Sistem electoral plurinominal. De ce nu?

Dacă tot am început vorba, în postarea precedentă, despre sistemele electorale în normalitate, haideți să vedem cum e cu alegerile parlamentare și „experiența europeană”.

Danemarca.

Este evident că tabăra de susținere a autorilor (haha, autorului, de fapt) reformei electorale aduce drept exemple Marea Britanie și Franța — țări incomparabile cu Moldova în ceea ce ține de mărime (care contează), tradiție democratică, sistem judecătoresc, sistem de control civic (anume acea putere a patra). Acestea sunt unicile țări unde au loc alegeri pe sistem de circumscripții uninominale din Europa, iar experiența lor este complet inaplicabilă în Moldova. Unica experiență aplicabilă este cea a Găgăuziei, dar noi încă data trecută ne-am înțeles că ne prefacem că nu știm asta.

Lumea informată spune că sistemul de vot complet uninominal este cerut, de fapt, pentru ca să se ajungă la consensul cerut de Comisia de la Veneția, iar rezultatul să fie sistemul de vot mixt, la fel ca în Rusia și Ucraina, țări, fiți de acord, mai puțin potivite pentru exemplificarea tradiției parlamentare democratice.

Poate este un secret pentru multă lume, dar, în Europa (asta ca să nu mergem prea departe) sunt foarte multe tipuri de sisteme electorale. Unul dintre cele care îmi place cel mai mult este sistemul danez. Să vedem premisele:

Asemănări:
1. Și Moldova, și Danemarca sunt țări mici, cu pondere mică în politica regională și cu putere aproape inexistentă continentală și mondială.

2. Moldova este o republică parlamentară, Danemarca este o monarhie parlamentară. Diferența cu denumirea șefului statului și metoda de accedere în funcție nu sunt relevante în acest caz.

3. Ambele țări fac parte din spațiul eticii creștine (în sens de „ansamblu de norme în raport cu care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în realizarea scopurilor ”— DEX)

4. Ambele țări au cîte două regiuni autonome cu tendințe secesioniste: Moldova — Găgăuzia și Transnistria, Danemarca — Insulele Feroe și Groenlanda.

Deosebiri:

  1. Cultura și tradiția democratică, parlamentară.
  2. Tradiții sociale: toleranță, egalitate și respect reciproc
  3. Deși fac parte din aceleași spațiu al eticii creștine, sunt diferențe confesionale, care de fapt de determină pe cele indicate în pct. 1 și 2. Este bine cunoscut faptul că țările Europei catolice, prostestante și ortodoxe s-au dezvoltat diferit, ceea ce a determinat mentalitatea diferită a popoarelor lor.

Anume acea mentalitate, despre care toată lumea vorbește, poate fi principalul obstacol în construcția unui sistem democratic veritabil. Ce sistem nu ai scrie în Codul Electoral, tot Soviet Suprem al RSSM va ieși.

Să revenim la subiect, să vedem cum e dincolo.

Folketing — Parlamentul unicameral danez

Parlamentul danez este format din 179 de deputați. Cîte 2 locuri sunt rezervate pentru regiunile autonome Groenlanda și Insulele Feroe. Ceilalți 175 sunt aleși în 10 circumscripții plurinominale (mai mulți deputați într-o singură circumscripție). Este un sistem complicat, dar pentru așa chestii nu trebuie să alegem varianta cea mai simplă, trebuie să o alegem pe cea mai bună. Nu? Mai jos voi explica de ce varianta daneză e bună pentru Moldova.

Danemarca este separată în 3 regiuni: Regiunea capitalei (cea mai dens populată), regiunea insulară (Zeelanda, Funen și alte insule mai mici) și regiunea continentală (Iutlanda). Nu sunt regiunile administrative, această separare este utilizată pentru alegeri. Aceste 3 regiuni sunt separate, la rîndul lor în 10 circumscripții electorale.

Regiunea capitalei: Copenhaga, suburbiile capitalei, nordul Zeelandei (insula mare pe care se află Copenhaga), insula Bornholm (la est de capitală)

Regiunea insulară: Zeelanda, insula Funen, Iutlanda de Sud

Regiunea Iutlanda: Iutlanda de Est, Iutlanda de Vest, Iutlanda de Nord


Cele 175 de mandate sunt împărțite între cele trei regiuni prin formula de mai jos, care ia în considerație nu numai numărul populației, numărul votanților la alegerile precedente, dar și densitatea populației, defavorizînd orașele mari.

175xS2/S1 = numărul de mandate pentru regiune

  • 175 — numărul total de mandate
  • S2 — numărul populației regiunii+numărul alegătorilor care au paricipat la ultimele alegeri+suprafața regiunii în km.p. x 20
  • S1 — numărul populației țării+numărul alegătorilor care au participat la ultimele alegeri în țară+suprafața țării în km.p. x 20

Studiu de caz: Chișinău.

S2=681100+451416+123x20=1134976

S1=4062787+1598518+33846x20=6338225

101xS2/S1=18,08 vs 27,64 (dacă se ia în considerație doar numărul votanților)


După asta, se calculează numărul mandatelor pentru fiecare circumscripție plurinominală, presupunem: regiunea moldovenească Sud ar putea avea circumscripțiile:

  1. Basarabeasca, Găgăuzia și Taraclia,
  2. Leova, Cantemir, Cahul,
  3. Cimișlia, Căușeni, Ștefan-Vodă,

respectiv se calculează, după aceeași metodă numărul mandatelor pentru fiecare circumscripție.


În fiecare circumscripție, partidele își înaintează candidații, dar nu cîte unul, dar o listă.

Alegătorul poate alege un candidat (votul va fi considerat pentru partid, iar opțiunea candidaților se va socoti după împărțirea mandatelor pe partide) sau un partid în general. Astfel, oamenii au posibilitatea să-și aleagă reprezentantul nominal, dar nu pe acela pe care-l, va împinge partidul în circumscripția lui. Partidul însă, are posibilitatea fie să aranjeze candidații în ordine alfabetică, fie într-o ordine anumită aleasă, fie să înainteze un candidat preferențial, care să ia toate voturile nenominalizate, date pentru partid.


La repartizarea mandatelor, se utilizează metoda d’Hondt. Rezultatele partidelor se împart treptat, la 1, 2, 3, 4, 5 … , repartizîndu-se mandate partidelor care au cifre mai bune. (vezi tabelul).

Cu bold — rezultat care a adus un mandat de deputat

Astfel, vedem că Partidul D are 4 mandate de deputat, ceea ce, într-un sistem uninominal, pe care ni-l propune Vladimir Plahotniuc, ar însemna toate 10. (salut, Kim Jong-un!).

Care-s avantajele sistemului circumscripțiilor plurinominale în comparație cu sistemul circumscripțiilor uninominale?

  1. Este, vădit, o mai bună reprezentare a alegătorilor în Parlament
  2. Cheltuieli publice mai mici — mai puțini funcționari electorali necesari

se păstrează avantajele, atît de rîvnite de oameni, sistemului uninominal:

3. Oamenii își cunosc deputatul/deputații,

4. Deputații sunt conectați sunt mai bine legați de circumscripțiile care le-au ales și de organizațiile teritoriale de partid


De ce sistemul de circumscripții plurinominale nu este bun pentru Moldova?