Urme de pași (303)

Și pe când credeam că pașii lui erau șterși,

îngropați în venele trecutului,

îi simțeam cum reapar din ce în ce mai des;

adânc înrădăcinați în toată umbra făpturii tale.

erau puternici, deși ușor schiopătați; așa albaștri sau turcoaz.

se îndreptau ferm convinși către oriunde și pretutindeni;

tu nu mai hoinăreai prin aceleași lumi…

dar ei erau tatuați în umbre și rămășițe de gânduri.

Iar eu, eu nu știu cum să-i scufund în fundul Gheenei.

Îi vreau alergând zi și noapte spre mine, cu mine,

la mare, prin nisip și cearceafuri răvășite,

la munte, deal, prin Andromeda,

pe pereți, idei și jocuri de iele.

să renaștem din sângele Haosului și lutul Paradisului,

unul!


Writing a poem a day for 1 year. This is lucky number 303. Thanks for reading.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.