Zgomotele rare ale orașului adormit

Adrian Raileanu
Sep 6, 2018 · 3 min read

— Ah, nu! E OK. Azi nu. Am trecut doar ca sa bem ceva, sa mai stam de vorba.

Ma priveste putin nedumerita si ridica imperceptibil din umeri. Se aseaza pe canapea, infasurandu-se la loc in halatul de matase. Scot patru bancnote din portofel si le asez pe masuta de langa fotoliu. Ca de obicei, se uita in alta parte. Iau o sticla de pe masa, torn in doua pahare si ii intind unul. Isi aprinde o tigara.

Fumam in tacere cateva minute. Nici ea nu are chef de nimic. Imi ocoleste privirea ca cineva care incearca sa evite o conversatie.

— Am nimerit prost? Stiu ca am sunat tarziu. Trebuia sa-mi spui ca…

— Nu. E in regula. Ma pregateam sa ma culc si d-aia…

Are o privire obosita. Stinge tigara cu gesturi precipitate si incearca sa mimeze o rutina de sotie:

— Asa. A fost o zi grea?

E machiata in exces, chiar daca se pregatea sa mearga la culcare, si are parul rosu in dezordine. Poate fi orice, numai nevasta preocupata de cum a fost ziua sotului nu. Ii zambesc, multumindu-i pentru efort:

— Nu. A fost o zi ca toate celalate.

Ma priveste intrebator: atunci ce naiba vrei de mine? Ridic din umeri:

— La tine cum mai e?

Arunca o privire rapida catre telefon si isi flutura parul rosu.

— Am fost la cursuri azi.

Imi povesteste monoton despre cursurile de fizioterapie pe care le face de cateva luni. Spre deosebire de colegele ei mai tinere, isi pregateste pensionarea inainte de vreme cu o meserie. A vazut destule ultimii cinsprezece de ani, cat sa nu se mai amageasca asteptand baiat frumos si bogat sau prost si bun. I-am facut cunostinta cu cel care mi-a reparat umarul in urma cu cativa ani si asa a ajuns sa mearga la cursurile lui pentru fizioterapeuti.

Cand duce tigara la gura, maneca larga a chimonoului aluneca spre cot, lasand se se vada o bratara subtire de aur. E un chimono turcoaz, pe care l-am vazut si in vitrina magazinului japonez de pe bulevardul Magheru. O alta bratara ii straluceste pe glezna. Ma uit pe furis prin camera. Pe raftul bibliotecii sunt mai multe sticle de bautura decat de obicei. Trei cutii noi de pantofi stau stivuite intr-un colt.

Jumatate de ora mai tarziu, m-am ridicat sa plec.

— Sa iti iei banii, ca…

— Nah, e OK.

De afara, prin geamul intredeschis, zgomotele rare ale orasului adormit intrau peste noi, umpland tacerea. Ar trebui sa o mai intreb ceva, macar din politete, insa nu pare sa aiba chef asta. Nici macar nu s-a ridicat sa ma conduca. Inainte sa ies, am mai privit-o o data. Umbra pe care o face pe perete, in lumina chioara a veiozei, era uriasa. Am inchis usa incet si am coborat in strada, aprinzand-mi o tigara.

O pisica se opreste pe trotuar. Ne privim nemiscati cateva secunde.

Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade