Cinci lucruri de ştiut despre măghiran

Recunosc, pînă să-l văd crescînd sub ochii mei la Etajul verde, tot ceea ce ştiam despre măghiran se limita la versul din cîntecul oltenesc — „Foaie verde măghiran”. Pe balcon a ajuns în primăvara anului trecut, după ce am cumpărat un pliculeţ de seminţe dintr-un supermarket. Nici măcar nu m-am gîndit c-o să şi iasă ceva, dar eram în perioada în care experimentam cam orice în materie de plante care s-ar potrivi unei mini-grădini urbane. Măghiranul (Majorana hortensis) s-a dovedit a fi cu noroc. A supravieţuit peste iarnă şi acum e pregătit să înflorească iar.

Măghiran

Ce-ar fi totuşi de ştiut despre măghiran? Las aici o mică listă:

1. Parfumul său special. La Etajul verde sînt destul de multe plante aromatice (mentă, oregano, salvie, busuioc, cimbrişor, chives, leuştean, pătrunjel etc.), dar parfumul măghiranului e ceva aparte, ceva între brad şi lămîi, un miros pe care planta îl emană atunci cînd îţi petreci palmele peste frunzele sale mici şi ovale;

2. Suportă bine seceta. La Etaj e foarte, foarte cald, mai ales vara, iar plantele trebuie udate foarte des. Măghiranul nu ridică pretenţii din punctul ăsta de vedere. Chiar şi îngrijirea de care are nevoie e minimă: trebuie tuns înainte de înflorire, pentru că atunci ar fi cel mai potrivit de recoltat frunzele sale aromate, din cînd în cînd alintat cu îngrăşămînt lichid şi cam atît. A, şi iarna adăpostit din calea frigului dacă vreţi să-l aveţi şi în anul următor.

3. E o plantă cu multiple uzilitări medicinale. Pe net scrie că reglează tensiunea. Din experienţă proprie, eu vă spun că o scade. Mult. Dacă vă ştiţi hipotensivi, e mai bine să nu consumaţi mai mult de o cană de ceai pe zi. Au băut alţii trei şi n-au fost prea veseli din pricina asta. Combate stresul (pentru asta mie îmi ajunge doar parfumul plantei, nu e nevoie să prepar vreo infuzie), are proprietăţi antioxidante şi ajută în durerile musculare şi reumatice. O baie caldă în care aţi pus şi niscaiva măghiran e de-a dreptul moft împlinit.

4. Îl puteţi folosi în mîncare. Fie decoraţi o pizza cu frunzele sale, fie îl adăugaţi la o carne de vită. Îi veţi simţi cu siguranţă prezenţa în farfurie.

5. E rudă cu oregano. Ruda mai bogată. Şi creşte foarte bine la ghiveci.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.