Strada Franklin, în penumbră

Adrian Raileanu
Sep 4, 2018 · 3 min read

Ies pe Calea Victoriei. E surprinzator de liniste.

In fata cazinoului, doua femei ponosite ii pandesc pe jucatorii iesiti la fumat. Saptamana trecuta, un parior beat le-a dat un chip de 100 de euro. S-au chinuit vreo trei zile sa-l trasforme in bani, pana au gasit un chinez care l-a cumparat cu 30 de euro. Peste drum, in parculetul de langa Hotelul Hilton, doi baieti isi paseaza in tacere o seringa. La colt, sub sigla aurie a magazinului Gucci, o doamna a noptii isi asteapta clientii, plimbandu-se in sus si-n jos. Mai are vreo doua ore pana cand incep patrulele politistilor de la Sectia 1 si trebuie faca o pauza. Pe o bancuta din parcul Ateneului, un paznic de noapte fumeaza inconjurat de cativa copii murdari. Le povesteste ceva. Pustii se agita in jurul lui, se imping si se trag de par. Unul dintre ei se aseaza pe genunchii paznicului. Barbatul il strange in brate. Ceilalti copii rad. Sprijinit de gardul fostului restaurant Cina, un batran murdar saruta o sticla mormaind. De obicei, imi cere o tigara. Acum e prea beat ca sa ma vada. Strada Franklin e in penumbra; becurile chioare nu prea reusesc sa impinga lumina dincolo de frunzisul copacilor. Doi tineri se pipaie in intuneric. Cand ajung in dreptul lor, se opresc si ma privesc cu suspiciune.

Peste drum de ei, la etajul trei, era apartamentul balerinului Ion Albeanu, unul dintre primii condamnati, in 1938, pentru “inversiune sexuala”. Dupa cele sase luni de inchisoare, Albeanu a mai ramas in Romania cativa ani, apoi, hulit si sarac, a emigrat in Argentina. Am stat in apartamentul ala cativa ani. Batranul s-a intors in Romania prin 95. Mi-a batut la usa si m-a rugat sa-l las sa se uite pe geam cateva minute. I-am tras fotoliul la geam si i-am facut o cafea. Mi-a povestit cum, de acolo, din spatele storurilor, isi privea iubitul facand bai de soare pe marginea piscinei de la Lido. Se amuza semnalizandu-i ca il asteapta, atarnand la geam o mica esarfa azurie. In cele din urma, au fost reclamati la ziar de o vecina. In urma unui articol, a fost arestat, judecat si condamnat. La proces, procurorul s-a distrat inpreuna cu sala, indemnand martora acuzarii sa imite ce auzea prin prete. A doua zi, in ziarul Credinta, Zaharia Stancu il numea “unul dintre pajii cavalerilor de Curlanda”.

L-am intrebat daca i-a urat pe cei care l-au tarat prin toate astea. A zambit si s-a intors catre geam: “Cariño, nu. N-a fost nevoie. Madam Ieculescu era cea mai amara faptura de pe pamant, singura, fara rude sau prieteni, si s-a prapadit singura, uitata de toti. Probabil ca doar eu imi mai amintesc de ea. Procurorul a murit si el, in 41. Era in vizita la un bun prieten, doctor, cand i-au luat pe sus oamenii lui Sima. L-au impuscat. Nu era orvei. Se nimerise doar pe acolo.” A plecat spunandu-mi ca ar trebui sa ma mut: “Locul asta e plin de provesti triste, cariño. Mai bine, du-te pe Brezioanu! Erau niste locale pe acolo…”

M-a uit in sus, catre fereasta. Geamul e plin de praf.

Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade