Cum Sa Te Centrezi In Inima

De ce ar vrea cineva să se centreze în inimă?

Pentru că un om necentrat are sufletul acoperit, îngropat și funcționează ca un automaton în urma impulsurilor venite ori din colectiv ori dintr-o minte scăpată de sub control.

Un om necentrat în inimă este deconectat de la propria energie și de la natură. Un astfel de om poate sta în mijlocul unei păduri fără să simtă în vreun fel pulsul vieții care-l înconjoară în acel moment.

Un om necentrat nu are cum să cunoască iubirea adevărată și o confundă cu relații bazate pe confort, siguranță și satisfacții reciproce, relații bazate pe consum energetic inconștient.

Un om necentrat se pierde deseori în dependențe de tot felul, de la dependența de rătăcire prin gânduri până la dependența de țigări, alcool, sex, social media, ș.a.m.d.

Un om necentrat în inimă simte constant pericolul dispariției, frica de moarte, sentiment care se manifestă inconștient prin nevoie de activitate, de consum și multe alte frici derivate.

Un om necentrat în inimă este rupt de celelalte ființe și întreaga lui lume se rezumă doar la ceea ce poate vedea în fața ochilor. Astfel omul necentrat îmbrățișează abuzurile împotriva semenilor, fie ele și simple minciuni considerate a fi nevinovate, când acestea îi pot aduce senzația de siguranță.

În momentul de față lumea în care trăim este plină de oameni necentrati în inima, oameni deconectați de ei înșiși, deconectați de viață.

Și nu este neapărat vina lor, fiindcă ei s-au născut și s-au dezvoltat într-o lume care i-a îndemnat constant la deconectare, la pierzanie. Ei doar s-au integrat perfect într-o lume bolnavă.

Vina începe să devină a lor atunci când simt că ceva este în neregulă cu întreaga lor existență însă continua, de frică, pe aceleași căi ca în trecut, doar fiindcă drumul este familiar și nu există posibilitatea de a fi luati prin surprindere. Necunoscutul este dușmanul omului necentrat care dorește să controleze cât mai mult.

Pentru a face față necunoscutului omul are nevoie de intuiție, creativitate, originalitate, calități care lipsesc omului necentrat, omului sufocat de o existență deconectată de sursa.

La un moment dat în viață toți oamenii vor simți superficialitatea unui mod de trai deconectat, superficialitatea unui vieți în separare față de natură și celelalte ființe. Dacă atunci omul va avea curajul să închidă ochii, să se extragă din artificial și să rămână cu el însuși într-o sinceritate deplină va putea face primul pas către centrarea în inima.

La fel ca orice altceva în lumea asta, centrarea în inima nu se poate întâmpla dacă nu i se acorda timp și atenție.

Și cum în momentul de fața atenția și timpul sunt investite în activități care îngroapă sufletul, nu care îl hrănesc, omul va fi nevoit să se extraga din acele activități pentru a avea resursele necesare centrării.

Este imposibil să te dezvolți în lumea asta fără sa acumulezi bagaj emoțional, bagaj care va trebui mai întâi observat, apoi înțeles, după care se va dizolva automat. Dar pentru a îl înțelege omul trebuie întâi să își acorde atenție, să stea cu el, să își vadă gandurile și să le țină piept.

Omul nu poate intra în inimă, în noua casă târând după el bagajul plin de noroi acumulat în trecut. Acum omul va avea ocazia să învețe, să realizeze că este nevoie de mai mult curaj pentru a lăsa ceva să plece, pentru a renunța la ceva, decât este nevoie pentru a acumula, sau a cladi cum i se spune în lumea noastră. Este nevoie de mai mult curaj pentru a ramane conștient în afara unei acțiuni decât pentru a intra în mod inconștient în acțiune.

Extragerea din artificial înseamnă de fapt refuzul de a mai hrăni o realitate iluzorie, iar prin renuntarea la bagajul emoțional omul renunța de fapt la vechea sa versiune, renunță la vechea lume.

După extragerea completă din tot ce este inutil și nu servește sufletului, după renunțarea completă la bagaj și curățarea de noroi, omul poate păși încrezător în inimă. Aici va simți uniunea cu natura, cu ceilalți oameni, cu animalele, o uniune curată, sinceră, o uniune în care “mie ce-mi iese” nu mai are loc.

Primul pas este întotdeauna cel mai greu. Dar după ce omul va avea curajul să stea cu adevărat cu el pentru prima dată toate vor veni de la sine.