Noul avocatnet.ro. Lansarea tăcută

Alin Popescu
Aug 25, 2017 · 5 min read

Vrei o provocare? Incearca sa mergi intr-o comunitate cu aproape 1 milion de membri si multe milioane de vizitatori mai mult sau mai putin frecventi si sa refaci din temelii platforma pe care comunitatea respectiva isi duce viata. Reconstruieste-o in asa fel incat sa le placa. Cine-a zis ca e greu sa faci asta s-a inselat. Nu e greu. E… provocator de greu. Genul de provocari care, recunosc, te fac sa traiesti cu adevarat.

Lucram la noul avocatnet.ro de peste un an. Am pornit usor, cu schite si fluxuri detaliate, cu nevoile pe care le-am considerat prioritare, cu definirea unor indicatori pe care ne propunem sa ii urmarim si asa mai departe. Apoi am trecut prin toate fazele de dezvoltare ale proiectului, de la mockup-uri la design si apoi la implementarea design-ului. Pe scurt, am considerat ca e util sa:

1. construim un site responsive. Adica sa aiba un continut unic, care sa se adapteze la rezolutia ecranului pe care este vizualizat. Nu mai voiam o versiune de mobil si una desktop si nici alte probleme pe care le genera intretinerea unui numar multiplu de versiuni de site. Una era suficienta. Bineinteles, una era si forma cea mai provocatoare.
2. dezvoltam un site care ofera cititorului una dintre cele mai placute experiente de cititor din mediul online romanesc. Cu alte cuvinte, sa il lase sa parcurga usor articolele, sa il ajute sa descopere usor articole care ii completeaza cunostintele pe care le dobandeste ca urmare a parcurgerii unui articol etc.
3. creionam un site care simplifica la maxim experienta cititorului care vrea sa puna intrebari. Sa poti intra, pune intrebarea si intelege foarte repede unde si cum anume poti gasi raspunsurile viitoare.
4. conecteze foarte usor clientii potentiali si consultantii inscrisi in avocatnet.ro.
5. construim un mediu in care sa putem oferi natural experienta avocatnet.ro premium (serviciu pe baza de abonament) sau integrarea unor campanii publicitare intr-un mod cat mai natural (nu folosesc termenul de publicitate nativa, ca e mult mai pretentios).

Dupa saptamani si luni la rand in care am construit, demolat si reconstruit strategii, dupa teste nenumarate cu oameni care nu erau in niciun fel influentati de istoria websiteului (e greu de facut teste pe asa numitii “hardcore users”, pentru ca schimbarea li se va parea extrem de greu de digerat, oricat de benefica ar fi ea), am reusit sa ajungem la liman.

Am relansat, oficial, avocatnet.ro in 21 octombrie 2016. N-am spus nimanui despre relansare. Siteul cel nou rula pe versiunea de mobil a avocatnet.ro de atunci. Am optimizat apoi, luni la rand, experienta utilizatorilor si solutiile pentru problemele 1–5 identificate mai sus. Luni la rand, versiunea de mobil a avocatnet.ro a fost un adevarat camp de testare pentru toate ideile noastre, bune sau rele. A ajutat mult faptul ca testam intr-un mediu cu sute de mii de vizitatori unici zilnic, pentru ca am putut observa tendinte reale si trage concluzii importante, intr-un timp relativ scurt.

La 21 august 2017, dupa 10 luni de la momentul lansarii initiale si zeci de relansari intermediare, a venit vremea ca noul avocatnet.ro sa devina oficial singura versiune de website pe care o acceseaza cititorii nostri. A fost o schimbare importanta din multe perspective, mai ales ca dupa 10 ani renuntam la URL-urile intiale si implementam in tot siteul https. A trebuit sa facem fata unor provocari importante din perspectiva ideii de SEO, a comunicarii interne (a fost pentru prima data in istoria noastra cand am organizat o prezentare interna a noului avocatnet.ro in preziua lansarii oficiale), a comunicarii externe, a hostingului si restul lucrurilor pe care le impune o astfel de schimbare.

Astazi, sondajele arata ca, intr-o majoritate covarsitoare, oamenii considera ca am construit unul dintre cele mai prietenoase websiteuri pe care le acceseaza la noi. Bineinteles, exista si oameni dezamagiti de schimbare, iar cu ei incercam sa comunicam foarte des, sa adaptam siteul, in masura posibilitatilor, la nevoile pe care ei le emit si la tipul lor de utilizare. In timp, insa, e clar ca lucrurile se vor aseza pe directia buna.

Cat despre punctele pe care le urmaream, iata niste cifre importante, legate de modul in care au evoluat ele:

A. Pentru prima data in istoria noastra, am reusit sa atingem un bounce-rate constant 8–9%. Asta inseamna ca, in medie, 90+% din cititori vad si o alta pagina atunci cand citesc un articol avocatnet.ro sau viziteaza o discutie din forum / sectiunea de consultanti. Da, ideea de bounce-rate e importanta si pentru siteurile media. Ea spune cat de interesat e cititorul de contextul articolului, semn ca l-ai determinat nu doar sa citeasca, ci si sa-si doreasca sa inteleaga ce e acolo.

B. Am reusit sa crestem numarul mediu de pagini per sesiune (cate pagini viziteaza un cititor atunci cand acceseaza siteul) de 1,7 la 3,8. Semn ca oamenii apreciaza noua versiune, iar experienta lor e mai placuta, din moment ce stau mai mult in site.

C. Numarul de intrebari adresate in comunitate a crescut cu 25% chiar din primele zile si la fel s-a intamplat si cu numarul intrebarilor care isi primesc raspuns chiar din primele ore. In timp, daca reusim sa preluam toate doleantele oamenilor, cred ca am putea creste substantial ambele numere.

D. Numarul contactarilor directe (un client potential poate cauta si contacta consultanti direct din platforma, pe email sau telefon, fara intermedierea avocatnet.ro) a crescut cu 200%.

E. Am luat decizia sa eliminam multe din bannerele care apareau pe site. De acum inainte, vom fi mult mai selectivi in privinta campaniilor publicitare pe care le afisam la noi in comunitate si vom incerca sa lucram cu cativa parteneri strategici care isi doresct o colaborare de lunga durata, cu implementarea unor solutii care dau rezultate. Si pare ca functioneaza. Deci se poate trai si cu mai putine bannere si fara a fi dependent de publicitatea online.

Si, cum viata nu e doar despre lucruri care merg bine, uite cateva dintre lucrurile celelalte pe care le-a generat o astfel de lansare:

- am vorbit, impreuna cu colegii mei implicati in relansare, cu mii de oameni in doar cateva zile.
- a trebuit sa accept frustrare, jigniri, voci ridicate si multe altele, pentru ca unii oameni chiar au luat personal schimbarea si s-au pozitionat foarte puternic impotriva ei
- a trebuit sa explicam iar si iar functii pe care oamenii le-au folosit si inainte, care sunt similare cu ce era inainte, dar care acum “par altfel” *(asa cum spunea cineva la telefon).
- am dormit putin, am purtat cu noi multe lucruri negative, dar au fost compensate de multe lucruri bune.

Una peste alta, ca asta e mai important decat orice, multumiri Doru Danaila (o mare parte din avocatnet.ro cel nou i se datoreaza), Roxana Neagu (care si-a dovedit ei ca poate face orice isi pune in cap). Munca voastra a fost definitorie pentru schimbarea de acum, implicit pentru rezultatele bune care par a fi deja prezente.

Multumim si echipei SoftHost.ro (Bogdan Popa, Giancarlo Cojocaru) pentru ajutor si, fara indoiala, multumiri pentru implicare Vlad Popa, Loredana Tesileanu, Daniel Sercaianu si toti ceilalti membri ai echipei avocatnet.ro.

Cele mai grele lucruri sunt alea pe care le faci singur. Atunci cand lucrezi in echipa, alaturi de colegi extraordinari, lucrurile grele devin din ce in ce mai usoare.

Ma gandeam zilele trecute ca jobul perfect e cel spre care mergi zilnic alaturi de oamenii cu care iti doresti sa lucrezi pana iesi la pensie. Mie imi pare ca am gasit jobul perfect.

)

    Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
    Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
    Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade