Să nu faci politică, bă

„Mâine cu cine votați?”

E Sâmbătă seara. Ești la băut cu prietenii. Unul mai ciudat și-a adus aminte că a doua zi sunt alegeri parlamentare.
Imediat îl pleznești cu “Hai să nu facem politică”.

Felicitări! Cei care nu vor să facă politică alții decât ei te-au spălat pe creier destul încât să vezi politica ca un subiect tabu.

Mai dai și un “Politica e o curvă: Te fute și-ți ia banii”
Bună asta. De pus pe Facebook. Oare câte like-uri cu inimioară o să primești.
Mai sunt unii care dau Like cu degetul — ăia ori sunt proști,
adică n-au auzit că acum sunt șase tipuri de Like-uri, ori nu sunt de fapt de acord dar ți-au dat Like sperâd ca într-o zi să le întorci favoarea.
Unii merg mai departe: Pun Gif-uri aprobatoare. Alții doar memeuri poze — și ălea sunt bune, funny.

Seara trece, vrei să plătești consumația cu cardul.
Bună glumă. Cu cardul? La restaurant? În România? Pentru clipă ai uitat că nu ești în Suedia sau orice țară normală.

Dintr-un buzunar uitat al portofelului reușești să strângi suficient încât să plătești nota normală. Chelnerița te înjură — ai lăsat bacșiș doar 20 de bani.
„Să iei să-i pui pe ochii lu’ mă-ta!”

Fata a terminat Facultatea de Litere pentru că a făcut Liceu de Filologie, pentru că au obligat-o ai ei să meargă la un liceu anume, chiar dacă ei îi plăceau matematica și calculatoarele și ar fi putut să intre la alt liceu de Informatică.
În țara asta sunt puține meserii în care se câștigă decent, IT-ul e una din excepții. Dar e mult mai greu să mergi spre asta de la Filo decât de la Mate-Info. Nimeni nu îți spune asta după ce dai Capacitatea. Toți îți spun că e mai important numele liceului decât profilul.

Așa ajungi ori la o facultate la care nu te descurci, ori la una care nu îți oferă niciun viitor.

Stai la marginea orașului și te gândești să iei un Uber.
Nu poți pentru că taximetriștii au pus presiune și l-au scos în afara legii.
Nu te deranjează prea tare. Chiar ești de acord că funcționa cel puțin la limita legii.

N-ai cash, nu poți să plătești cu cardul în taxi, îți amintești că era o aplicație asemănătoare Uber-ului, dar pentru taximetriști adevărați.
Câteva căutări și afli că se numea Clever Taxi. Dar mai afli că legea care interzicea Uber interzicea și aplicații de genul ăsta.

N-ai ce face — trebuie să scoți bani de la un bancomat. OK. Cursa în mod normal costă 20 de lei, deci va trebui să dai taximetristului cel puțin 50.

În timp ce scoți banii din bancomat, ești lovit peste ceafă.

Cineva ți-a furat banii, telefonul și portofelul.
Peste un timp, vei afla că bancomatul avea cameră, care a înregistrat totul, inclusiv fața atacatorului, dar o lege votată la câteva luni după alegerile de mâine, spune că el trebuie anunțat că va fi filmat. Legea ar trebui să facă imposibil flagrantul, dar se aplică peste tot.
Nu are sens? Așa spune legea, care a fost votată de aleșii poporului, aleși democratic mâine, și validată de Curtea Constituțională.
Curtea Constituțională, apropo, e aleasă de Parlament și de Președinte, dar degeaba îți spun că pe tine nu te interesează politica.

Habar nu ai unde e cea mai apropiată secție de Poliție. Încerci să întrebi un grup, dar aceștia încep să râdă.

Trece un autobuz de noapte. Se întâmplă să fie unul care ajunge cam la doi kilometri de casă. Te gândești că o să ajungi acasă, cauți unde e o secție de poliție.
Șoferul te vede cum te așezi fără să validezi vreun bilet. Oprește autobuzul, vine spre tine și spune:
- Țigane, ai bilet?
- Dar nu sunt țigan…
- Cu sprâncenele ălea groase, român nu ești. Ai bilet sau abonament?
- Nu. Tocmai m-au bătut, mi-au luat portofelul, banii, telefonul.
- Nu pot să te las să mergi fără bilet. Te las să mergi, dar trebuie să îți scriu măcar o amendă.

În timp ce îți scrie amenda, intră un băiat în haine mulate, lanț de aur peste tricoul cu sclipici. Se așează și aprinde o țigară.
Șoferul se uită la el, termină amenda și se întoarce în cabină.
- Lui nu îi scrieți o amendă?
Șoferul nu spune nimic, dar se vede pe fața lui că e dezamăgit de sine.
- Coaie, tu știi cine e tata?
- Cine?
- E președintele Partidului. Pot să îți iau și beregata și nu pățesc nimic.

Renunți. L-ai înjura dar ți-e prea scârbă de politică.

Ajungi la blocul tău, dar nu poți să intri. Asociația de Proprietari a decis recent, fără să te întrebe, să pună încuietoare la poartă care se deschide cu telefonul. Ai și badge, dar la ce îți trebuie să te cari cu el dacă tot poți să deschizi cu telefonul?

Îți aduci aminte că în spate e o poartă care stă mereu deschisă. Ocolești spre ea și dai de o haită de câini. Nu sunt maidanezi, aparțin unuia care are casă pe acolo și le dă drumul noaptea. Plin de mușcături, ajungi acasă.
Bine că ți-ai amintit să lași cheia sub preș…

Stai singur, deci nu ai de la cine să împrumuți un telefon ca să blochezi cardul. Telefonul fix ți s-a părut inutil. Prietenii, familia, nu îți răspunde nimeni pe Mess.

Banca îți oferă posibilitatea să blochezi cardul de pe site, dar trebuie să te loghezi și pentru asta îți trebuie un cod pe care îl primești pe telefon.
Mai târziu vei afla că până să apuci să îl blochezi cardul a fost folosit la câteva cumpărături online, pe site-uri fără 3DSecure, care sunt perfect legale. Oricum hoțul avea și telefonul și s-ar fi văzut codul din mesaj fără să fie nevoie să îl deblocheze. Dar nu îți mai trebuie extraordinar de multă inteligență ca să fii hoț.

Ieși să aștepți pe scară să iasă vreun vecin. Ți-e rușine să trezești pe cineva la ora aia. Te-ai mutat recent în bloc și nu ai apucat să legi prietenii cu vecinii.

Primii care ies sunt un cuplu de bătrâni. Înainte să apuci să le ceri ceva, te invită la vot, să votați Partidul care o să le dea 100 de lei la pensie, o să aducă toți tinerii înapoi și, mai presus de toate, nu o să vândă țara cum vor ceilalți în secret (conform televiziunilor deținute de apropiați ai Partidului).
Sunt un cuplu cum-se-cade, te ajută.

Te întorci în apartament.

Prietenul tău ciudat ți-a răspuns pe Mess:
- Aveai buletinul în portofel?
- Nu. Îl țin acasă.
- Atunci cu cine votezi?
- Da dă-o-n morții mă-si de politică. Ce e obsesia asta a ta? După tot ce mi s-a întâmplat crezi că mai am chef să mai ies la vot? Și pe cine dracu să votez? N-am cu cine.
- M-am uitat: La noi sunt 23 de opțiuni pe buletinul de vot. Hai să zicem că nu vrei să votezi minorități, tot sun 12 partide. Din ăștia ești sigur că măcar nu detești pe nimeni mai puțin decât pe alții?
- Bă, îmi place puțin un partid nou, dar nu are nicio șansă să câștige. Așa că de ce să îmi pierd vremea?
- Am mai vorbit cu câțiva zilele astea. Toți mi-au spus același lucru. Dacă toți care o spun ar merge…
- Tocilar ești… Hai Pa!

După tot ce ți s-a întâmplat, nu mai ai niciun chef de politică. Niciun argument nu te poate convinge. Bagi o labă, o FIFA, te uiți la niște filme de pe torrente și aștepți să se termine ziua asta de căcat.

Partidul cel mare câștigă detașat. Dar pe tine nu te interesează politica.

Mai aveai un card, la altă bancă, cu care îți comanzi un telefon de la cel mai mare magazin online. Aștepți o săptămână și nu vine. Te uiți și comanda e anulată fără niciun motiv. Trece o lună și banii nu îți revin în cont.
Îi suni să le zici, dar renunți după o oră de muzică de call-center, ocazional întreruptă de mesajul că toți operatorii sunt blocați, renunți.

Faci sesizarea pe site.

Trec câteva zile, primești banii înapoi în cont, apoi un răspuns: “Banii au fost rambursați deja. De ce ați mai făcut sesizarea?”.

Nu e prima dată când se întâmplă cu ei. I-ai reclamat și la Protecția Consumatorului, dar nu au pățit nimic.

Ce nu îți dai seama e că țara asta funcționează din inerție. A fost obligată la un moment dat să facă niște legi cât-de-cât calumea. S-a întâmplat să mai apară niște procurori care să le și aplice. Când acei procurori au îndrăznit să încurce Partidul, legile au fost schimbate mai rău decât erau înainte.

Uneori e bun-simț, alteori dorința de a nu se viraliza o poveste negativă care să afecteze vânzările, niciodată frica de consecințe nu mai sperie — pentru că nu mai sunt consecințe adevărate.
Legile care ar putea să te ajute în situații de acest gen au fost abrogate sau ciopârțite pentru a servi intereselor unor politicieni.
Dar pe tine nu te interesează detalii dinastea pentru că tu nu faci politică.

Noul Parlament votează un nou Guvern și, conform tradiției, schimbă tot. Se grăbesc și schimbă prea multe prea repede. Lumea iese în stradă — cele mai mari proteste din istoria țării. Președintele Partidului arată discret degetul mijlociu națiunii, prefăcându-se că își aranjează ochelarii. Face un pas în spate, până se potolesc protestatarii.
Va face aceleași lucruri dar mai rar, doar nimeni nu se uită ce se votează în Parlament. Și îi reușește.

Toate legile care te-au afectat în acea noapte sunt votate de Partid în următorii doi ani. Întotdeauna se ia legea mai favorabilă și toate legile sunt deloc surprinzător favorabile membrilor Partidului.

Totul e legal și constituțional: Partidul de Guvernământ votează ce vrea. Opoziție nu există pentru că două partide doar vor să ajungă la putere ca să facă aceleași lucruri, altul e format din neo hipioți care nu știu să comunice.
Legile sunt contestate la Curtea Constituțională, dar aceasta e formată din foști membri de partid care aprobă orice.

Ai ieșit la protest atunci când a ieșit toată lumea, dar dup-aia nu ai mai înțeles de ce se mai iese. Ai mai ieșit de câteva ori, când nu aveai ce pune pe Facebook.

E prea complicat și tu nu faci politică.

Ești prea scârbit — te gândești să pleci din țară.
Dar ai oarece demnitate, nu vrei să pleci să fii cerșetor. Vrei mai întâi să strângi niște bani care să te ajute să te stabilești în țara în care vei ajunge.
Faci ore suplimentare, lucrezi 6 sau 7 zile pe săptămână. Te deconectezi de tot.

Prietenul ăla ciudat te întreabă de ce nu mai ieși la protest. Azi îi răspunzi că te doare capul. Mâine ești prea obosit după 14 ore de muncă. Poimâine nu ai mai făcut curat în casă de câteva săptămâni.
Ai mereu o scuză și niciodată nu ți-o poate contesta nimeni.

Au trecut ani, ai strâns cam cât consideri că ai nevoie.

Ești gata să pleci. Nu mai poți.

Granițele au fost închise. Partidul a scos țara din Uniunea Europeană pentru a “nu-și vinde țara” și a închis granițele pentru a “nu mai pleca tineretul”.
Teoretic mai există partide de opoziție, dar toate televiziunile de știri care nu preaslăvesc Partidul au fost închise.

Legea Electorală modificată astfel încât e practic imposibil să mai câștige altcineva alegerile.

Bătrânii primesc în mod regulat câte 100 de lei la pensie, destul încât să continue să voteze Partidul, mult prea puțin să acopere creșterile de prețuri.
Pentru prima dată în viața ta deschizi o aplicație de știri și afli că Partidul va naționaliza toate companiile mari, conduse de “Sorosiști”. Între ele, cea la care lucrezi.

„Hai, mă, dă-i în pula mea” zici tu fără să realizezi că ai spus-o cu voce tare în metrou. Lângă tine sta un ofițer acoperit care vede la ce ai avut reacția asta.

La un semn, doi jandarmi vin la tine să te întrebe cu cât te plătește Soros.
Ești confuz, nu înțelegi. Nici nu prea știi cine e Soros ăsta. Ești bătut și dus la secție. Ah, deci aici era secția…

La secție multe televizioare, toate date pe canalul Partidului.
Se anunță cu mare fast că Legea Independenței Informaționale va intra în vigoare — Habar nu ai la ce se referă.

Faceți înțelegere să plătești o amendă care reprezintă salariul tău pe o lună.

Ajungi acasă, vrei să afli ce e Legea Independenței Informaționale. Google nu funcționează — în loc e un mesaj în care se spune că acest site contravine legilor în vigoare. Pe Bing, pe Yahoo, la fel.

Deschizi televizorul, pentru prima dată în anii recenți dai pe cablu. Ai doar televiziuni care slujesc partidul, câteva canale de filme, desene animate, telenovele, pornacuri.
Nimic străin. Niciun CNN, niciun Euronews. Nu, stai! Uite Russia Today.

Îți aduci aminte că într-un sertar, undeva ascuns, e un telefon cu Radio FM. Îl iei, îl ții la încărcat pentru că nu îl mai ține bateria după ani de nefolosire.

Scanezi, treci de la un post la altul până auzi numele prietenului ăla ciudat și îi recunoști vocea:

Este o zi neagră în istoria acestei țări. Partidul a câștigat acum câțiva ani alegerile corect și asta le-a permis să aibă control total asupra Parlamentului și Guvernului. După celebra Ordonanță de Urgență, și-au dat seama că trebuie să joace tactic.
Au profitat de ignoranța oamenilor: E mai ușor să joci Candy Crush în cele câteva minute pe care le petreci în metrou decât fii la curent cu știrile.
Muncești 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână și ești prea obosit ca să mai protestezi. Nu îți dai seama că e o legătură directă între cele două.
Ca tine sunt mulți. În acele zile friguroase de Februarie au ieșit mulți în stradă. Fiind atât de frig, se schimba “garda”, mereu plecau unii și veneau alții. Doar în momentul de vârf au fost câteva sute de mii. Nu aș fi surprins ca dacă s-ar fi făcut o analiză obiectivă și luați în calcul toți cei care au participat și au plecat înainte de vârf, să fi fost peste un milion.
Însă Partidul nu a renunțat. Au făcut aceleași lucruri, pe parcursul următorilor ani și mult mai mult. Și-au eliminat adversarii politici și juridici.
S-au îndepărtat de valorile Europene până UE a tăiat robinetul de bani, apoi au ieșit complet din Uniune.
A fost un plan gândit de mult. Să nu uităm că vameșii au primit salarii mărite și pensii speciale cu mult înainte. A fost o știre care a trecut neobservată la momentul respectiv, dar care arăta de atunci intențiile acestui regim.
Pentru cine citea știrile bineînțeles.
Acum, după închiderea granițelor, naționalizarea companiilor mari, închiderea sau acapararea companiilor media incomode, ultimul pas spre instalarea completă a regimului totalitar este deconectarea de la Rețeaua globală de Internet prin această Lege a Independenței Informatice.
Practic, Regimul va putea face orice, nestingheriți. Vor putea filtra orice știre. Pot asculta telefoane, urmări discuții private de pe aplicații de tip Messenger.
Orice “dușman social” va putea fi detectat cu mult înainte de a putea pune în pericol Regimul.
Totul, dragi prieteni, pentru că nu ați vrut să faceți politică.

Suntem o țară în care nimeni nu face politică și face politică cine vrea.
Nu ne interesează politica, așa că politicienii fac ce îi interesează.
Avem telefoane mobile “inteligente”, pe care le folosim ca să spargem bomboane.

Internetul este foarte rapid și ieftin, dar îl folosim ca să dăm Like-uri pe Facebook, să dăm impresia că avem o viață mai interesantă decât în realitate.

„Nu știu” e o scuză care nu mai are sens când poți să afli orice în doar câteva secunde.

Povestea de mai sus încă nu s-a terminat. Poate sunt eu pesimist și paranoic și nu o să se întâmple așa.
Însă ideea pentru această poveste mi-a venit de mult și între timp s-au întâmplat lucruri care mă sperie.

Dacă asta nu e un coșmar ci o premoniție?