De ce nu (mai) “lucrez la oră”
Întotdeauna am făcut “și alte chestii”.
De când am început aventura mea ca angajat am avut grijă să îmi suplimentez ziua cu “activități extracurriculare”. Deseori au fost pro-bono, menite să mă dezvolte, să învăț mai mult, să acumulez deprinderi și cunoștințe noi, dar mai ales să fiu capabil să aplic ceea ce învăț în situații cât mai apropiate de realitatea lumii în care trăim.
Din când în când activitățile mele extracurriculare s-au concretizat în proiecte de consultanță plătite. Unele au fost evenimente singulare, altele au devenit relații pe termen lung. În orice caz, fiecare a fost o investiție și acum culeg roadele.
De ceva vreme am început să migrez ușor de la “angajat cu activități extracurriculare” la “fac și alte chestii” ca meserie. Am trecut de la “trebuie să facem asta azi” la “ce putem să face azi că să progresăm”.
Și întrebările s-au schimbat. Nu mă mai întreb “câte cărămizi roșii cu dungi galbene am produs azi?”, mă întreb “câte cărămizi mai sunt necesare ca să construim un zid solid?” și “de ce nu cumpărăm cărămizile și ne focalizăm pe calitatea construcției?”.
Tipic, o schimbare de paradigmă îți zici. Citești ani de zile cărți care vorbesc despre timp și valoare, îți spui că înțelegi și că aplici regulile dar de fapt nu o faci. Dar deviez, discuția era alta, vorbeam de timp și bani.
De multe ori (adică de fiecare dată) când discut despre o oportunitate se ajunge și la buget. Există cazuri când bugetul trece dar adesea ajung la negocieri. Și toate încep cu “e un pic cam mult” sau “nu ne încadrăm în buget”.
Desigur, dau un pic înapoi — așa e în tenis — și încerc să îmi apăr bugetul dar tot timpul apare următoarea întrebare: “cât percepi pe oră sau pe zi” și răspunsul e simplu “nu percep pe oră sau pe zi”. Bang!
În general asta cam taie elanul și oportunitatea dispare ușor. Dar știi ce, e OK.
Am încercat să explic de ce, cum timpul nu are valoare, cum refuz să fiu plătit la oră pentru că din nefericire eu produc valoare, nu timp.
Dacă aș produce timp aș fi cel mai fericit om de pe planetă și l-aș produce pe tot pentru mine… niciodată nu am destul timp. Cum nu îl produc, nu îl pot vinde… nu?
Scriu asta ca să fie clar și să am un loc către care să îndrept oamenii atunci când am discuția asta.
Am ales să produc valoare. Am ales să o vând.
Atunci când produc și livrez valoare pentru cineva am grijă să nu “cheltui” mult timp, pentru că e timpul meu, dar am grijă să produc valoare promisă, pentru că pe valoare sunt plătit.
Am grijă ca acea valoare pe care o produc să fie valoroasă pentru cel care plătește, nu pentru mine. Să fie ce are nevoie, atunci când are nevoie, să fie ce am promis.
În munca mea de zi cu zi consult, recomand, avizez, clarific. De multe ori în defavoarea mea. De multe ori am ales să “cheltui mai mult timp” ca să produc mai multă valoare pentru un client. De multe ori am făcut asta chiar și împotriva voinței lui.
Și știi ce, e mai bine. De ce ar conta mai mult câte ore am pontat și cât am fost plătit la oră decât ce beneficiu ai primit pentru că eu am cheltuit timp? Vorba aia, puteam să te taxez la oră și să stau pe Facebook nu?
Așa am ales să gândesc. Dacă înțelegi e OK, dacă nu înțelegi e tot OK, dar până la urmă nu te poate forța nimeni să gândești așa, poți plăti în continuare la oră.
Acum, ce o să primești… asta e altă discuție.
