art by Sarah Flanigan

Care-i faza cu depresia?

Nu e o “faza” anume cu depresia. E o greutate cu care am decis sa scriu despre asta, nu doar pentru ca subiectul e atat de vast, ci pentru ca am atatea lucruri de spus despre asta ca sunt aproape sigura ca sunt pasibila sa devin incoerenta. Dar am si eu 2 cents on the matter de impartasit, ca Oprah cadourile de sub scaune. (Da. Romgleza. Get used to it.)

Depresia e o boala. Si medicul la care te duci sa te diagnosticheze stabileste daca suferi de ea sau nu. Poate e anxietate. Poate e borderline. Poate e OCD. Poate e depresie distimica sau poate e acuta. Nu ne diagnosticam noi dupa ureche, cand suntem mai tristi si afara ploua, e la fel de absurd ca atunci cand ne doare dupa ureche si dupa frenetice cautari pe webMD concluzionam ca avem cancer.

Eu cred ca fiecare stie cand sa mearga la medic. Si chiar daca e dintr-un impuls ipohondric, tot e bine. Wanna hear a little secret? Eu asa m-am vindecat de jumatate din avanturile de anxietate hypochondria-based: “m-am” analizat de m-a luat naiba. RMN, EKG, Doppler, TSH, you name it. Si daca asta ajuta, sigur, cu atat mai mult cu cat niciodata nu strica sa-ti faci niste controale amanuntite. N-ai decat de castigat. Dar again: cuvantul specialistului, nu al world wide web-ului.

Nu devii subit mai interesant. Bine, nici mai putin interesant. De fapt, daca e sa cantaresc dupa cum am ajuns sa devin eu interesata sa aflu mai multe despre bolile si afectiunile psihice pana sa-mi dau seama ca sunt direct implicata in si cu ele (stiti, ca intr-o relatie), recunosc ca m-am cufundat cu placere in filme si carti care tratau subiectul. Si sigur, personajele ascultau muzica *aia* si citeau din operele autorilor *alora*, dar ma si regaseam acolo intr-un totul. Eram din povestea aia si vibram la lucrurile mai dureroase si le simteam in oase, e un sentiment greu de descris, dar eram acolo. Cineva m-a intrebat later on daca uneori ma bucur ca sunt diagnosticata cu depresie (sau daca ma bucur “de depresie”, daca-mi amintesc bine). Mi-a luat un pic sa inteleg intrebarea si sa pot raspunde cu o oarecare siguranta. Da. N-as sti sa explic bine de ce, stiu doar ca la unele lucruri mori, iar pe altele le simti pana la cel mai mic nerv din corp. Si esti viu. Adica, intelegi ca esti viu. Suna poetic, dar faptic asa sta treaba, e destul de simplu. Desigur, nu e la fel pentru toti.

Medicatia n-ar trebui sa creeze un stigmat. Inca sunt nedumerita daca in Romania exista o practica din asta sociala (la scara mai mare) de blamare a celor care iau medicatie pentru boli sau tulburari psihice (sa mai mentionez ca medicatia se ia tot la recomandarea medicului?). Stiu doar ca pe vremea cand incepusem cu alprazolam (Xanax) eram inconjurata de niste niste oameni care nu intelegeau necesitatea medicatiei, ba mai mult, o condamnau (fie ca e o chestiune de exagerare, fie de alint, fie de teribilism etc). Cand am facut shifting-ul spre Fluoxetina (prozac), pentru ca trecusem de etapa de anxietate si atacuri de panica, mi-am pus singura o pecete si m-am ferit sa vorbesc despre asta cu cei de care nu eram 100% convinsa ca inteleg. Probabil pentru ca in mintea mea se inoculase ideea ca risc mai degraba sa par o copie a Sylviei Plath, Susanei Kayson sau a lui Lyz Wurtzel. Fals. Si absurd.

Pentru ca am incercat pe cat posibil sa nu ma prezint ca fiind worthy of pity, nu am inteles deschiderea cu care unii au ales sa vorbeasca liber despre asta pana mai tarziu. Si asa am vazut ca sunt doua abordari distincte. Sunt discursuri incarcate de o sumedenie de cuvinte care atarna greoi, intentionat fara noima, cu iz pseudo-artistic si sunt discursuri care trateaza un subiect descifrat de autor si simplificat, venit in intampinarea alora care inca stau sa descalceasca ite si ite mentale. Si daca esti in a doua tabara, ii mirosi pe cei din prima de la o posta. Pentru ca ceva prin care treci, suma experientelor si concluziile la care ai ajuns pana atunci sunt mult mai pe bune decat interesul de a construi personas de neinteles, impletite peste un trunchi de mediocritate.

I am but human. Si nu sunt un specialist decat al experientelor mele si al observatiilor mele a posteriori. Iar daca vreti oameni mai opinati si cu ceva mai mult talent descriptiv, va invit dati click pe niste link-uri precum this one and this one. Si daca va inhamati cu rabdare si intelegere, chef si interes, va recomand aceasta Biblie semnata de Andrew Solomon.

And remember kids, PSYCHOLOGISTS and PSYCHIATRISTS are NOT THE SAME THING.