930.000 — Acesta este numărul de utilizatori Facebook în Republica Moldova

Eugeniu Topolschi
4 min readFeb 22, 2017

--

Avînd în vedere că în țară rețelele sociale au devenit atît de populare în ultimii 5 ani am hotărît să fac o analiză a utilizatorilor activi pe Facebook.

Din imaginea de mai sus întelegem că sunt 800.000 persoane în categoria de vîrsta 18–65+ ani. Daca să mai adaugam si categoria de 13–17 ani numărul de utilizatori Facebook crește pîna la 930.000 utilizatori în Republica Moldova.

Am decis să mai disec un pic datele și am descoperit că o mare parte din utilizatorii maturi de facebook (510.000) locuiesc în Chișinău.

Dacă să reieșim din aceea ca persoanele care au putere de cumpărare, plus sunt cît de cît deprinși cu efectuarea plăților online sunt din categoria 19–40 ani atunci rămînem cu 580.000 utilizatori la nivel național.

Oportunitățile de promovare pe care le deschide facebook către businessul local mic (sau si cel mare) sunt enorme. 580.000 persoane care pot deveni potențialii D-voastră clienți.

Dar să analizăm un pic mai detailat acești 580.000 utilizatori de Facebook. Observăm că 56% sunt femei, 44% bărbați.

Categoriile de vîrstă cu cel mai mare număr de utilizatori activi se poate vedea în imagine. De exemplu în categoria 25–34 ani sunt 36% femei și 37% bărbați.
În afară de genul utilizatorilor am mai aflat că 56% din aceștia sunt căsătoriți, 24% sunt burlaci, 16% sunt într-o relație și 4% sunt logodiți.

Datele arată că 74% din utilizatori au absolvit un colegiu sau universitate, 23% au absolvit liceul.

Domeniul de activitate fiind:

  1. Managementul (42% activează în această sferă)
  2. Vînzări (31% activează în această sferă)
  3. Administrație (27% activează în această sferă)

Aproximativ 150.000 din utilizatorii de facebook din Moldova au indicat că cunosc Engleza, 450.000 vorbesc Româna, 500.000 cunosc sau vorbesc Rusa.

Astea sunt doar o mică parte din criteriile după care puteți alege cui anume va fi arătată reclama D-voastră de care dispune Facebook.

Cum puteți profita de aceste date? De exemplu sunteți fotograf la nuntă: promovați serviciul D-voastră domnișoarelor din categoria de 4% care sunt logodite + celor 16% care sunt într-o relație și au pînă la 28 ani. De ce doar domnișoarelor? Aceasta e categoria de persoane cu cea mai mare putere de cumpărare pentru serviciul dat în opinia mea. Desigur testați ambele genuri, diferite categorii de vîrstă etc.

Analizînd cele mai preferate branduri ale Moldovenilor am fost surpins că în categoria Ecommerce e Benaza.md (despre care nu am auzit pînă în clipa de față nimic :) ). Așteptările mele erau că Darwin, BestDostavka sau Zap vor ocupa primele locuri. La cît de bine aceste magazine sunt optimizate pentru campanii de promovare probabil voi scrie un articol adăugător. Iuvas, Zumzi, BayShop.com STREET&SPORT, Moldcell, Orange, OLDCOM, Tucano Coffee sunt și ele printre cele mai preferate branduri din Moldova.

Majoritatea utilizatorilor se informează (au dat like paginilor) de pe resurse gen AQUARELLE, Ea.md, Живой Журнал “Леди” (ceea ce nu e de mirarea avînd în vedere că femeile constituie cea mai mare categorie de utilizatori activi pe facebook) JurnalTV.md ProTV ChişinăuProTV și de la personalități ca Nata Albot, Zdarova Natasha, Emilian Cretu Da Sunt Român, Lumina.

Analizînd datele care cu adevarat ar fi de interes pentru business-uri am depistat că Moldovenii în mediu, în decursul a 30 de zile, dau like la 2 pagini noi de facebook, comentează la fel in mediu de 2 ori la postări, dau like la 12 postări și accesează 11 reclame care le sunt puse în față.

Curios este la fel faptul ca trendul ‘’mobile first’’ la noi înca nu a ajuns. Majoritatea utilizatorilor accesează facebookul de pe desktop (48%) iar pe locul doi de pe telefoane mobile (35%). Lucru care la sigur se va schimba foarte curînd.

Reieșind din cele de mai sus putem trage concluzia că utilizatorul mediu de facebook din Moldova este o femeie de ~30 ani, căsătorită, îi place să citească reviste de modă/fashion, se informează de la JurnalTV, face cumpărături online de la Benaza si bea cafea la Tucano.

Disclaimer: acest articol a luat naștere ca urmare a nedumeririi mele de ce brandurile noastre locale nu folosesc la maxim instrumentul facebook. Știu că unele din ele au angajat companii care să se ocupe de promovarea lor in Social media dar din ce observ toată activitatea acelor companii de a promova un brand anume se rezumă la doar postarea frecventă a anumitor imagini legate de brand, texte, unii mai avansați chiar pun accentul pe video :), iar aceste postări acumulează 10–20 de likeuri din acei cîțiva mii de oameni care îi urmaresc.

“A man who stops advertising to save money is like a man who stops a clock to save time.” — Henry Ford

— — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — — -

P.S. Ți-a plăcut acest articol? Recomandă-l ca și alții să-l citească.

--

--