totul altă atitudine față de delegațiile țăranilor: „Țarul se întâlnea cu ei cu plăcere, discuta cu ei îndelung fără ca să obosească, bucuros și binevoitor”.

De o așa onoare de a discuta cu Împăratul Nicolai al II-lea a avut parte și deputatul Dumei de Stat de legislatura a treia, din partea țăranilor din gubernia Basarabia, Gulkin Dionisii Petrovici.

Despre aceasta mi-a povestit domnul Afanase Druță care spune că despre această întâlnire

i-a povestit însăși tatăl său–Dionisii Petrovici Gulkin. De asemenea acest fapt mi-a fost confirmat de doamna Dora Volcu actuala stăpână a casei lui D. P. Gulkin și de mătușa ei, doamna Elena Privilean care este fina de botez a lui D. P. Gulkin și care au auzit despre întâlnirea lui D. P. Gulkin cu Împăratul Nicolai al II-lea de la Eudochia (Dusea), fiica lui D. P. Gulkin.

În cadrul recepției organizate de Împăratul Nicolai al II-lea pentru deputații Dumei a treia de Stat, Împăratul Nicolai al II-lea a întreținut o discuție timp de 15 minute cu D. P. Gulkin. În literatura istorică găsim o informație, că Nicolai al II-lea a organizat o recepție pentru deputații Dumei a treia de Stat la încheierea mandatului Dumei de Stat de legislatura a treia.

Bineînțeles că Împăratul Nicolai al II-lea a vrut să afle părerea lui D. P. Gulkin pe diferite probleme, de la acest deputat basarabean înțelept, de la acest deputat independent, de la acest deputat-țăran care vorbea în Dumă cum îi dicta conștiința proprie și nu liderii de partid.

Trebuie de menționat că deputatul basarabean era o figură bine cunoscută în Dumă.

După cum ne-a informat dl Afanase Druță, din spusele tatălui său, D. P. Gulkin avea o memorie foarte bună și el vorbea liber, nici o dată în Dumă nu a folosit cuvântările scrise.

Având o minte ageră și un simț fin a umorului, prin cuvântările sale acest fenomen basarabean știa să atragă atenția întregii Dume de Stat, nu întâmplător cuvântările sale erau întrerupte de aplauze și strigăte de „bravo”. Eu aș menționa că D. P. Gulkin a fost cel mai activ, deputat-țăran în Duma de Stat, care spunea ce îi dicta propria conștiința și nu spunea cea ce ar fi dorit să audă cei din sferele înalte.

Discuția dintre Împăratul Nicolai al II-lea și D. P. Gulkin s-a axat pe problema agrară. Împăratul Nicolai al II-lea l-a întrebat pe D. P. Gulkin cum apreciază țăranii faptul că sunt împroprietăriți cu pământ? La aceasta D. P. Gulkin a răspuns că dacă și în continuare țăranilor li se v-a da pământ pe terenurile unde este numai lut, sau crește numai stuf, atunci țăranii se vor ridica cu coasele și furcile pentru drepturile lor.

Cu regret nu s-au păstrat alte amănunte despre acesta discuție de 15 minute dintre Împăratul Nicolai al II-lea și D. P. Gulkin, acest fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului Rus. Dar fiți siguri că acest reprezentant al țăranilor din gubernia Basarabia care declarase anterior în Dumă: „…eu consider ca un om rus, ca un cetățean rus cinstit, că mie mi-ar fi rușine dacă nu aș spune aceasta în Dumă” (sesiunea 4, ședința 50,din 04.02.1911), „…chiar dacă aș fi exclus definitiv din Dumă, nu aș fi de acord să tac atunci când nu tace poporul” (Sesiunea 4, ședința 99, din22.04.1911), l-a informat pe Împăratul Nicolai al II-lea despre situația reală din societate. Deoarece el considera ca o datorie sacră a sa în fața Țarului și a lui Dumnezeu de a spune purul adevăr.

Mărturii despre recepția organizată de împăratul Nicolae al II-lea pentru deputații Dumei de Stat de legislatura a treia le găsim în memoriile lui Cocovţov Vladimir Nicolaevici, care a deținut funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri al Imperiului rus în anii 1911–1914. Anume la insistența lui Cocovţov V. N. , Nicolai al II-lea a căzut de acord să fie organizată această recepție, deoarece anterior el nu dorea să fie organizată recepția pentru deputații Dumei de Stat de legislatura a treia.

În anul 1933 în Paris este editată în două volume, în limba rusă cartea lui Vladimir Cocovţov „Din trecut meu. Memoriile anilor 1903–1919” (Владимир Коковцов «Из моего прошлого. Воспоминания 1903–1919 г.г.», Т 1–2 Париж 1933г.).

În volumul doi, partea a cincea, capitolul III găsim următoarea informație: ”recepția pentru deputații Dumei de Stat a avut loc în ziua de vineri 12 iunie 1912, la orele 11 dimineața, în Palatul Alexandrovsc.

În afară de mine la recepție au participat numai baronul Frederix (Ministrul Curții Imperiale n.a.) și aghiotantul de serviciu.

Împăratul a intrat în sala, în care în jurul pereților, în liniște erau aranjați membrii Dumei de Stat, în ordinea alfabetică a guberniilor de la care au fost aleși.

El s-a salutat cu mine și cu Președintele Dumei de Stat (Rodzeanco V.M. n.a.), a trecut pe lingă deputații, care se prezentau și discutând destul de îndelung cu unii din ei, s-a limitat față de Gucicov (liderul fracțiunii octombriştilor, ex. Președinte a Dumei de Stat n.a.) doar cu o singură întrebare: „Se pare că ați fost ales de la Gubernia Moscova”, după aceia a venit la mijlocul sălii, a scos de la fundul caschetei foițele de hârtie cu notițe la care se uita uneori și a rostit adresarea Sa.

După construcție, adresarea repeta textul pe care îl prezentasem în ajun, cu unele prescurtări și atenuări a expresiilor de aprobare, dar conținea și o frază destul de tăioasă care nu era în textul prezentat de mine și anume: „Pe mine m-a întristat extrem de mult atitudinea Voastră negativă față de problema aproape inimii Mele, a școlilor parohiale, moștenită de mine de la Neuitatul Meu Părinte”.

Această frază a produs o impresie zguduitoare asupra majorității deputaților Dumei de Stat. Ei în tăcere priveau unii la alții, i-ar când Împăratul a plecat și toți au fost invitați în sala vecină unde au început să fie aduse ceai și tartine, — expresiile de adâncă dezamăgire și nemulțumire curgeau din toate pârțile.

Toți s-au împrăștiat repede și în aceeași zi Duma de Stat a respins cu majoritatea de voturi unele proiecte de lege care prevedeau alocarea de credite la aceleași scoli parohiale și rămăsese nesoluționate de la ședințele anterioare. Prin aceasta și-a finisat activitatea Duma de Stat de legislatura a treia și sub aceste impresii, toți membrii Dumei au plecat la locul lor de trai”.

Fraza din memoriile lui Cocovţov V.N.: „…a trecut pe lângă deputații care se prezentau și discutând destul de îndelungat cu unii din ei…” este o confirmare indirectă a faptului că D. P. Gulkin ar fi putut fi unul din acei deputați cărora le-a fost acordată înalta onoare de a discuta destul de îndelungat cu Împăratul Nicolai al doilea.

Dar în memoriile lui V. N. Cocovţov sunt unele inexactități.

V. N. Cocovţov afirmă în memoriile sale că recepția organizată de Împăratul Nicolai al II-lea a avut loc în ziua de vineri, 12 iunie 1912, la orele 11.00 dimineața. Dar din stenogramele Dumei a treia de Stat este cunoscut că ultima ședință a avut loc la 9 iunie 1912.

Deoarece nu aveam acces la ultimul volum al stenogramelor Dumei a treia de Stat, l-am rugat pe Nicolai Vasilievici Gulkin din Nijnii Novgorod, care este în posesia stenogramelor Dumei a treia de Stat să-mi trimită prin poșta electronică copiile primelor și ultimelor pagini a stenogramelor ședințelor 151–153 a sesiunii a cincea a Dumei a treia de Stat. Analizând materialele primite am constatat că ședința 151 a sesiunii a cincea a Dumei a treia de Stat a avut loc joi, 7 iunie 1912, de la orele 14 și 29 minute până la orele 18.00.

Ședința 152 a avut loc în seara zilei de vineri 8 iunie 1912, de la orele 20 și 35 minute până la orele 23 și 15 minute. Ultima ședință 153 a sesiunii a cincea a Dumei de Stat de legislatura a treia și-a început lucariile sâmbătă, 9 iunie 1912, la orele 11 și 21 minute dimineața și și-a încheiat lucrările la orele 15 și 55 minute după ce a fost adus la cunoștință Ucazul Senatului „Despre încetarea împuternicirilor Dumei de Stat de legislatura a treia”.

Din cele expuse putem determina că 12 iunie 1912 a fost în ziua de marți, când împuternicirile Dumei a treia de Stat deja expirase și în această zi nu a putut să aibă loc recepția. V. N. Cocovţov a scris memoriile sale în emigrație, le-a editat în 1933 în Paris și a indicat greșit data recepției pentru deputații Dumei a treia de stat organizată de Împăratul Nicolai al II-lea.

De acea putem constata cu toată certitudinea că discuția dintre Împăratul Imperiului Rus Nicolai al doilea și deputatul țăranilor din gubernia Basarabia D. P. Gulkin a avut loc în ziua de vineri, 8 iunie 1912 ,după ora 11 dimineața, în Paladul Alexandrovsc.

Palatul Alexandrovsc era amplasat în Ţarscoe Selo (actualmente or. Pușkin). Distanța pe calea ferată dintre gara Vitebsc din Sanct Petersburg și Ţarscoe Selo era de 23 km. De aceea deputații Dumei a treia de Stat în ziua de 8 iunie 1912 s-au deplasat cu trenul la Ţarscoe Selo la recepția organizată de Nicolae al doilea în Palatul Alexandrovsc, apoi s-au întors în Sanct Petersburg și în seara aceleași zile au petrecut penultima ședință a Dumei a treia de Stat. După cum se vede din ultimele trei cuvântări ale lui D. P. Gulkin din ziua de 9 iunie 1912 și mai ales din propunerea sa de a fi respins proiectul de lege despre alocarea sumei de 1013340 ruble la reparația Palatului Taurida, sub motiv că este proprietate imperială, iar statul plătește pentru arendă 25 mii ruble anual, putem constata ca s-a spulberat „credința în Țar” a acestui țăran din Telenești, deputat în Duma imperială, care a fost D. P. Gulkin.

M. V. Rodzeanco președintele Dumei a treia de Stat, confirmă în memoriile sale că recepția organizată de Majestatea Sa Împăratul Nicolai al II-lea pentru deputații Dumei a treia de Stat, în legătură cu expirarea împuternicirilor Dumei, a avut loc la 8 iunie 1912.

După apariția cărții mele în limba rusă, m-a contactat dl Petru Erșov care mi-a comunicat că în Inești, localitate de lângă Telenești locuiesc doi feciori ai lui D. P. Gulkin din a doua căsătorie.

La 22 iunie 2011 sosind la Telenești am fost primit de președintele raionului, domnul Boris Burcă, care a manifestat un viu interes față de personalitatea lui D. P. Gulkin.

Domnul Boris Burcă a invitat-o pe doamna Elena Ilescu, directoarea muzeului raional de istorie și etnografie, în curs de organizare. Am hotărât să începem investigațiile cu biserica ortodoxă de rit vechi sau biserica lipovenilor cum i se spune în Telenești. Cu regret, nu am găsit pe nimeni la biserică. Am transmis o carte „Moldavskii velicoross” pentru conducătorul comunității ortodocșilor de rit vechi la un vecin.

În Inești ne-au recomandat să ne întâlnim cu domnul Afânase Druță, care este născut în anul 1927, dar necitând la aceasta este destul de energic, este mereu în căutare, este abonat la șase ziare, se interesează de orișice carte care apare, practic participă la toate manifestările culturale care au loc la Telenești.

Ne-am deplasat spre casa domnului Afânase Druță, unde ne-a întâmpinat soția domnului Druță, ea l-a chemat pe dl Afânase care se afla în casă. A ieșit un bătrânel zvelt, de statură mijlocie și destul de energic pentru onorabila vârstă pe care o are.

M-am prezentat și l-am întrebat ce știe despre D. P. Gulkin. „Acesta este tata care m-a crescut”, — a spus domnul Afanase Druţă, — el este tatăl meu natural, biologic, care m-a crescut și m-a educat”.

De la el am aflat că după încheierea mandatului de deputat în Duma de Stat de legislatura a treia a Imperiului Rus, D.P. Gulkin se reîntoarce în Telenești la ocupațiile sale: agricultura și în special pomicultura și viticultura.

Cumpără noi terenuri de pământ în trei sate. Plantează soiuri de pomi și viță de vie aduse din Franța. Folosește o metodă nouă de ambalare a fructelor. Mai târziu va exporta mere în Franța și Polonia. Avea zile speciale când îi primea în audiență pe locuitorii din volostea Telenești pentru a le acorda consultații juridice. Zeci de țărani moldoveni primeau în aceste zile consultație juridică pe diferite probleme. Era un om foarte punctual și le cerea să fie punctuali și celor din jurul său.

Dintr-un discurs al lui D. P. Gulkin știam că patru copiii ai săi au decedat la vârstă fragedă și un băiat de 17 ani a murit de tifos în anul 1903. A avut încă două fiice și doi feciori. Fiica mai mare despre care în una din discursurile sale spune cu mândrie că a absolvit gimnaziul cu medalia de aur. Această fiică mai târziu absolveşte facultatea de medicină din București și se căsătorește cu un medic de naționalitate armean. Acest medic era foarte cunoscut și apreciat în Telenești. Fiica mai mare moare tragic într-un accident, când faetonul în care mergea se răstoarnă. Despre a doua fiică Evdochia, sau Dusea după cum o numeau, vom vorbi mai jos.

Feciorii Vladimir și Sașa (probabil Alexandru sau Alexei) au făcut studii în Odessa. După începutul primului război mondial ambii termină cursurile militare speciale și li se acordă gradul de ofițer. Probabil în componența corpului expediționar rus nimeresc în Franța, unde au rămas după terminarea primului război mondial.

După începutul primului război mondial soția domnului D. P. Gulkin, Fenia se îmbolnăvește grav, mai târziu a decedat.

Între D. P. Gulkin și o frumoasă moldoveancă din Inești, Mărioara Dascăl, care era mai tânără ca el cu 30 de ani și lucra în livada lui, se stabilește o relație care s-a transformat într-o mare dragoste. Din această relație în anul 1916 s-a născut un copil Alexei, care este dat să fie crescut de buneii Mărioarei Dascăl.

Mai târziu Mărioara Dascăl se căsătorește cu Vasile Druță din satul Inești.

După cum ne povestește domnul Afanase Druță, când trebuia să înceapă nunta, la casa unde se aflau nuntașii a venit Dionisii Petrovici Gulkin cu un faeton tras de șase cai albi. S-a apropiat de mireasă și a întrebat-o de ce a procedat așa, deoarece ea știe că el o iubește.

Mărioara a spus că și ea îl iubește, dar așa a fost să fie. Dionisii Petrovici a întrebat care sunt cheltuielile pentru nuntă? Când i s-a spus suma, el a scos banii și a acoperit toate cheltuielile pentru această nuntă.

Vasile Druță fiind bolnav de tuberculoză la timp scurt după nuntă se stinge din viață. După încetarea din viață a lui Vasile Druță relația și dragostea dintre D. P. Gulkin și Mărioara Druță a continuat, de și nu a fost înregistrată o căsătorie.(După unele mărturii ei au oficiat o cununie religioasă). Din această relație și dragoste mare, în anul 1923 se naște Onufrei, în anul 1927 Afânașe și la 31 decembrie 1932 se naște cel mai mic fecior Vasile, când D. P. Gulkin avea deja onorabila vârstă de 72 de ani.

Acești copii au fost educați ca moldoveni în religia ortodoxă oficială și au purtat familia Druță. Feciorii Alexei, Afanase și Vasile le-au adus lui D. P. Gulkin și Marioarei Druță 27 de nepoți și 36 de strănepoți, care se consideră moldoveni și sunt vorbitori de limbă română. D. P. Gulkin nu numai că i-a iubit pe moldoveni, dar s-a contopit cu poporul alături de care a trăit.

Dionisii Petrovici Gulkin locuia la Telenești, în aceeași casă cu fiica Eudochia. El construiește o casă în Inești unde locuiau Mărioara Druță cu copiii. Având pământuri și livadă în Inești, practic toată ziua se afla în Inești. Acorda atenție copiilor, îi asigura cu cele necesare, îi povățuia.

L-am întrebat pe domnul Afânașe Druță dacă ține minte locul unde s-a aflat în Telenești casa lui D. P. Gulkin. „De ce să țin minte unde era, casa lui tata este și astăzi în Telenești”, — m-a surprins domnul Afânași Druță.

L-am rugat să ne arate casa în care a locuit D. P. Gulkin și ne-am deplasat spre Telenești.

Am ajuns la casa în care a locuit D. P. Gulkin și în care în prezent locuiește doamna Dora Volcu. Acasă am găsit-o pe fiica ei Elena Volcu, o tânără mămică cu o frumoasă fetiță Anișoara de o lună de zile. În această casă se păstrează cu sfințenie memoria lui Dionisie Petrovici Gulkin. Doamna ne-a arătat două fotografii. Una reprezenta o venetcă a deputaților din Basarabia în Duma a treia de Stat. În mijloc este fotografia lui D. P. Gulkin (care este și pe coperta cărții mele în limba rusă –A.G.) și în cerc erau reprezentate fotografiile celorlalți opt deputați din partea Basarabiei. Cealaltă fotografie reprezenta un grup de funcționari din Telenești, printre ei și D. P. Gulkin.

Într-o jumătate a casei locuia doamna Dora Volcu cu familia, cealaltă jumătate a casei unde s-a aflat dormitorul și biblioteca lui D. P. Gulkin este pregătită pentru reparație. Sau după expresia doamnei Elena Ilescu, directoarea muzeului din Telenești, această încăpere parcă este pregătită special pentru a inaugura o filială a muzeului raional și care să fie consacrată lui D. P. Gulkin, acestui apărător al moldovenilor basarabeni în Duma Imperială.

Deoarece trebuia să fiu la orele 14.00 în Chișinău am convenit să vin în altă zi la Telenești pentru a continua investigațiile.

L-am dus cu mașina pe domnul Afanase Druță până acasă la Inești și fiindcă pe drum mi-a spus că primește o pensie mică, la despărțire i-am pus în buzunarul hainei o sumă mică de bani.

Am considerat că a fost pentru mine o zi cu succes. Deoarece aflându-mă la Telenești o jumătate de zi am reușit să îl găsesc pe feciorul lui D. P. Gulkin, să mă aflu în casa în care a locuit Dumnealui.

În seara aceleiași zile am fost sunat de doamna Dora Volcu, stăpâna actuală a casei lui D. P. Gulkin și de Ana Gheorghievna Timotin, conducătoarea comunității ortodocșilor de rit vechi din Telenești. Ambele au regretat că nu am izbutit să ne întâlnim. Le-am promis că în timpul apropiat voi veni în Telenești.

La 9 iulie 2011 însoțit de domnul Alexandru Moraru, cunoscut istoric și arhivist, care s-a înarmat cu o videocameră, ne-am pornit spre Telenești, unde ne aștepta doamna Elena Ilescu, directoarea muzeului raional de istorie și etnografie. Împreună ne-am îndreptat spre biserica lipovenilor. Anume spre acea biserică, despre care se spune în circulara Ministerului de Interne a Imperiului rus adresată guvernatorului Basarabiei în anul 1910 și prin care era acordată permisiunea de a reconstrui capela ortodocșilor de rit vechi din Telenești în biserică.

Anume în acea biserică în care D. P. Gulkin citea Psaltirea, îmbrăcând mânuși albe accentuând prin aceasta importanta cărții sfinte.

La biserică ne aștepta Ana Gheorghievna Timotin, conducătoarea comunității ortodocșilor de rit vechi (lipovenilor) din Telenești. Această, femeie lipoveancă (rusoaică de credință de rit vechi), a cărei chip emană bunătate și evlavie, ne-a întimpinat foarte binevoitor. După cum am aflat mai târziu Ana Gheorghievna, născută în Telenești, în tinerețe pleacă în Chișinău, unde a locuit 40 de ani, apoi lasă apartamentul copiilor și se reîntoarce în Telenești. Devine liderul comunității lipovenilor din Telenești. Toată responsabilitatea pentru biserica lipovenilor îi revine Dumneaei.

Am intrat în biserică plin de emoții deoarece intrasem în acest lăcaș sfânt în care Dionisii Petrovici Gulkin citea cărțile sfinte coreligionarilor săi, unde el se ruga lui Dumnezeu. Am aprins o lumânare pentru odihna sufletului lui D. P. Gulkin.

În acel moment mi-am amintit de cuvintele domnului Tudor Rusu, redactor-șef al săptămânalului „Făclia” care scria în articolul „Un singur om împotriva unui Imperiu”: „… toată splendoarea morală, toată forța lui spirituală, Dionisie Gulkin și le alimenta din credința sa în Dumnezeu, din convingerile sale profund religioase… o pleiadă de intelectuali ruși se distingea frumos, simbolic, prin aceeași vibrantă frică de Dumnezeu, dar și prin o conștiință nepătată”.

Ana Gheorghievna Timotin ne-a spus, că a auzit de la părinții săi despre D. P. Gulkin care a fost deputat în Duma de Stat și se bucura de stima locuitorilor din Telenești.

Trebuie să menționez, că această biserică a fost așezată pe un teren mlăștinos de la care permanent se umezesc pereții. Ar fi necesar ca autoritățile locale, și poate și cele centrale să găsească o soluție pentru a salva acest monument istoric.

Am mulțumit dnei Ana Gheorghievna pentru că ne-a oferit posibilitatea să vizităm acest lăcaș sfânt și am plecat spre casa în care a locuit D. P. Gulkin.

Am fost întâmpinați de stăpâna casei, doamna Dora Volcu, cu fiica și nepoțica, mai apoi s-a alăturat și doamna Elena Privilean, sora mamei doamnei Dora Volcu, născută în anul 1940 și care a fost botezată de Dionisii Petrovici Gulkin și de fiica sa Eudochia, care ne-au povestit că bunica Dumneaei doamna Vera Roșcovan care terminase șapte clase în timpul țarismului, cunoștea bine limba rusă și slavonă. Îi plăcea mult să citească. Era în relații prietenești cu D. P. Gulkin cu care des discutau despre literatura citită. D. P. Gulkin îi botezase copiii. După moartea lui D.P.Gulkin în anul 1947 fiica sa Eudochia având o situație materială foarte grea a vândut casa lui D.P.Gulkin părinților doamnei Dora Volcu, Ion și Maria Stratulat. Necitând la faptul că vându-se casa, Eudochia, fiica lui D. P. Gulkin, a rămas să locuiască în jumătate de casă, până în anul 1985 când a încetat din viață.

„Dacă ceilalți copii ai lui D.P.Gulkin din căsătoria cu soția sa Fenea au făcut studii, fiica mai mică Eudochia a făcut studii acasă, învățător fiindu-i chiar tatăl ei. Cunoștea foarte bine limba franceză, matematica, avea profunde cunoștințe juridice, a citit foarte multă literatură. Vorbea o frumoasă limbă română. Când eram copii ne ajuta la limba franceză și matematică. A lucrat agent fiscal. De la ea am deprins și dragostea pentru lectură. Ne dădea cărți din biblioteca ei să citim,” — își amintește doamna Dora Volcu. Că D. P. Gulkin cunoștea limba germană pentru mine nu era noutate, deoarece în una din cuvântările sale el menționa că cunoaște limba evreilor, poate citi și scrie evreiește. După câte știm limba idiș vorbită de evreii din Basarabia s-a format în baza unui dialect al limbii germane, dar faptul că D. P Gulkin cunoștea limba franceză pentru mine era o noutate. În anul 2013 la Moscova a fost editată cartea lui Serghei Stepanov “Ciornaia sotnia”, recent, în capitolul 5 al acestei cărți, în formă electronica, am găsit următoarea informație despre D. P. Gulkin: “Cei de dreapta și naționaliștii se sprijineau pe chiaburii de la sate…Agricultorul Gulkin din Basarabia era abonat la ziarele din Paris. Pe problemele evreiești el era cel mai bine pregătit din deputații de dreapta, deoarece a studiat individual limbile idiș și ivrit.”

Eudochia Gulkin, fiica lui D.P.Gulkin, anii de viață 1910–1985, a avut o fiică Alexandra pe care a crescut-o și a educat-o singură. Alexandra a fost căsătorită cu Mihail Găină din satul Budăi și au avut două fiice Aliona și Tatiana. Mai târziu Alexandra și Mihai Găină au divorțat. Alexandra a plecat în Belorusia. Probabil la Dumneaei se păstrează arhiva și biblioteca lui D.P.Gulkin. După toate probabilitățile în Chișinău sau în Belorusia se află și nepoatele Eudochiei și strănepoatele lui D. P. Gulkin Tatiana și Aliona Găină care astăzi poate poartă alte familii.

După primul război mondial foștii ofițeri ai armatei țariste Vladimir și Sașa Gulkin, feciorii lui D. P. Gulkin, au locuit în Franța. Nu știm dacă era legată de activitatea lor faptul că D.P.Gulkin exporta fructe în Franța în perioada interbelică.

După cum ne-a spus doamna Dora Volcu, după toate probabilitățile Vladimir Gulkin a încetat din viață până în anul 1940. În casa Doamnei Volcu se păstrează o ilustrată-felicitare trimisă de Sașa Gulkin din Franța lui D. P. Gulkin cu ocazia sărbătorilor de Crăciun în decembrie 1940. Domnul Afânași Druță, feciorul lui D.P.Gulkin, mi-a povestit că după anul 1945, D.P.Gulkin s-ar fi adresat unei organizații internaționale cu probleme legate de activitatea feciorilor săi Vladimir și Sașa Gulkin în Franța. De la această organizație D.P.Gulkin a primit o pensie. Probabil în Franța se află astăzi urmașii lui Vladimir și Sașa (Alexandr sau Alexei) Gulkin.

La invitația doamnei Elena Privilean ne-am deplasat spre casa Dumneaei unde ne-a arătat câteva fotografii cu D. P. Gulkin în perioada când era deputat în Duma de Stat, fotografii a feciorilor săi Vladimir și Sașa. Precum și o broșură din cele care erau editate după fiecare ședință a Dumei de Stat și conțineau stenograma ședinței. Broșura care se păstrează la Doamna Elena Privilean reprezenta stenograma ședinței 73 din 22.02.1912 a sesiunii a cincea a Dumei de Stat de legislatura a treia. În cadrul acestei ședințe la examinarea proiectului de lege „Cu privire la separarea din guberniile Regatului Poloniei a pârților estice a guberniilor Liublinsc și Sedleţc și formarea din ele a unei gubernii speciale Chelm (Holmsc)” a luat cuvântul și D. P. Gulkin. În cuvântarea sa el se pronunță împotriva creării guberniei Chelm( Holmsc) și rusificării polonezilor, menționând că o așa politică de rusificare este practicată și în Basarabia, unde are loc rusificarea forțată a moldovenilor, cărora le-a fost luată autonomia și nu le-a rămas nimic, până și limba materna. În Basarabia nicăieri nu sunt scoli în limba maternă a moldovenilor și este interzisă și predarea ei ca obiect de studiu în scoli. De asemenea la doamna Elena Privilean se mai păstrează câteva broșuri din acea perioadă, care au aparținut lui D. P. Gulkin.

În prezent aceste materiale sunt expuse în Muzeul de istorie și etnografie a raionului Telenești.

Împreună cu doamna Dora Volcu ne-am deplasat la cimitirul lipovenilor din Telenești pentru a vedea dacă se păstrează mormântul lui D. P. Gulkin. Cu regret în partea din cimitir unde a fost mormântul lui D. P. Gulkin au avut loc alunecări de teren.

Ultimii treizeci și cinci de ani din viață D. P. Gulkin nu a mâncat carne. După cum ne-a povestit doamna Dora Volcu, care este fina de botez a Eudochiei Gulkin, Dionisii Petrovici a văzut un vițel, care era dus la abator, din ochii acestui vițel curgeau lacrimi. Acest vițel plângea probabil intuind că va fi sacrificat. D. P. Gulkin a spus că este o ființă vie care dorește să trăiască iar noi oamenii o lipsim de viață și a jurat că nu v-a mai mânca carne și și-a respectat acest jurământ până la sfârșitul vieții. Aceasta ne dovedește încă o dată că el era adept al ideilor lui L. N. Tolstoi, fapt care este menționat și în unul din discursurile sale în Duma de Stat.

Domnul Afânași Druță ne-a povestit că l-a vizitat ultima dată pe tatăl său Dionisii Petrovici Gulkin la 26.02.1947: „Am plecat cu mama la casa tatei din Telenești, el avea vârsta de 86 de ani, necăutând că era bolnav, dar se străduia să pară vesel, spunea multe bancuri. Eu am plecat la Inești, dar mama a rămas împreună cu el. A doua zi a venit mama și a spus că tata noaptea a fost vesel, spunea diferite istorii și bancuri. Însă în dimineața zilei de 27.02.1947 a încetat din viață. În ultimele clipe ale vieții a avut-o lângă el pe mama, pe femeia pe care a iubit-o foarte mult și care l-a iubit .(Doamna Mărioara Druță a încetat din viață în anul 1972)

I-am făcut o vizită domnului Afanase Druță feciorul lui D. P. Gulkin, care nu numai că seamănă la înfățișare cu tatăl său, dar a moștenit și dragostea pentru lectură, pentru cărți și ziare, dar și un sentiment înnăscut al dreptății.

Chiar de la începutul discuției noastre mi-a spus că pe banii pe care i-am lăsat eu la întâlnirea precedentă s-a abonat la două ziare. Apropo, D. P. Gulkin în una din cuvântările sale în Duma de Stat spunea: „eu citesc ziare de toate orientările politice”.

Așa că și feciorul său Afanasie este abonat de acum la opt ziare. Domnul Afanase Druță după cum ne-a mărturisit seamănă nu numai la înfățișare cu tatăl său, dar și la caracter. Totdeauna a luptat pentru dreptate. După cum mi-au povestit unii locuitori din Telenești, de și a fost membru al Partidului Comunist din Moldova, în perioada sovietică, totdeauna era în conflict cu comitetele de partid.

Domnul Afanasie Druță a absolvit șase clase ale școlii române până în anul 1940.

După 1944 a lucrat ca învățător la lichidarea analfabetismului. A fost șef la club, socotitor în brigadă. Fiind tată a zece copii, este nevoit să se angajeze la lucru în calitate de îngrijitor de vite. Dar și aici nu i se acordă de cât un salariu de 60 de ruble. Îi organizează pe ceilalți colegi de lucru și se adresează în judecată, cerând să li se plătească ca salariu zece procente din venitul fermei de vite, lucru nemaivăzut pentru perioada sovietică. Judecătoria primește hotărârea ca lucrătorilor fermei de vite să li se plătească opt procente din venitul fermei. Lucrătorii încep să primească un salariu de două sute de ruble, considerat foarte mare pentru acea perioadă. Ca și fratele său Alexei s-a adresat la diferite instanțe să fie recunoscute meritele lui D. P. Gulkin.

La prima întâlnire cu domnul Afanasie Druță mi-a spus că are și un ziar în care este scris despre tatăl său, D. P. Gulkin. Am crezut că este vorba de un ziar din perioada când D. P. Gulkin era deputat în Duma de Stat. Când l-am întrebat în ce ziar? Mi-a răspuns că în ziarul „Novoe vremea” din 8 aprilie 2011. Acest bătrânel de 84 de ani, care citește permanent ziarele, a cumpărat ziarul „Novoe vremea” în care doamna Elena Zamura a publicat articolul „Cavalerul școlii moldovenești” consacrat aniversării 150 de ani de la nașterea lui D. P. Gulkin și apariției de sub tipar a cărții „Moldavskii velicoross. Bessarabskii fenomen v Gosudarstvennoi Dume Rossiiscoi imperii.”. Nu îmi închipui ce se petrecea în sufletele acestui bătrânel când a citit articolul consacrat tatălui său, care atâția ani a fost pe nedrept dat uitării. Mi-a spus că a făcut la xerox mai multe copii a articolului și le-a transmis copiilor săi și rudelor. Dacă fratele său Alexei nu a ajuns la aceste zile, când s-a restabilit adevărul despre tatăl său, măcar feciorii mai mici ai lui Dionisie Petrovici Gulkin; Afanasie și Vasile au putut să se bucure de aceasta.

L-am vizitat și pe feciorul mai mic al lui D. P. Gulkin, pe domnul Vasile Druţă, în vârstă de 79 ani care după cum ne-a spus el seamănă mai mult cu mama sa, dna Mărioara Druţă. Casa în care locuiesc eu a fost construită de tata” — ne-a concretizat dl Vasile Druţă.

Domnul Vasile Druţă a lucrat toată viața sa șofer. La el am făcut cunoștință și cu domnul Ilie Druţă, feciorul său, care este și el după profesie șofer. Domnul Ilie Druţă ne-a condus până la cantonul silvic, unde au fost pământurile lui D. P. Gulkin, niște locuri pitorești de o rară frumusețe. La întoarcere dl Ilie Druţă ne-a invitat la el, în casa din Inești, unde împreună cu soția sa Galina ne-au servit cu vin și miere de albine. Ca și bunicul său, Ilie iubește foarte mult albinele. Ne-a prezentat-o pe fiica sa Natalia, care seamănă foarte mult cu vestitul ei străbunic.

Dna Elena Ilescu, director al muzeului raional de istorie și etnografie din Telenești mi-a pus la dispoziție următoarele date despre cel de al doilea fecior al lui D. P. Gulkin și Mărioarei Druță (Dascăl), Onufrei Druță, care s-a născut în anul 1923. A lucrat ca învățător în satul Ciocâlteni, raionul Orhei. La sfârșitul anului 1944 vine în vizită în satul natal Inești, unde este mobilizat în Armata Sovietică și trimis pe frontul sovietic-german. A decedat la 3 mai 1945 în Polonia.

În decembrie 2011;la Telenești, de către dna Elena Iliescu, director al muzeului raional de istorie și etnografie, a fost organizată o conferință științifică consacrată jubileului de 150 ani de la nașterea lui D. P. Gulkin. De către colaboratorii muzeului a fost oformată o bogată expoziție. Piotr Artemievici Donțov președinte al consiliului republican al mișcării «Unitatea spirituală rusă», care împreună cu mine și dl Alexandru Moraru participa la lucrările conferinței, a transmis blagoslovirea petrecerii Conferinței de către Mitropolitul Bisericii Ortodoxe de rit vechi din toată Rusia Cornilii, care în aceste zile se afla în Chișinău. După conferință nepoții și feciorii lui D. P. Gulkin au organizat o masă de pomenire.

La 19 iunie 2013 Elena Zamura și Marina Timotin, într-un articol publicat în ziarul „Moldavskie Vedomosti” cu ocazia lansării de către editura „Știința” a cărții, Andrei Grosu „Lipoveanul. Un fenomen basarabean în Duma de Stat a Imperiului rus”, menționau: „ La 12 iunie 2013,actualii și foștii deputați ai Parlamentului Moldovei au cinstit memoria colegului lor, deputat în Duma de Stat a Imperiului Rus de la gubernia Basarabia, Gulkin Dionisie Petrovici….Au participat Dumitru Diacov, Ion Hadârcă, Leonid Bujor, Iurie Colesnic și Valeriu Matei.(De asemenea au fost prezenți Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat și Drept al A. Ș a R. Moldova. Ion Negrei, istoric, ex vice-prim ministru al R. Moldova , cunoscuți istorici, conducători ai instituțiilor de învățământ și pedagogi din sectorul Râșcani și municipiul Chișinău, ziariști, o delegație din raionul Telenești, nepoții și strănepoții lui D. P. Gulkin. n.a.) În cadrul prezentării cărții Boris Burcă, președintele raionului Telenești a înmânat o diplomă dlui Andrei Grosu pentru descoperirea noilor pagini din istoria plaiului natal. Pentru autor sunt foarte scumpe recunoștința urmașilor deputatului basarabean. Vladimir, nepotul lui D. P. Gulkin fiind elev în clasa a zecea a citit întâmplător despre bunelul său într-un ziar. De numele bunelului era legată trădarea față de popor — povestește Vladimir — mi-a fost rușine pentru noi toți. A trecut timpul, a dispărut durerea, dar amintirea a rămas. S-a schimbat atitudinea față de istorie, de Duma de Stat, față de bunel. În aceasta este meritul dlui Andrei Grosu. Noi toți îi suntem foarte recunoscători. El a făcut public adevărul care era ascuns, ce ne permite să ne bucurăm și să ne mândrim cu bunelul nostru.”

La 29 august 2014 a fost deschis Muzeul de istorie și etnografie al raionului Telenești, în care un stand este consacrat lui D. P. Gulkin, pe care sunt exponate fotografii și documente din perioada când activa ca deputat, precum și obiectele sale personale.

Dacă la sărbătoarea națională «Limba noastră cea română» îi vom comemora pe cei care au contribuit ca limba română să se simtă la ea acasă, în spațiul dintre Nistru și Prut, să–l pomenim cu un cuvânt bun și pe lipoveanul Gulkin Dionisie Petrovici. El merită aceasta!

ANDREI GROSU istoric or. CHIȘINĂU.

Like what you read? Give Andrey Grosu a round of applause.

From a quick cheer to a standing ovation, clap to show how much you enjoyed this story.