Artă de a te lăsa condusă
Încerc să am grija de gândul de astăzi. Este o realizație fugitoare, o idee ușor inconfortabilă care a provenit mai degrabă din corpul meu decât din cap. Că o dovadă fermă, de douăzeci de minute încerc să o îmbrac în vorbe însă simt cum se opune expresiei elegante.
În seara această am fost la kizomba. Sunt în mijlocul unei crize tip binging și respir, mănânc și visez clase nenumărate în care eu particip la fel de fel de sporturi, devin o persoană extrem de tonifiată, râd despre bietul eu din trecut și împart secretele succesului ziua și noaptea. Sună cunoscut?
Eu sunt la fel ca tine. Îmi plac cărțile mai mult decât sportul, fac curat de urgență de câte ori trebuie să merg la sală și, după câțiva ani de eforturi concentrate, am realizat că iadul pe pământ este să socializezi cu necunoscuți timp ce ești îmbrăcat în colanți. De câte ori mă întâlnesc cu rezoluția de a mă apuca de sport, îi refuz politicos preocupându-ma cu toate celelalte aspecte ale vieții care pot fi lăsate copiilor mei că moștenire legală.
La 18:58 acum două zile m-am trezit totuși trăind o surealitate. Eu, desculță, la o clasă de dans care promitea să nu car schimburi după mine, să nu transpir, să fiu iertată pentru faptul că sunt o începătoare și să fac mișcare. Aceasta promisiune a fost chimicalul X (Powerpuff girls pentru cei care țin minte) care m-a motivat mai mult decât orice să fac SPORT. Rețeta completă este:
- Multa presiune socială
- 7card gratuit
- Sală ușor accesibilă
- O voce prietenoasă care să răspundă la orice întrebare legat de clasă după regula de “Nu există întrebări tâmpite”
- Un mic schimb de abordare —am descoperit cât de mult ajută să te păcălești pe tine printr-un schimb simplu de secvență. Dacă tot te gândești că de mâine vei fi o persoana activă, pregătește-ți bagajele conform așteptărilor acestei persoane aspiraționale. Dacă îți cari schimburile in ghiozdanul pregătit de ieri, miraculos devii persoană aia care simte nevoia să le și folosească.
- Mișcarea să conțină cât mai puțină mișcare (există așa ceva că prea multă mișcare, noi cei muritori și suprem de chinuiți de cardio știm despre ce vorbim).
Lista această e doar un hint despre câte alinieri de ale planetelor sunt necesare pentru a reuși să mă duc la sport. Ne este greu să ajungem să facem exerciții pentru că motivația trebuie menținută ca să ne reorganizăm în multe feluri mărunte și să putem acomoda noua preocupare. Să ducem o intenție la o acțiune cu un rezultat este un exercițiu de implicare proactivă în care cu cât mai mult te agiți, cu atât mai mari devin șansele de succes.
Ei bine, nothing new under the sun — ca să faci lucruri, trebuie să faci lucruri. Ce m-am surprins însă a fost că urmând rețeta mea am ajuns la un rezultat diametral opus. După atâta efort am intrat într-o sală unde trebuia să uit aceea rețetă pentru a fi capabilă să dansez.
Kizomba este un dans unde bărbatul conduce, iar femeia se lasă condusă. Dincolo de chimie și ceva abilități de profet (pentru a-ne imagina constant unde ar fi picioarele unui alt om), eleganța dansului depinde de cât de bine te poți lăsa condusă. Orice acțiune proactivă te împiedică să ai “succes”. Relaxarea completă prin care ajungi să simți intenția partenerului conducător este cel mai important pas de învățat.
Am ajuns sa mă întreb oare câte situații în afară sălii sunt doar o variație a acestui dans? De câte ori ne agităm să facem toții pași către ce ne dorim mai repede, mai deștept, mai eficient? Cât de des încurcăm voința de a fi mai mult decât ceea ce suntem astăzi cu dorința de a avea control asupra celor ce ni se întâmplă?
Într-un fel rezistență la relaxare este una destul de naturală. Răsfoiește orice carte de dezvoltare personală (noul popcorn al literaturii — mie îmi plac cele blânde cu caramel) și vei fi convins de urgența de a face, de a te schimba, de a învăța, de a crește, dacă se poate în cinci pași, prin cele șapte secrete și cu framework-ul care îți va schimba viața. În același timp partenerii noștri fac același lucru (foarte proactiv), colegii noștri își iau destinul în propriile mâini și deseori tot ceea ce stă ușor rasclatit în schema noului vis personal suntem tu și eu și ei.
Ne-ar face oare bine să trăim altfel? Să experimentăm macar o dată cum e să ne lăsăm conduși de cineva care ne iubește (apropo o lectura foarte bună despre beneficiile experiențelor noi — )? Să ne punem speranțele în șansa de a fi surprinși ca viziunea acestui cuiva pentru fericirea noastră să depășească propriul nostru ideal. Ar merita. În cel mai rău caz te găsești în colanți printre străini. Și chiar așa, poate ajungem să ne facem cunoștință.
P.S. Luni și miercuri la Good mood ☺