Selling wine, healthy style

(foto: mapio.net)

Pedalasem câțiva kilometri cu vântu’-n față pe podul de peste Rin numai ca să cumpăr o sticlă cu care să mă întorc acasă, la București. Am intrat cu speranță în magazin. Numai că am întâlnit o față ne-familiară și neașteptată: o tânără blondă tunsă “nemțește”, genul agresiv, tatuată abundent și privindu-mă un pic ostil, ca în Germania.

Dialogul a decurs cam așa:

Ea cred că m-a întrebat dacă mă poate ajuta (cel puțin așa îmi place să cred).
 I-am zis că nu vorbesc germană.
 Nici o problemă, a făcut switch pe engleză imedat:
 — Can I help you?
 — Caut un riesling matur.
 Ea, deja intuind unde se va ajunge:
 — Nu am. Le am doar pe astea de aici.
 Și îmi arată un raft mare plin cu sticle pe care știam că vreau să le ocolesc.
 Eu, dându-mă client fidel:
 — Aș vrea ceva din camera aia.
 Și pointez spre un humidor cu pereți și ușă din geam din spatele cărora sclipeau niște GG-uri.
 — Nu pot. E încuiat. Colegul meu are cheia. Se întoarce vineri.
 Era miercuri!!! Magazin mărișor, foarte bine aprovizionat, în Hafen, zona de fitză ultra modernă a Dusseldorfului.
 După care a continuat, citind probabil expresia feței mele, un mix de “wtf?!?!” combinat cu dezamăgire:
 — Dar este un alt magazin de vinuri, cum ieși de la noi, traversezi pasarela, chiar în față, și găsești acolo.
 Ceea ce am si facut, multumit.
 Nu, nu erau din același lanț.

Atitudine sănătoasă pe care cu bucurie am mai întâlnit-o și la noi: magazine de vinuri care, dacă nu își pot satisface clienții, din varii motive, nu au nicio problemă în aș recomanda concurența. Dar sunt puțini, e adevărat, majoritatea fiind în continuare încrâncenați și încrezuți, că ce au ei n-are nimenea.


Originally published at www.cazancuvin.ro on October 12, 2016.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.