Să ne iubim corpurile

Trăim într-o societate obsedată de aparența fizică. Fie că e vorba de reviste glossy, de soluții miraculoase de slăbire postate pe Facebook, de televizor, de prieteni și așa mai departe, peste tot e glorificată ideea de a arăta bine, de a fi slabă sau musculos, de a atrage cât mai mult. Pe de altă parte, mulți dintre susținătorii ideii de body positivity (sunt acuzați că) promovează delăsarea, lenea și lipsa de interes față de propriul corp. Așa că, în binecunoscuta-mi manieră, voi scrie astăzi despre calea de mijloc. Ce înseamnă pentru mine a-mi iubi corpul într-un mod sănătos? Pe scurt, același principiu care se aplică și în creșterea copiilor: trebuie să îi dai copilului tot ceea ce are nevoie ca să crească armonios, dar să nu exagerezi, pentru că iubirea nu se măsoară în ciocolată. Pentru cei ce nu au răbdare sau timp să citească întreg articolul, ajunge să înțeleagă măcar acest principiu de detașare: dacă nu ar fi corpul meu, ci o persoană iubită, ce aș face pentru el?

Extrema dreaptă: obsesia aparențelor

După cum spuneam și mai sus, obsesia cronică pentru modul în care arătăm mi se pare unul dintre cele mai nocive idei ale modernității, pentru că distrage atenția de la adevăratul scop al dietei sănătoase și a sportului, și anume sănătatea. Prea des suntem motivați de a pierde kilograme și de a arăta bine cu orice cost, încât ignorăm propria sănătate pentru acest Moby Dick al fizionomiei. Worst offenders?

  • persoane care trag atât de tare la sală, din prima, încât ajung în spital. De multe ori, instructorul (ne-experimentat), se adaugă acestui cocktail, urlând din toți plămânii la elevii săi și rușinându-i în fața altor participanți. Rezultatul? O lehamite incurabilă de sport și uneori chiar probleme grave precum rhabdomyolysis.
  • persoane care cred în rezultate miraculoase și își aruncă banii pe cure miraculoase, care în 9, 7 sau 3 zile te scapă de colăcei și te fac să arăți ca un supermodel. Sau nu.
  • persoane care intră în depresii sau diverse boli asociate cu obsesia pentru un fizic de invidiat: anorexie, bulimie, etc.
  • show-uri de tipul “Biggest Loser”, care încurajează un slăbit atât de brusc și de nociv corpului, încât majoritatea participanților pun la loc tot ceea ce au slăbit, dar se procopsesc și cu probleme grave de sănătate, legate mai ales de sistemul osos sau de cel cardiovascular.

E greu de înțeles cum sportul, care, făcut cu cap, rezolvă probleme de sănătate, se transformă într-un factor dăunător corpului. Pot spune din proprie experiență: am o malformație congenitală la coloana vertebrală, care s-a manifestat prin dureri abia târziu, la 24 de ani. Cu un kineto-terapeut profesionist și apoi cu instructori de fitness experimentați care mi-au supervizat antrenamentele, dar și cu propriile bun simț și autocunoaștere la purtător, am reușit, în timp, să fac chiar și exercițiile dificile și să îmi duc traiul de zi cu zi fără dureri sau probleme. Vorba unuia dintre ei: “degeaba slăbești și arăți foarte bine, dacă nu ești în stare să îți cari plasa din LIDL.”. Desigur, și kilogramele se topesc prin aceste eforturi, însă nu totul se rezumă la aparența fizică ci, dimpotrivă, la esență. Sportul și regimul de viață sănătos sunt unelte minunate în mâinile potrivite. Tocmai de aceea, trebuie utilizate pentru a crește rezistența, forța și sănătatea unui corp, mult înainte de a fi folosite pentru a-i crește atractivitatea.

Extrema stângă: a-ți iubi corpul așa cum e el

Aici intervine o problemă conceptuală. Toată lumea își iubește corpul, dar totuși, oare oricine merită iubit necondiționat? Vorbim atât de des despre atractivitatea pe care ne-o poate conferi propriul corp, însă atât de rar despre ce facem noi pentru corpul nostru.

Un TED Talk foarte interesant, pe care din păcate nu îl mai găsesc (sau oare o carte?) spunea că, de multe ori, oamenii de știință se gândesc la corpurile lor ca niște vase în care își plimbă creierul. Dar ce ne facem când vasul respectiv se strică? Un om de știință de un asemenea calibru ar trebui să recunoască, aici, o analiză cost/beneficii: e mai ușor să previi decât să tratezi. E foarte important ca orice fel de om să investească în corpul său. Revin, aici, la argumentul din prima parte: investim pentru sănătate și confort, mai mult decât pentru a arăta într-un fel sau altul.

Să ne gândim, din nou, la analogia cu persoana iubită. O prietenă îmi spunea recent că mama ei, deci bunica propriului fiu, are obiceiul să îi dea câte un baton de ciocolată zilnic, pentru că ar întreține iubirea. Vezi-doamne, fără ciocolată nepotul nu și-ar mai iubi bunica la fel de mult. Lucru care, deși inocent, reflectă greșelile pe care le facem cu propriul corp. De multe ori, fie prin lenea de a face sport, fie prin mâncarea de tip junk-food, nu dăm corpului ceea ce are nevoie, ci ceea ce îi face plăcere. Ne răsfățăm și, la fel ca în cazul creșterii copiilor, răsfățul e bun în doze mici. Însă, în doze mari… ajungem ca autoritatea noastră să fie încălcată de însuși direcția răsfățului. Iubirea nu înseamnă răsfăț 24/7.

Nu voi discuta aici termenul de body positivity, pentru că e unul complet relativ și deraiat de sensul original, la fel ca feminismul, sau libertarianismul. Body positivity nu înseamnă, sau nu ar trebui să însemne lăcomie, deșănțare sau lene. Apreciez mult când promotorii de body positivity fac acest disclaimer, chiar dacă înseamnă să repete de multe ori aceeași placă. Patricia, de exemplu, se chinuie de fiecare dată cu astfel de hateri.

În loc de concluzie: există o cale de mijloc în ceea ce privește corpul nostru. Da, să îl iubim și să avem grijă de el, dar să păstrăm obiective clare și să nu pierdem din vedere scopul unei vieți sănătoase. Să nu devenim Narcis deasupra ochiului de apă, pentru că mitul respectiv nu s-a sfârșit prea bine.

— -

PS: pentru cine mă tot întreabă cu slăbitul după sarcină, voi acoperi asta în alt articol :)

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.