Paradisul Auto Berlinez

De vreo 3 ani, am început să ader la o nouă modalitate de călătorit, și anume, car travel. Alegem o destinație, mergem să vedem cele mai importante obiective sau ne pierdem prin cartiere localnice, dar întotdeauna, lăsăm timp și pentru pasiune, automobilismul. Primul lucru după ce aleg o destinație de călătorie, deschid fișierul meu word denumit “Doing stuff in life”. Aici am salvat peste 300 de muzee cu tematică auto, shop-uri sau locații “car related”.

Deși încă nu am ajuns la Berlin, dacă ești pasionat de automobilism îți recomand să petreci o zi la Classic Remise Berlin. Deschis în 2003, Classic Remise este un centru automobilistic aparte spațiului german. Înainte de 2003, aici a fost un depou pentru trenuri, care între timp a fost reamenajat ca un spațiu de parcare pentru mașini pentru perioade lungi, ateliere de reparații și mentenanță, sedii de dealeri și spațiu de expoziție.

Poți găsi un dealer McLaren lângă un micuț dealer vintage ce oferă spre vânzare mașini pre-War sau a anilor ’50. Totodată, în fiecare zi este o mișcare continuă de automobile, unii proprietari vin să își ridice comorile, alții vin să le “cazeze” pentru o perioadă mai lungă. Niciodată nu știi ce raritate poți surpinde sau ce sunet de eșapament răgușit va dezmorți liniștea berlineză.

Classic Remise nu e doar spațiu de expo sau de parcare, cuprinde și multe magazine specializate în diferite mărci unde poți găsi orice piesă de schimb îți poți imagina. Dacă ești în căutarea unui loc de evenimente cu totul deosebit, cu siguranță raiul auto berlinez este pentru tine.

Așadar, dacă te aflii prin Berlin și vrei să vezi un mix aparte de automobile noi, automobile istorice, dealeri auto, magazine de automobilia și piese de schimb, propune-ți o vizită la Classic Remise. Intrarea e gratuită și te poți bucura de locația berlineză de la 08.00 am până la 22.00 pm.

�x:2�J

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.