Timișoara, Iulie 2017

Mititică, frumușică. Altfel, era Timișoaia…

S-a tras? S-a tras.

Am plecat spre aeroport cu nonșalanță și optimism. Pe drum, cu imensele căști bubuindu-mi muzică veselă și bună dispoziție în cap, realizez că am uitat acasă boarding pass-ul. Așa că mă întorc, noroc că eram încă aproape. Bun, iau hârtiile. Merg pe jos până la metrou, cobor la Unirii. Încarc cardul ratb cu 3.5 lei, pentru autobuzul spre aeroport. Mă urc în el, mă uit la ceas, realizez că sunt cam la limită. Maps zice că am face cam 54 de minute până în Otopeni. Baza mea e că vom face jumătate de oră, că altfel pierd avionul. În 5 minute pleacă și autobuzul din loc. Ajung la timp. Face cum speram, 30 de minute. E totuși 7 dimineața. Intru, trec de securitate, acum așteptăm, din nou….

Atât prinzi de pe locul de mijloc.

Aștept și la aeroport autobuzul spre oraș. Cică 45 de minute până vine. Ok, timpul să căutăm o cafea și o apă. Un display electronic îmi spune de unde și când să iau autobuzul, și cum să iau bilet pentru el. Iau biletul, apa și cafeaua. Mă uit zâmbind la paznicii de aeroport, sau ce oameni or mai fi cei cu uniforme albastre. Ies la pauza de țigară pe băncile vecine mie. Observând dinamica în timpul așteptării, pare că taximetriștii fac aceleași șmenuri ca și în București. Negociază prețuri până în oraș cu călătorii, e destul de evident chiar și cu căștile pe urechi.

Un fel de Centru Vechi

Am mers cu autobuzul cu entuziasmul tipic turiștilor. Poze, zâmbete, socializat cu două tipe blonde venite și ele de prin alte țări. Am coborât la un rond unde coborâseră 95% din oameni. Mi-am zis că o să iau la pas orașul, ce rost are să iau mașini/autobuze? Am ajuns în centrul orașului, piatră cubică și arhitectură veche, o estetică plăcută. Și plin de bicicliști.

un pic din fiecare — terasă, clădire aproape ruinată, culori, bicle
ceva mesaj bun pentru actualitate
Piața Libertății — am prins concurs de streetball
Din auzite, pe undeva pe aici s-a tras, la începutul Revoluției din 1989
Talentul meu fotografic e mai mult apocaliptic
Voi știți?

Piața unde a început Revoluția era înțesată de o nouă revoluție azi — una capitalistă. Terase, librării, magazine. Am găsit cartea asta mai sus, în librăria ”Mihai Eminescu”, și am zis să o pozez. Mi-am cumpărat ”M-am hotărât să devin prost”, de M. Page, după o recomandare a unui vechi prieten.

Facem ceva cu litere mari, colorate? Facem
Cu vaporașele astea voiam să mă plimb, dar erau în probe tehnice :(

După biserică, am mers prin spatele ei, fiindcă maps îmi arăta că pe-acolo ar trece Bega. Am vrut să văd Bega, desigur. Am văzut-o de pe pod, cu vaporașele de mai sus, am coborât apoi pe o alee ce mergea paralel cu apa…și după plimbări, am urcat pe undeva înapoi, mai sus de nivelul râului. Am găsit un fast food cu pleșkovița aia de care am tot auzit, dar mi-am zis că mai bine nu risc.

clopoțeii ăștia au cântat ceva Oda Bucuriei la oră fixă, dar într-un ton foarte creepy

Trec pe bulevardul 16 decembrie 1989, regăsesc Bega, merg în continuare…orașul e destul de mic încât dau peste gară din greșeală :).

Vrute sau nevrute, îmi plac culorile astea

Am găsit parcul ăsta, unde am stat în soare, m-a durut la banană. Aveam cartea și nimic nu mai conta. Tocmai îmi luasem ochelari de soare, după ce n-am avut pentru mai bine de un an așa ceva.

E greu să găsești alcoolici. De unde deducem că autorul clar nu este moldovean. După câteva pagini captivante, decid să-mi caut din nou cazare. Nu găsistem nimic avantajos până să vin. Ideea era să fac noapte albă până la avionul de a doua zi. Greu, dar fezabil. Găsesc totuși un hostel ieftin pe booking, în final. Îi dau book, și decid să plec spre el curând.

uite omule, au piste de biciclete — una per sens, plus încă una pentru role/skate
Hostel Costel, are multe graffitti și desene interesante. O reală plăcere locul.

Am ajuns la hostel, o tipă m-a rugat să aștept, că erau niște tipi străini în fața mea. M-a poftit în curte, așa că m-am aruncat într-un hamac, și stăteam pe net. Vremea era superbă, erau vreo două grupulețe de oameni, în ambele erau amestecuri de români și străini, după ciudatele accente de engleză prinse din auzite.

o cameră de recreere, ceva

M-am bucurat că am găsit cazarea asta, așa că am sărbătorit-o cu un duș bine venit, și un gând la un somn de vreo 1–2 ore. După duș, am ieșit pe terasa camerei să citesc puțin. L-am cunoscut aici pe Tammo, colegul de cameră. Studia pentru admitere la medicină, mi-era milă. Era din Germania. După niște small talk, l-am lăsat să învețe, m-am culcat.

cum e soarele frumos și mă ajută să citesc și mai frumos

La trezire, era soarele ăsta. Era cam ora 19. Mă gâdila cu razele prin păr și se așeza frumos pe paginile gălbui ale cărții noi. A ieșit și neamțul pe terasă să fumeze, și probabil să stea cu mine. I-am zis că urmează să plec prin oraș. S-a invitat și el. Bun.

Am găsit cretă colorată prin oraș. Ce era să facem?

L-am ”scos” de la învățat prin centru. Am desenat pe asfalt, am băut Silva neagră și am discutat despre ale noastre limbi minunate: română, germană, engleză, spaniolă, rusă, etc. I-a plăcut Silva brună. Am ajuns și la chestii despre Hitler, am trecut repede peste. Povești despre bere, Oktoberfest, mi-a recomandat Hamburg-ul ca oraș, când i-am zis că vreau să mă mut în Germania cam într-un an. A făcut o comparație între Berlin, Munchen și Hamburg. A fost o perioadă paramedic, are 24 de ani.

Un bar din Timișoara cu umor sec.

După o bere brună și un cidru, se resimțea oboseala din amândoi. Ne-am hotărât să mergem spre hostel înapoi. Se făcuse deja vreo 11 jumate. În curte erau rămase două tipe britanice și cei trei oameni angajați ai hostel-ului: două tipe și un tip. Stăteau chill la bere, vin și discuții metafizice. Era al dracului de plăcut fiindcă era cald. Din păcate, tipii de la hostel n-au gustat glume rasiste. Și cum oricum simțeam că pic ușor, m-am dus la culcare undeva pe la 1.

My brain says centru, but my heart…

Ziua doi. Piața Libertății, din nou la streetball. Somnul mi-a fost bun, dar cam puțin. Azi nu am timp de mare lucru, căci va trebui să plec. Mi-e puțin rău. Afară e cald încă de dimineață. N-am mâncat nimic până la 12. Ar trebui să caut…

back here
Oamenii ăștia au o obsesie cu movul.
statui ciudate — partea a doua

O lume nouă, diferită și interesantă de găsit în Timișoara. Un orășel mic dar cosmopolit și cu farmec. Mulți străini, multe limbi auzite pe străzi. Împrumutând mici lucruri din cultura sârbă, ungară și poate a altor vecini de prin vest, a ieșit o salată drăguță. Un oraș în care aș sta și aș pedala cu plăcere. Din nou spun că revin cu drag pe aici.

Like what you read? Give Alexandra Bln a round of applause.

From a quick cheer to a standing ovation, clap to show how much you enjoyed this story.