Pe vârful Omu am ajuns fix la timp cât să ne punem corturile, eu m-am culcat cu dopurile în urechi și am descoperit a doua zi dimineață că pe parcursul nopții ninsese, ceilalți campiști își strânseseră corturile și au mers în cabană — să doarmă în sala de mese, iar eu m-am trezit singurul supraviețuitor care rezistase relaxat în fulgerele și tunetele unei furtuni de zăpadă în luna august, la 2505m înălțime, într-un cort cehesc și un sac de dormit tip sarcofag.