Acolo, aici

Doare să scriu
c-o inimă ce șchioapătă
și cu niște degete ude
povești noi
de bun rămas.
Mă regăsesc adesea
în miez de noapte
rescriind
aceași poveste
cu același sfârșit
și niciun început.
Sunt sori și ninsori
dar niciodată
nu-i făr’ de nori,
ploi,
se scurg
și curg
în mine,
prin mine,
și tot mai însetată
ca niciodată sunt
după
un loc al meu
unde să mă duc
când dau de greu
și unde să fug
în lume
de lume
nebună
care-mi cântă-n strună
cât e ziua de lungă;
un loc al meu
în brațele lui,
cu capul meu
pe pieptul lui,
să râd și să plâng
acolo,
să mor și să renasc
cu zâmbetul lui
într-o parte.
Am stat așa
la multe piepturi,
am plâns și-am râs
și-am plâns iar,
am renăscut privind
multe zâmbete
drepte, într-o parte,
în cealaltă parte,
dar nu era pieptul lui,
nu era zâmbetul lui,
nu era râsul meu,
nu era locul meu.
Se-ntrevede la orizont
o rază slabă;
pâlpâie suficient
cât să m-agăț
c-un dinte de ea
și să nu dau drumul
iluziei
că voi fi într-o zi
acolo,
la piept,
în brațe,
cu zâmbet,
lângă el.
Pân-atunci
suspin
în sânul meu
doine de dor,
suspine de amor;
învăț
să râd de mine,
să plâng cu mine,
să mor și să renasc
aici
prin mine.
