și

și-am stat un timp tăcuți, cuminți,
și-am suportat biciul și hamul
și am răbdat, și-am strâns din dinți,
și ne-am frățit cu râul, ramul.

și ierni trecut-au peste noi,
și veri, și primăveri, și toamne,
și buni stăpâni, dar și ciocoi…
și cum nu vii tu, Țepeș, doamne?

și-am plâns, și-am râs, și am tot mers
șontâc, șontâc și hopa-hopa,
și-aveam în gând un singur vers
și numele lui Andrii-Popa.

și am scăpat din jugul lor,
și, iată! — se vedea lumina,
și fericiți râdeam în cor
și rozele-mbătau gradina.

și ne iubeam cu vorbe dulci,
cu adevăruri și minciuni
și stam cu ochii-n soare-n bâlci
privind corola de minuni.

și-am stat asa, cu ochii-n soare,
și parcă ne-a mișcat adânc
și-o vorbă de la vânătoare -
mănânc și plâng și iar mănânc.

și-am fost copii, popor miop
și vesel de ce vede-n față,
și-aveam la bloc un cuțu-șchiop
și avea ochii de faianță.

și am crescut, și creștem bine,
și suntem oameni de cuvânt:
aduceți-ne în ruine
și-o să vrem sânge, nu pământ.