Era îngrozitor de cald şi agentul principal Costică completa integrame. Se simţea inspirat. Ventilatorul Pavasonic de pe biroul lui nu făcea faţă, deşi vântura aerul la turaţie maximă. Agentul Popete îşi şterse fruntea cu o batistă deja fleaşcă de transpiraţie şi se uită cu invidie spre ventilatorul şefului. El n-avea ventilator. Luă un nou dosar din teancul de pe birou, îl deschise fără chef şi se apucă de scris.
În clipa în care agentul principal mototolea nervos revista şi lua decizia să se apuce de altă integramă, uşa de la intrare se deschise şi o tânără cu gesturi zăpăcite intră în încăpere.
- Vă rog frumos, aş vrea să fac o plângere. Mi s-a furat poşeta.
Agentul se ridică de la birou cu un aer studiat plictisit, luă o hârtie de pe masă şi îi făcu semn tinerei să-l urmeze.
- Haideţi vă rog în biroul următor să completăm formularul A2.
Tânăra se luă după el. Simţi totuşi nevoia să îi dea agentului detalii suplimentare.
- Eram în autobuzul 133 când s-a întâmplat…
- Răbdare, domnişoară, răbdare. Toate la timpul lor.
Ieşiră amândoi şi agentul Popete închise uşa cu grijă. Agentul principal Costică se scărpină îndelung în nas, se şterse pe scaun, apoi căscă cu poftă.
- Găină din patru litere şi-ncepe cu o. Ţi-ai dracu’ cu găinile voastre, făcu el cu admiraţie şi căscă iar. Efortul intelectual prelungit îl trăgea la somn. Uşa se deschise din nou şi în birou intră un tip îmbrăcat într-o cămaşă albă cu mâneci scurte. Avea pete de transpiraţie la subţiori şi un cuţit mare cu maner de lemn înfipt în spate. Tipul se împletici spre birou şi se aşeză nepoftit pe scaun. Gestul ăsta îl deranja întotdeauna pe agentul principal. Era un tip care ţinea la etichetă, aşa că îl ignoră pe intrus ca să-l facă să înţeleagă că nu e binevenit în birou. Tipul însă părea destul de limitat, pentru că nu înţelese subtilitatea agentului principal Costică şi se aplecă spre el peste birou.
- Vă rog să mă ajutaţi, am fost înjunghiat.
Agentul îi întinse o coală de hârtie fără să ridice privirea.
- Trebuie să completaţi formularul A14.
- Ştiţi, mă simt destul de rău. Am fost înjunghiat. N-am putea sări peste asta?
- Dom’le, dacă vă simţiţi rău duceţi-vă mai întâi la spital.
- Păi am fost, da’ mi-au zis că nu se pot ocupa de mine până nu completez formularul A14 la poliţie.
- Păi eu ce v-am spus mai devreme?
Tipul luă formularul şi se uită la el cu ochi tulburi. Culese apoi de pe birou un pix şi se aplecă peste foaia de hârtie. Pixul îi tremura însă vizibil în mână şi nu reuşi să scrie nimic.
- Mă cam deranjează cuţitul, ce ziceţi, să-l scot?
- A, nu, în niciun caz! Ăla e corpul delict. Ne ocupăm de el la autopsie.
Bărbatul dădu din cap că a-nţeles, deşi privirea lui confuză spunea cu totul altceva. Se aplecă iar peste foaia de hârtie. Agentul principal Costică lăsă oftând integramele şi se apucă să completeze ceva într-un dosar.

- Dacă mă încurc pot să vă mai întreb pe dumneavoastră?
- Spuneţi.
- De exemplu la întrebarea trei: enumeraţi patru localităţi unde Ştefan cel Mare a obţinut victorii contra turcilor.
- Păi şi nu ştiţi?
- Nu prea văd legătura între…
- Îmi pare rău dar nu pot să vă ajut. Vă daţi seama că aşa nu s-ar mai face diferenţierea între victime. Plus că ar apărea contestaţii, măriri de note, nici nu vreau să mă gândesc. Nu, dacă nu ştiţi, lăsaţi loc liber. Apoi brusc: Sper că nu copiezi.
- Cine, eu?
- Vezi că-s cu ochii pe tine.
Bărbatul înghiţi în sec şi-şi duse mâna la frunte.
- Mi-e rău. Cred că am pierdut mult sânge.
- Păi, hai, grăbeste-te să termini formularul.
Tipul cu cuţitul în spate se aplecă iar asupra foii de hârtie. Din camera alăturată se auzi vocea agentului Popete urlând pedagogic.
- Spune, mă, dumnezeii mă-tii, cine a scris Scrisoarea a III-a, că te omor în bătaie!
Tânăra plângea nepoliticos de tare din moment ce sughiţurile ei se auzeau şi cu uşa închisă. Agentul principal clătină din cap nemulţumit. Abia apoi observă că tipul din faţa lui căzuse cu capul pe masă. Îl studie atent câteva secunde, apoi se apucă să scrie în dosar silabisind cu voce tare.
- Cadavrul a decedat la ora… se uită la ceas. Cinşpe patruşcinci. Cadavrul scoase un geamăt şi încercă să-şi ridice capul de pe birou. Nu reuşi. Agentul tăie nervos cu pixul ce scrisese mai devreme, înjură printre dinţi şi se uită iar la ceas, apoi la tipul din faţa lui. Acesta nu mai mişca. Agentul scrise mulţumit în dosar.
- Cinşpe patruşase.
Uşa celuilalt birou se deschise şi apăru agentul Popete însoţit de tânăra care plângea în hohote. Popete o consola binevoitor.
- Îmi pare rău, don’şoară, io chiar am vrut să vă ajut, da’ sunteţi pământ de flori. Data viitoare când vă mai fură cineva, încercaţi să citiţi ceva c-o zi-nainte.
Femeia dădu cu ochii de mortul prăbuşit pe biroul agentului principal şi se opri brusc din plâns. Sughiţă o dată scurt, apoi flutură mâinile fără nicio noimă pe deasupra capului şi o luă la fugă urlând. Uşa o nimeri din a doua încercare. Şeful îşi şterse transpiraţia de pe frunte cu mâneca de la cămaşă.
- Generaţiile astea noi e din ce în ce mai inculţi, spuse el.
- Aşa e, şefu’.
- Ai idee, găină din patru şi-ncepe cu o?
- Dracu’ să-i ia cu găinile lor.