Copii născuţi în post

de Alexandru Costache


Băiatul stătea cu undiţa în apă, încruntat. După înalţime nu părea să aibă mai mult de nouă ani. Era firav, plin de pistrui şi cu o claie şatenă de păr în cap. Cei doi pescari s-au aşezat lângă el pe mal şi şi-au desfăcut undiţele. Tipul mai gras, Georgescu, a intrat imediat în vorbă.
- Trage, mă, trage?
- Nu prea trage, că n-am momeală, a răspuns băiatul serios.
Georgescu a râs gros.
- Cum, mă, stai cu cârligu’ gol în apă? Păi ce crezi tu că prinzi aşa?
Băiatul a zâmbit superior şi zâmbetul i-a luminat deodată toată faţa. Avea trăsături frumoase.
- Mai prinzi, că roşioara e lacomă şi se repede şi la cârligu’ gol.
Georgescu a continuat să râdă neîncrezător.
- Du-te, mă, până la bucătărie, cere-le o juma’ de pâine şi dă la miez.
Băiatul s-a întunecat.
- Nu, că mie n-o să-mi dea, că io nu’s turist. Plus că m-a supărat şi Şerban.
- Da’ de ce te-a supărat? a intervenit şi al doilea pescar.
- Fiindcă a ţipat la mine de dimineaţă. M-a trimis să curăţ peşte la cherhana şi mie nu-mi place să curăţ peşte. Pe urmă a ţipat la mine şi a zis că nu-mi mai dă de mâncare diseară. Să nu-mi dea, s-a răzvrătit băiatul încruntat.
Cei doi pescari au terminat în sfârşit de descurcat firele de nailon, au pus în ace momeala scumpă de la Gipo şi au lansat undiţele în canal. Dunărea se scurgea molcom şi verzui la picioarele lor.
- Păi ce, tu-l asculţi pe Şerban? Lasă-l să vorbească, a zis Georgescu, behăind scurt.
- Da’ tu de ce nu eşti la şcoală? s-a băgat al doilea pescar în vorbă.
- Eh, nu prea mă lasă tata să mă duc. Zice că să stau cu el să-l ajut, că Şerban îi dă mai mulţi bani dacă muncesc şi eu cu el.
- Da’ ţie nu-ţi place la şcoală?
- Ba da, da’ oricum n-am cărţi. Mi-a zis tata că poate-mi ia luna viitoare.
Georgescu a dat cu undiţa de pământ. Câteodată făcea astfel de gesturi teatrale, şi nu ştiai sigur dacă glumea sau era serios.
- Nu vezi, bă, Radule, că nu trage? Ce dracu’ momeală e asta? Du-te tu până la bucătărie şi cere nişte pâine că lu’ ăsta micu’ nu-i dă.
- N-am chef, a răspuns Radu absent, cu ochii la pluta nemişcată, înconjurată de apa verzuie. Căldura miroasea a pământ încins şi a baltă şi te trăgea la somn. Georgescu a cotrobăit prin rucsac fără să caute ceva anume apoi a înjurat de dumnezei şi de sfinţi necunoscuţi şi a plecat spre bucătărie. Băiatul nu şi-a dezlipit ochii de pe pluta nemişcată.
- Da’ nici maică-ta nu te trimite la şcoală? a insistat Radu.
- Mama e plecată la muncă în străinătate.
- Când a plecat?
- Acu’ trei ani.
- Păi şi când se întoarce?
Băiatul a părut să se gândească o vreme.
- Nu se mai întoarce. A rămas în Italia.
Bărbatul şi-a căutat ţigările pipăindu-şi hainele cu gesturi automate. Nu le-a găsit. N-a găsit nici bricheta, apoi şi-a adus aminte că s-a lăsat de fumat de patru luni şi şi-a îndesat mâinile în buzunarele de la pantaloni. Georgescu s-a apropiat dinspre pensiune cu un codru mare de pâine în braţe, zâmbind cu gura până la urechi.
- Dacă n-aş fi io, aţi prinde peşte din pulă, a râs el prosteşte şi a rupt pâinea în trei, apoi le-a aruncat la fiecare câte o bucată.
N-a zâmbit nimeni. S-au apucat toţi să frământe miezul de pâine în palme. Departe se auzea un motor de barcă.
- Ţi-e dor de ea?
- Da, a răspuns băiatul repede. După aia şi-a muşcat buza înciudat şi s-a încruntat. Am avut şi ghinion, a zis el, că m-am născut în postul Crăciunului. Io aşa zic, că nu m-a iubit fiindcă m-am născut în post.
Radu şi-a băgat mâinile în buzunare şi s-a uitat departe pe cer, fără să bage de seamă că pluta undiţei lui plecase singură la plimbare, apoi dispăruse cu totul sub apă. Zgomotul de motor se îndepărtase.
Pe urmă Georgescu a prins o roşioară cât palma şi nimeni nu i-a mai ajuns cu prăjina la nas. A început să turuie despre scule de pescuit şi despre capturi record, şi vorbele lui se auzeau ca un zgomot de fond, rostogolindu-se înfundat şi parcă fără vlagă, ca prin pâslă. Nu-i răspundea nimeni dar el nu părea să bage de seamă asta.
Într-un târziu băiatul s-a apucat să îşi strângă undiţa tacticos, răsucind cu grijă firul subţire de nailon pe băţul de trestie. Radu s-a căutat prin buzunare cu gesturi ezitante, apoi a renunţat la căutare şi a dat să se aplece spre băiat. Şi-a tras însă mâna înapoi nesigur şi a înghiţit în sec, privind apoi în zare, zăpăcit şi parcă neatent la ce se-ntâmplă-n jur.
- Când o sa fiu mare n-o să mă duc niciodată în Italia, a zis băiatul fără să se adreseze cuiva anume, apoi şi-a luat undiţa sub braţ şi s-a îndepărtat încet cu capul în pământ.
- Bagabont, a zis Georgescu târziu, băgând de seamă că puştiul plecase.
- Da’ mai taci, mă, odată, în morţii mă-tii, a izbucnit Radu inexplicabil, pe urmă a plecat cu paşi repezi spre pensiune lăsându-şi sculele pe malul apei. Georgescu a făcut o faţă lungă şi a dat să se închine teatral, dar a renunţat, pentru că pluta i-o luase iar razna, şi imediat a scos din apă altă roşioară, pe urmă a râs cu acelaşi râs gros şi sacadat în urma lui Radu.
- Ho, bă, nebunule, ce te-ai supărat aşa? Sunt io de vină că la tine nu trage?
Nu i-a răspuns nimeni. Dunărea curgea nepăsător la vale.

foto Bogdan Taut
Show your support

Clapping shows how much you appreciated Alexandru Costache’s story.