Alege ce vrei, dar să alegi cum vreau eu
„Nu vreau să mai trăiesc vreodată ceea ce am trăit atunci.” Nu reușește, de cinci minute, de când am început să vorbim, să-și ridice privirea din pământ. Pe această femeie o vom numi Ioana. Nu este numele ei adevărat, dar a insistat să nu fie dezvăluit nici un detaliu care i-ar putea arăta identitatea. E puțin trecută de 20 de ani acum. Pe când era doar o adolescentă, în clasa a X-a, a rămas însărcinată. S-ar putea spune că din greșeală, dar ei nu-i plăcea deloc să folosească cuvintele acestea. S-a întâmplat. Doar s-a întâmplat.
În perioada 1958–2014, în România s-au înregistrat peste 22 de milioane de avorturi numai în spitalele de stat. Ca țară, avem cea mai ridicată rată din Europa, cu 480 de avorturi la 1000 de nașteri. În ceea ce priveşte rata sarcinilor în rândul adolescentelor, într-un studiu realizat de Institutul Naţional de Statistică în perioada ianuarie 2012 — martie 2013, se arată că, pe segmentul de vârstă cuprinsă între 15–19 ani, au fost înregistrate 12.073 de gravide, dintre care 7.547 au ales să întrerupă sarcina. Ioana a crescut numărul cu unu, fiind obligată de mama ei să renunțe la copilul pe care nu și-a dorit niciodată să nu-l aibă.
Principala problemă este că o foarte mare parte din femeile care rămân însărcinate în perioada adolescenței nu au nici un cuvânt de spus când vine vorba de un avort. Din cauza lipsei de educație sau de interes din partea părinților, o mare parte din ele își încep viața sexuală fără a fi conștiente de posibilitatea unei sarcini. „Statisticile alarmante sunt confirmate de reticenţa femeilor din România de a merge periodic la ginecolog. Datele existente arată că un sfert dintre românce nu se adresează medicului ginecolog decât atunci când resimt diverse simptome supărătoare sau când suspectează o sarcină, iar peste 20% nu obişnuiesc sa meargă la controale ginecologice anuale. Cauza principală a acestui dezinteres este lipsa educaţiei sexuale cu privire la importanţa controlului ginecologic şi necunoaşterea faptului că peste 95% dintre problemele depistate în cadrul examinărilor medicale sunt tratabile”.
Lipsa suportului psihologic, principala cauză a traumelor post-avort
Vestea sarcinii vine, de cele mai multe ori, pe nepregătite, pentru adolescentele care își fac griji despre ce vor spune părinții la aflarea veștii. Unele fete se confruntă cu pierderea legăturii cu tatăl copilului sau cu familia, cu renunțarea la studii, adoptând o gândire de „eșec inevitabil în viață”. Acest lucru demonstrează faptul că sarcina în perioada adolescenței este o traumă psihică majoră.
În cazul Ioanei, discuția depre păstrarea sarcinii nu a existat. „Eram însărcinată în 3 luni când am reușit să-i spun mamei. Tata nu știe nici acum, e plecat din țară și nu am putut să-i spun prin telefon. De la ea am primit doar o privire împietrită. Nu a vorbit cu mine deloc în seara respectivă. A venit dimineață și mi-a spus că mergem la doctor să-mi repare greșeala. Nu voiam să fac avort, nu mă simțeam în stare psihic să trec peste asta, dar nu am îndrăznit să scot vreun cuvânt.” A făcut, apoi, o pauză, ca să-și oprească plânsul care se apropia. ”Nici doctorul nu m-a întrebat dacă vreau sau nu să întrerup sarcina. Mi-a spus să urc pe masă și apoi am auzit un fel de aspirator. Nu știu dacă a durat mult, nu mai țineam cont de nimic, parcă nu îmi venea să cred ce se întâmplă. Apoi am plecat cu mama, care încă nu spunea nimic. Nu a spus nimic în continuare, până în ziua de azi.” Deși a trecut mult timp, Ioana încă se gândește la asta destul de des. Nu a reușit, spune ea, să aibă nici o relație serioasă de atunci, de frică să nu ajungă iar într-o situație similară.
Soluții care aduc mai multe probleme
Într-un raport din iulie 2011, ONU concluzionează că educația sexuală în școli poate amâna începerea vieții sexuale de către tineri, poate reduce frecvența raporturilor sexuale și numărul de parteneri, poate crește numărul celor care folosesc mijloace contraceptive și reduce episoadele de sex neprotejat. Același raport arată și că educația sexuală nu sporește acitivitatea sexuală a tinerilor. Dacă programa e impliementată la nivel național, ea poate duce la reduceri semnificative de costuri pentru tratamente și sănătate (mai puține sarcini nedorite, mai puține boli transmisibile sexual). În același studiu, ONU spune că ar trebui făcut un efort internațional pentru a implementa programe naționale de educație sexuală, adaptate la specificul fiecărei populații. În România, însă, acest subiect este unul controversat, foarte mulți părinți neînțelegând educația sexuală. Ea pare să devină, însă, din ce în ce mai necesară, ținând cont de faptul că România este pe primul loc în Europa la sarcini în rândul minorelor, aici sunt sute de mame de 12 și 13 ani cu mai mult de un copil și numărul cazurilor de boli transmisibile sexual e îngrijorător în rândul tinerilor, mulți dintre ei începându-și viața sexuală la 14 ani, fără a folosi prezervativ. Educația sexuală este, deci, extrem de importantă, pentru că un copil informat este un copil greu de abuzat, care va putea lua decizii corecte pentru sănătatea și siguranța lui. Lucruri despre sex află oricum, din tot felul de surse, și e important ca și informația brută, corectă, să ajungă la el.
Educația sexuală va feri copiii de consecințele neplăcute ale unei vieți sexuale începute prea devreme, de sarcini nedorite, de boli transmisibile sexual, de abuzuri din partea altor copii sau a unor adulți și implicit de situații în care adolescentele sunt obligate să renunțe la sarcini la care nu știu sigur cum au ajuns.