Centrul Bucureștiului, seara.

Am aprins o tigara si m-am oprit pentru cateva minute, pe trotuar, in fata barului.
Orasul respira cu greutate. Masini alunecand silentios pe strazi luminate prost; pisici care te privesc pentru o clipa cu neincredere, inainte sa se stracoare repede pe sub o poarta; ganguri intunecate; magazine de lux fara clienti, insa sclipind a inox si neon prea alb; bodegi afumate; carsetori fantomatici motaind prin scarile blocurilor; felinare strambe; chiosculete deschise non-stop inconjurate de taximetristi intorsi din cursa; fetele strazii, zgomotoase si acide, tresarind speriate la orice lumina albastra; baruri lucitoare in care ursi cu cefe late susotesc aruncand priviri suspicioase in jur; gasti de betivani in drum spre casa, cantand melodii irecognoscibile; motociclisti anonimi trecand in viteza cu motoarele turate; sunet de tocuri grabite, sticle sparte de ziduri acoperite de graffitti; indragostiti sarutandu-se langa semafoare; parcagii mult prea prietenosi; miros de gaze esapament, Armani, urina, praf, bere, saorma si frunze; usi metalice grele si prafuite; politisti; foste profesoare rujate excesiv, insotite de militari pensionari exasperati de neputinta lor fizica, coborati sa cumpere o sticla de lichior de la supermarketul din colt; turisti rataciti; mii de masini parcate langa sau pe trotuare; o pacla groasa de nepasare, toate ca un urias munte de ciment si sticla invaluit intr-o pacla groasa de nepasare, un univers de caramida altoit cu tabla și fier ruginit. Centrul Bucurestiului, seara.
***
— Va spun eu! Românii au avut nasul bagat in orice, in tot, ma intelegi? Cine a inventat avionul? Traian Vuia! Cine a inventat pesterile, ăăăm, asta cu pesterile? Racovita! Cine a inventat insulina? Paulescu! Cine a inventat penicilina?
— Fleming.
— Fleming, pe dracu! Victor Babes, domnule. Babes. Cu cincizeci de ani inainte. Sau o suta, nu mai stiu. Pana si stiloul e inventat de un roman, ma intelegi? Da’ ne respecta cineva pentru asta? Nu. Pe cine intrebi, romanii sunt hoti, romanii sunt cersetori, romanii sunt asa si pe dincolo. Daca iti povestesc eu niste lucruri… Dar nu stii dumneata… Romanii, domnule, sunt natia cea mai natie din lumea asta. Noi, practic, am inventat civilizatia. Pai, cand scriam noi placutele de la Tărtăria, nici egiptenii nu stiau sa scrie, domnule! Intelegi? Noi am inventat primii alfabetul. Stii dumneata ca limba latina se trage din limba dacilor nostri? Nu stii. Pai de unde sa stii, daca nimeni nu are interesul.
Omul e din ce in ce mai beat si mai are foarte putin pana sa dea cu manzul de pamant, furios pe Universul care are ceva cu el, nerecunoscundu-i merite de netagaduit. Sta sprijinit de tejgheaua inalta a barului si trancaneste fara oprire, spre disperarea plictisita a barmanului. De obicei, la ora asta, in salon mai sunt doar cateva cupluri care se ignorau, butonand telefoanele. Nu si in seara asta. In seara asta, barul e gol.
Barmanul a dat muzica mai incet si a inchis televizorul.
— Lasa-l, domnule, ca ma uit! Ca trebuie sa stim si noi pe lume traim, ca altfel ne duc toti de nas, nu vezi? ‘Tu-le muma’n…
— E tarziu, boss. Trebuie sa inchidem si noi.
— Da? Gata! Gata! Am plecat. Plec. Ma duc acasa. Niste hoti! Toti!
Da paharul peste cap, plescaie si verifica daca e gol. Se uita la ceas, apoi inca o data in pahar. Iese impleticindu-se, chinuit de efortul oamenilor beti de a pastra o pozitie verticala.
Lumina interminenta a reclamei de neon rosu de deasupra intrarii picteaza umbre sangerii pe pereti.
