Alegerile locale 2008 si mitul uninominalului: influenta asupra participarii la urne

articol aparut in Revista romana de comunicare si relatii publice, vol 10, nr 3 (14) 2008

Autori: Bogdan Teodorescu, Dan Sultanescu, Leonard Sultanescu

Rezumat

Votul uninominal preconizat a fi folosit, în premierã, la alegerile parlamentare din toamna lui 2008 ridicã o sumã de necunoscute privind modul în care alegãtorul se va raporta la candidaþi, privind raportul dintre votul politic si votul personal, privind gradul de interes pe care procesul electoral îl va genera într-un public tot mai apatic. Acest articol încearcã sã identifice modul în care participarea la vot va fi influenþatã de introducerea votului uninominal si care ar fi consecinþele acestei influente asupra optiunii generale a electoratului, pornind de la comparatia dintre votul politic si votul personal de la alegerile locale din 2004 si din 2008, cu o mentiune specialã legatã de noutatea votului uninominal la candidatii pentru presedinþia Consiliilor Judetene.

Cuvinte-cheie: vot uninominal, prezenþã la vot, alegeri locale, datorie civicã, vot politic.

Abstract

The nominal vote forecasted to be used for the first time in the parliamentary elections from the fall of 2008 raise some questions about the manner the elector will relate to the candidates; to the report between the political vote and the personal vote; to the interest rate the electoral process will generate for a more and more uninterested public. This article tries to identify the way the participation in the elections will be influenced by the introduction of the nominal vote and the consequences of this influence upon the general opinion of the electorate, starting from the comparison between the political vote and the personal vote during local elections from 2004 and 2008, with a special mention relating to the novelty of the nominal vote for the candidates for the Presidency of the County Counsels.

Keywords: nominal votes, election turn up, local elections, civil duty, political vote.

Participarea la vot în alegeri este un indicator fundamental în evaluarea realistã a soliditãtii institutiilor democratice din România. Parcurgem în prezent un ciclu electoral intens, cu mai multe scrutinuri organizate într-un interval scurt de timp (douã referendumuri în 2007, alegeri europarlamentare în 2007, alegeri locale în vara acestui an; vor urma alegeri parlamentare în noiembrie 2008, alegeri europarlamentare din nou în vara anului 2009 si alegeri prezidentiale la finalul lui 2009). Toate acestea vor da României structurile de putere cu care va parcurge primii ani ai prezentei în Uniunea Europeanã, o perioadã esentialã pentru finalizarea cu succes a integrãrii euro-atlantice si a declansãrii unei noi perioade de consolidare democraticã si institutionalã.

Din aceastã perspectivã, am optat pentru o evaluare de moment a participãrii la vot, pentru a vedea în ce mãsurã aceasta a generat modificãri semnificative în comportamentul electoratului. O evaluare completã poate fi fãcutã abia dupã ce acest ciclu electoral se va fi încheiat. Dar, în prezent, vom vedea în ce mãsurã existã elemente interesante de luat în calcul pentru o analizã viitoare, dar si pentru a privi cu mai multã atentie ceea ce se va întâmpla la alegerile parlamentare din acest an. De altfel, o astfel de bazã analiticã este obligatorie, dat fiind cã vom avea pentru prima datã alegeri parlamentare desfãsurate decalat de cele prezidentiale si un sistem de vot diferit (vot în colegii uninominale).

O astfel de bazã nu poate fi creatã decât în timp, prin aprofundarea factorilor care influenteazã, în general, participarea la vot. Teoriile occidentale privind participarea la vot pornesc, în principal, de la modelul alegãtorului rational sau la teoria jocurilor, fãrã sã se bazeze însã pe acestea. În timp ce teoria alegerii rationale ar sugera mai degrabã un refuz al participãrii la vot, ca urmare a lipsei de influentã a unui individ în rezultatul final, teoria jocurilor ia în calcul posibilitatea ca votantii sã interactioneze, ajungându-se ulterior la factori de tipul gradului de culturã politicã sau nivelului de relationare socialã. Una din formulele referitoare la disponibilitatea cuiva de a participa la vot, pe care o vom lua in calcul in analiza de fatã, este urmãtoarea: PB + D > C (în care P înseamnã probabilitatea ca votul unui individ sã influenteze rezultatul final, B înseamnã beneficiul perceput ca urmare a alegerii unui partid sau a unui anume candidat, D se referã la datoria civicã, sau mai nou beneficiul personal obtinut în urma votului, iar C este costul financiar, de timp si de efort pe care un individ îl alocã votului). Daca sunt întrunite conditiile în formulã, participarea la vot se concretizeazã. În conditiile în care P este aproape de zero, si PB se apropie de zero. Prin urmare, singurul factor care conteazã în a contrabalansa costurile presupuse de participarea la vot este cel legat de D. Dupã cum vom vedea mai jos, conteazã însã si eforturile institutionale de a reduce indicatorul C (prin decizii legislative, în special). În trecut, acest D era referitor mai degrabã la datoria civicã. În prezent, acesta se leagã de multe alte elemente, inclusiv cele referitoare la beneficiul personal obtinut de cineva de pe urma participãrii la vot. În unele tãri, acest D a fost întãrit puternic de obligativitatea participãrii la alegeri (Australia, de exemplu). Existã mai multe forme de concretizare a acestui indicator în ziua de azi, pornind de la stimularea conformismului social (care duce la disponibilitatea unui alegãtor de a se conforma majoritãtii care spune cã trebuie sã votãm) si de la asumarea unei optiuni partizane (în sensul de a vota pentru cineva pentru a-ti afirma sustinerea, nu pentru a influenta neapãrat alegerea acestuia) si pânã la stimularea interesului pentru politicã.

Unul dintre factorii care influenteazã major participarea nu este doar individual, în special în tãrile cu capital social consistent, fiind direct legat de altruism si de dorinta alegãtorilor ca, prin votul lor, sã contribuie la binele unor apropiati sau chiar si al altora.

În România, aceastã formulã oferã explicatii suplimentare pentru evolutiile în participarea la vot. Spre exemplu, costul participãrii la alegeri este direct influentat de conditiile legale care guverneazã unele sau altele dintre tipurile diferite de scrutin. De asemenea, indicatorul referitor la simtul civic a evoluat rapid, trecând de la efervescenta civicã de imediat de dupã 1989 la pasivitatea din prezent, care este echilibratã doar de solutiile de marketing electoral care ajung pânã la noi forme de gratificatie a votului. Acuzatiile care au fost formulate în acest an în legãturã cu mita electoralã se încadreazã în acest model de analizã, indicând disponibilitatea actorilor politici de a stimula participarea propriilor electori la vot, prin metode aflate la limita legii.

Trecând la analiza propriu-zisã, vrem sã verificãm care sunt factorii care devin importanti în ceea ce priveste participarea electoralã. Vom parcurge datele referitoare la participarea la alegerile locale si vom realiza comparatii spatiale si temporale, pentru a vedea mecanismele de variatie. În final, vom încerca sã scoatem în evidentã care sunt elementele la care ne putem astepta la alegerile parlamentare din acest an.

Tabelul 1. Alegeri locale 2008 — rezultate brute, Turul I — 1 iunie 2008, turul II — 15 iunie 2008 Prezentã în turul I: 48,79% (Bucuresti — 31,36%)

Datele sintetice ale prezentei la vot indicã cifre pe care analistii le asteptau. O participare de sub 50% era fireascã, în conditiile în care recentele alegeri indicau o astfel de tendintã. Dupã douã referendumuri (unul de suspendare si unul privind adoptarea votului uninominal) la care participarea a fost una foarte scãzutã, dar si dupã alegerile europene, la care traditia europeanã a participãrilor scãzute a fost confirmatã, era previzibil sã se ajungã la o participare de sub 50%. Asa cum au indicat cifrele oferite de Biroul Electoral Central, aceastã medie a participãrii a fost rezultatul unei participãri mai mari a mediului rural si a unei participãri foarte scãzute a mediului urban. De altfel, Bucurestiul, orasul cu cel mai mare grad de urbanizare, a avut participarea cea mai scãzutã din toatã tara, cu doar putin peste 31%, ceea ce inseamnã cam douã treimi din participarea la nivel national si cam jumãtate din participarea din mediul rural.

Discrepante regionale

La nivel de regiuni de dezvoltare se constatã o repartizare relativ uniformã a participãrii la urne, cu exceptia notabilã a regiunii Bucuresti, unde prezenta a fost semnificativ mai scãzutã (-14%). În regiunile Sud si Sud Vest s-au înregistrat prezente la urne usor mai ridicate decât media la nivel national. La nivel de judete, cele mai ridicate prezente s-au înregistrat în Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Olt (între 59% si 61%), toate fiind plasate în sudul tãrii si având un grad mai mic de urbanizare decât media. Cele mai scãzute prezente s-au înregistrat în municipiul Bucuresti si judetul Timis.

Prezenta foarte scãzutã de la nivelul municipiului Bucuresti, deja o constantã a istoricului participãrilor la vot postdecembriste justificã o abordare separatã a cazului Bucuresti comparativ cu celelalte judete ale tãrii. Seria alegerilor locale din Capitalã trebuie completatã cu scrutinurile partiale din octombrie-noiembrie 1998 (cu participãri între 34,30% si 37,8%) si cel din aprilie 2005 când prezenta la urne a înregistrat un minim istoric de numai 24,83%.

Dupã patru ani. Scãderea treptatã a participãrii

Scãderea generalã a participãrii la vot nu reprezintã doar un fenomen românesc. El se regãseste în mare mãsurã si la nivelul celor mai dezvoltate si consolidate democratii occidentale. Printre motivele generale invocate de analisti cu privire la aceastã scãdere, se enumerã lipsa de timp tot mai pregnantã cu care se confruntã cetãtenii din statele occidentale, mobilitatea tot mai mare a populatiei (care apare ca o problemã atunci când avem în discutie si bariere privind votul exercitat în altã locatie decât cea de resedintã)2, dar si factori politici mai complecsi (de exemplu, dezvoltarea statului social duce la preluarea de cãtre acesta a multor functii sociale, fapt care duce la scãderea capitalului social si, deci, a disponibilitãtii de implicare a cetãtenilor în activitãtile civice).

Din pãcate, experienta democraticã redusã a României nu permite realizarea unor comparatii prea îndepãrtate în timp, astfel încât sã vedem si efectele generate de noile tehnologii (ascensiunea televiziunii si, apoi, a internetului). Cu toate acestea, o parte din factori pot fi evaluati chiar si într-o comparatie temporalã nu foarte extinsã. Astfel, este sesizabilã în România tendinta de scãdere a participãrii dacã analizãm cifrele din ultimii ani. Participarea la alegerile locale din 2008 a fost mai micã decât în urmã cu patru ani, neconfirmându-se schimbarea de trend întrezãritã în 2004. Chiar dacã, luând în considerare participarea la alegerile pentru Parlamentul European din noiembrie 2007 (29,12% la nivel national si doar 21,15% în Bucuresti), prezenta la urne a fost mai ridicatã în iunie 2008, comparatia cu acelasi tip de scrutin este singurul care conteazã si el relevã reluarea spiralei de scãdere a interesului fatã de alegeri remarcatã pe parcursul primilor optsprezece ani de dupã revolutie.

În aceeasi evolutie, scorurile de prezentã înregistrate la alegerile locale în Bucuresti se mentin sub cele de la nivel national. Singurul moment în care Capitala a pãrut cã este capabilã sã se apropie ca participare de media nationalã a fost în 2004, când candidatura lui Traian Bãsescu a antrenat o mobilizare foarte mare a propriului electorat, ajutându-l chiar pe acesta, la acea datã, sã câstige alegerile din primul tur. Acest raport (în care Bucurestiul a avut cam 80% din participarea medie nationalã) nu s-a mai înregistrat în 2008. Dimpotrivã, s-a trecut în doar patru ani de la participarea cea mai mare din Bucuresti, la participarea cea mai scãzutã. Momentul a fost anticipat de scãderea dramaticã de participare din 2005, la scrutinul intermediar, când Adriean Videanu a fost ales la alegeri la care au participat doar putin peste 24%. Evolutia participãrii în Bucuresti între 2004 si 2008 este similarã cu cea de la nivel national din perioada 1996–2000, când am asistat la o scãdere dramaticã de participare. Ar trebui sã introducem în ecuatie si alegerile generale, care au cunoscut o tendintã diferitã, nu ca sens, dar ca intensitate. Astfel, la alegerile locale, dupã un vârf înregistrat la primele alegeri locale libere, în 1992 — cu scorul de 65%, se merge pe o tendintã de scãdere foarte linã, cu variatii în jurul a 50%. Tendinta se poate stabiliza în viitorii ani, ceea ce ar demonstra o anumitã maturizare a electoratului si conturarea unui pattern. Spre deosebire, alegerile generale au cunoscut o tendintã ceva mai brutalã de involutie. Întrebarea care apare este aceea dacã aceastã tendintã va continua si în acest an, apropiindu-se astfel de nivelul de participare înregistrat la alegerile locale, în general.

Ca explicatie, legãm participãrile scãzute de momentele de mare dezamãgire politicã. Fiindcã si în 2000 (momentul de maximã cãdere a participãrii între douã mandate la alegerile parlamentare) si în 2008 (momentul de maximã cãdere a participãrii între douã mandate la alegerile locale din Bucuresti) avem de-a face cu dezamãgiri electorale importante. Prima este cea a guvernãrii CDR-UDRM-USD, iar ce-a de-a doua este rezultatul disparitiei din scena localã bucuresteanã a lui Traian Bãsescu (care a optat sã plece de la primãrie, dupã ce a fost ales a doua oarã, iar mandatul sãu a fost continuat, dezamãgitor, de fostul sãu coleg, Adriean Videanu). Avem, asadar, o concluzie care evidentieazã rolul dezamãgirii electoratului fatã de disponibilitatea sa de a participa la vot (o dezamãgire cuantificabilã prin scãderea dramaticã a benficiilor derivate din participarea la vot — indicii B si D din formula initialã propusã discutiei, indiferent de cât de limitate sunt costurile).

Factorul uninominal. Personalizarea votului

Noutatea alegerilor din 2008 a fost legatã în special de crearea unui nou scrutin, cel uninominal, într-un singur tur, pentru presedintii consiliilor judetene. Desi pe parcursul ultimilor ani tema votului uninominal a fost promovatã intens, aceasta nu a condus imediat la o crestere a interesului cetãtenilor pentru participarea la urne. Au existat pânã acum douã momente în care teza politicã legatã de interesul populatiei pentru reformã prin adoptarea uninominalului (sustinutã intens de discursurile politice si de diverse cercetãri sociologice) ar fi putut fi verificatã — este vorba de referendumul pentru adoptarea uninominalului si alegerile locale pentru presedintia CJ. Aceste douã momente nu au arãtat o revigorare a participãrii populare la alegeri. Dimpotrivã.

Se spune cã introducerea uninominalului pentru alegerile legislative va crea o efuziune mai mare la vot la alegerile din toamna acestui an. De altfel, cum s-a vãzut mai sus, pe parcursul anilor trecuti s-a putut constata cã participarea la legislative a fost mai ridicatã decât cea de la locale, aceasta datorându-se mai multor cauze:

– Alegerile locale sunt organizate la începutul perioadei de varã, când încep concediile, în timp ce cele generale sunt organizate toamna.

– Alegerile parlamentare s-au suprapus, pânã acum, cu cele prezidentiale, care genereazã un interes foarte mare si care, prin personalizarea votului, atrag o participare mai mare inclusiv pentru alegerile parlamentare.

– La alegerile generale votul nu a fost, pânã acum, legat obligatoriu de localitatea de resedintã a electorilor, fapt care îngreuna participarea la urne. La alegerile legistative din aceastã toamnã se va introduce pentru prima oarã conditionarea votului de localitatea de resedintã, fapt care ar putea conduce la o scãdere a participãrii la urne dupã modelul alegerilor locale.

Totusi, datele privind prezenta la cele douã tipuri de scrutin contrazic un simt comun, respectiv faptul cã interesul pentru tipul de scrutin descreste pe mãsura cresterii distantei sociale. În plus, oamenii se declarã mai interesati de alegerile locale decât de cele parlamentare (conform unul sondaj realizat de Data Media la cererea Institutului PRO în februarie 2007).

O explicatie a acestui aparent conflict dintre declaratii si comportament (prezenta efectivã la urne) poate tine de constientizarea unei legãturi personale mai directe între deciziile care se iau la primãrie comparativ cu deciziile care se iau în parlament. Totusi, legãtura personalã directã nu împieteazã cu nimic asupra „importantei nationale“ a alegerilor parlamentare.

Dacã citim cifrele de participare mai mari la generale decât la cele locale, se poate crede cã românii atribuie, în comportament, o importantã mai mare institutiilor centrale decât celor locale. Analiza a fost însã mereu ocultatã de diferentele structurale dintre cele douã tipuri de alegeri, evidentiate mai sus.

Diferentele reale vor fi însã cel mai bine verificate la alegerile parlamentare din acest an, când restrictiile de participare vor fi similare cu cele de la locale (si putem, pentru prima datã, emite concluzii obiective legate de diferentele dintre cele douã).

Cât va conta votul uninominal?

În ceea ce priveste alegerile din toamna acestui an, în sistem uninominal, coborârea parlamentarilor de pe ecranele televizoarelor si de pe listele de partid în mijlocul oamenilor poate avea efecte complexe asupra modului cum acestia îi privesc pe parlamentari. S-ar putea produce o „umanizare“ a politicienilor prin micsorarea distantei fatã de alegãtori, fiind însã greu de estimat în ce mãsurã aceasta va conduce si la cresterea interesului cetãtenilor pentru participarea la vot. Câtã vreme introducerea votului uninominal la alegerea presedintilor de Consilii Judetene nu a dus la o crestere a participãrii fatã de acum patru ani, credem cã acest factor nu va influenta major participarea din aceastã toamnã. De fapt, ipoteza pe care o luãm în calcul este mai degrabã aceea a egalizãrii ratei de participare de la alegerile generale la nivelul celei de la alegerile locale, din motive care tin mai putin de personalizare, si mai mult de egalizarea costurilor pentru participarea la vot pentru electori (sau, dacã ne referim în continuare la formula participãrii la vot, din motive care tin de cresterea indicelui C).

Dar, chiar dacã nu este decisivã în decizia de a participa la vot, personalizarea conteazã încã foarte mult. Conceptul de „personalizare“ a votului se referã la preferinta pentru o persoanã în dauna formatiunilor politice. Aceastã „personalizare“ se manifestã atât atunci când e vorba despre candidati propusi de partide, cât si atunci când analizãm candidati independenti importanti.

Fiindcã vorbim de personalizarea votului, trebuie sã facem o comparatie suplimentarã — între voturile primite de un partid pentru listele sale si voturile primite pentru candidatii sãi. Electoratul român rãmîne în continuare mai atras de personalitãti decât de partide, în ceea ce priveste partidele mari. Si la aceste alegeri locale s-a putut observa cã principalele trei partide au obtinut mai putine voturi decât candidatii pe care i-au sustinut pentru functiile direct eligibile (primari si presedinti ai Consiliilor Judetene). Pentru a face comparatii am folosit douã seturi de date. Pe de o parte, votul pentru CJ versus votul pentru presedintia CJ, iar, pe de altã parte, votul pentru primari si votul pentru consiliile locale. Am folosit date pentru principalele trei formatiuni politice: PD-L, PSD si PNL.

Modalitate de citire a graficului: candidatii PNL la presedintiile CJ în toate judetele în afara municipiului Bucuresti au obtinut cu 117.954 de voturi mai mult decât partidul din care fac parte. În Bucuresti, candidatul PNL la functia de primar general a obtinut cu 1935 mai multe voturi decât propriul partid la CGMB. O succintã trecere în revistã a rezultatelor din alegerile locale pentru Consiliile judetene si presedintii acestora, indicã faptul cã principalele trei partide au obtinut mai putine voturi decât candidatii acestora la presedintiile CJ, cu exceptia notabilã a municipiului Bucuresti4.

PNL pare a fi avut cele mai eficiente „locomotive electorale“ la nivelul judetelor, candidatii la presedintiile CJ reusind sã obtinã cu circa 118.000 de voturi mai mult decât partidul la nivelul tãrii, ceea ce reprezintã un plus de circa 8% din totalul voturilor obtinute de partid la consiliile judetene. PSD si PD-L au obtinut, la rândul lor, mai putine voturi decât propriii candidati la presedintiile CJ (cu aproximativ 22.000–26.000) dar ponderea acestora în numãrul total de voturi primite a fost mult mai scãzutã, de aproximativ 1%. Dacã luãm însã în calcul si diferenta dintre voturile pentru primari si cele pentru consiliile locale, diferentele de voturi devin mult mai evidente. Astfel, dacã nu tinem cont de situatia din Bucuresti, diferenta dintre voturile obtinute de candidati si cele obtinute de partide se adânceste, întãrind ipoteza conform cãreia candidatii au fost cei care au tras partidele dupã ei, cel putin în cazul acestor trei partide.

În cazul diferentei dintre voturile pentru primari si CL, proportiile diferentelor sunt mult mai apropiate între cele trei partide decât în cazul diferentelor dintre voturile pentru presedintii CJ si pentru consiliile judetene. Astfel, în acest caz, diferentele se încadreazã în marja 8%-12%, nemaiexistând o discrepantã atât de evidentã precum în prima comparatie.

În cazul exceptional al Capitalei, doar candidatul PNL a reusit sã obtinã mai multe voturi decât propriul partid în primul tur de scrutin. Intrarea în cursã a candidatului independent Sorin Oprescu a determinat si atragerea unor pãrti importante dintre votantii PD-L, respectiv PSD, fapt ce a perturbat ecuatia ce a functionat peste tot în restul tãrii, candidatii acestor douã formatiuni obtinând rezultate sub cele ale partidelor din care fac parte.

De altfel, însusi cazul de la Bucuresti vorbeste în plus despre efectele personalizãrii votului. Candidatul independent Sorin Oprescu a atras, în primul tur de scrutin, aproape jumãtate dintre votantii PSD, dar si aproape 20% din electoratul PD-L, primele douã clasate în ierarhia votului politic. Electoratul bucurestean a fost pus în fata unei alegeri inedite, si, având în fatã un candidat independent, l-a preferat pe acesta unui vot politic. Sorin Oprescu nu era un necunoscut, iar „independenta“ sa s-a produs rapid, fiind greu de crezut cã bucurestenii nu stiau cã este vorba deste un fost pesedist. Totusi, antecedentele sale de imagine îi confereau statutul de personaj nonconformist, care nu se simte în largul sãu în limitele disciplinei de partid. Putem vorbi deci tot despre o alegere personalizatã, mai degrabã decât despre una politicã. Desi este aparent o exceptie, ea confirmã regula enuntatã mai sus.

Sintetizând, observãm cã modelul liderilor locomotivã nu a dispãrut nici la alegerile locale din 2008 si nu avem motive sã credem cã va dispãrea în continuare. De fapt, unul dintre posibilele efecte la alegerile parlamentare din aceastã toamnã ar putea fi scãderea sanselor partidelor mai mici de a depãsi pragul electoral din cauza unei crize de personalitãti cunoscute fie la nivel national, fie la nivel local.

Concluzii: alegerile parlamentare devin un moment de referintã

Din aceastã sinteticã trecere în revistã a principalelor date privind participarea la alegerile locale, extragem câteva concluzii importante, care ne ajutã nu doar sã analizãm corect ce s-a întâmplat la localele din acest an, dar si sã întelegem mai bine ce se va întâmpla la alegerile parlamentare din aceastã toamnã.

1. Dezamãgirea conteazã major în prezenta la vot. Pânã acum, acest factor a condus la o variatie interesantã a participãrii, care se suprapune neasteptat de bine pe gradul de evaluare pozitivã a puterii în exercitiu. Anul 2004 a fost unul de referintã, tocmai pentru cã a dus la o crestere a participãrii si la alegerile locale (cazul Bucuresti — unde Traian Bãsescu a fost reconfirmat în functie) si la alegerile parlamentare (unde PSD a câstigat cel mai mare numãr de voturi, fiind prima datã când un partid aflat la putere reuseste acest lucru). Dar anul 2004 a fost unul exceptional din acest punct de vedere si este improbabil a fi repetat curând. Tendinta este mai degrabã aceea de a sesiza grade foarte scãzute de participare atunci când existã dezamãgire majorã (precum a fost în 2000, dupã guvernarea de dreapta).

2. Analiza regionalã aratã în continuare cã gradul de urbanizare se coreleazã negativ cu participarea. Altfel spus, cu cât o localitate are un grad mai mare de urbanizare, cu atât participarea la vot este mai scãzutã. Aceastã situatie este verificatã în mai multe alegeri, de tip diferit, si este greu de crezut cã nu se va mentine si la alegerile parlamentare din 2008.

3. Personalizarea votului duce la o scãdere a fortei partidelor. Acest factor conduce la o descentralizare a concluziilor legate de participare si la evaluarea acestora în functie de forta fiecãrei organizatii judetene.

4. Egalizarea conditiilor de participare la vot poate conduce la o scãdere a participãrii la parlamentare la nivelul celor locale. De fapt, aceastã concluzie este probabil cea mai sensibilã si cea mai spectaculoasã în acelasi timp. Fiindcã, dacã ea va fi verificatã la alegerile parlamentare, va putea ajuta la construirea unui predictor extrem de fidel. Astfel, ea aratã cã sunt mai importante elementele referitoare la costurile participãrii la vot (indicatorul C) decât diversele bonificatii sau gratificatii pe care participarea le aduce. Astfel, dacã se asigurã elementele care limiteazã costurile participãrii la vot, putem anticipa cã gradul de participare va creste mai usor decât dacã se investeste doar în partea de bonificatie sau de stimulare a spiritului civic (indicatorul D).

5. În fine, o ultimã concluzie care va trebui confirmatã în aceastã toamnã este aceea care ne spune cã, pentru moment, votul uninominal nu produce un efect major asupra participãrii. Asa cum nu a influentat participarea la recentele alegeri în care votul uninominal a devenit un actor mai important, este de asteptat ca si acum sã nu influnteze semnificativ participarea.

Note

1. Ideea de bazã a acestei formule a fost dezvoltatã de Anthony Downs, în 1957, iar formula în sine a fost dezvoltatã de doi cercetãtori în 1968 — William H. Riker si Peter Ordershook.

2. Acesti factori sunt din seria celor care se referã la indicele C din formula analiticã prezentatã sumar la începutul acestui material, respectiv la costurile participãrii la alegeri.

3. Factorii politici influenteazã în special D, indicele participãrii civice sau al gratificatiilor politice si personale derivate din efortul participãrii la vot.

4. În analizã am asimilat voturile pentru CGMB cu cele pentru consiliile judetene, iar cele pentru primarul general al municipiului Bucuresti cu cele pentru presedintia CJ.

A single golf clap? Or a long standing ovation?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.