Transcenderea Gandului Primitiv

Pierdut în minte. Asta este condiția actuală a omului.

De aici și toată suferința, tot zbuciumul zilnic al omului.

De aici deficiențele sistemului actual, corupția, lăcomia, aroganța și minciuna.

O rătăcire în minte presupune de fapt nedezvoltarea totală a acelei minți. Presupune neatingerea potențialului de a fi om. Precum o omidă care nu reușește să se transforme în fluture, care nu reușește să își îndeplinească rolul vieții.

Și atunci omul rămâne încarcerat în temnița gândurilor primitive, repetitive, lipsite de originalitate, gânduri care țin viața în loc, chiar dacă în aparență există progres.

Gândurile primitive duc la comparații interminabile, ori cu ceilalți oameni, ori cu versiuni considerate precedente ale aceluiași om.

Gândurile primitive duc la judecarea constantă a oamenilor, a acțiunilor acestora sau a felului în care oamenii arată.

Gândurile primitive duc la industrii întregi ce trăiesc de pe urma bârfei pure, a comparațiilor și a dorințelor.

Gânduri primitive consumă energia corpului, îl sleiesc de puteri și îl țin încordat în permanentă.

Pentru că atât timp cât omul nu își atinge potențialul întreg, gândul acelui om nu este decât o închisoare care îngrădește adevărata natură a realității. Doar după ce omida se transformă în fluture gândul primitiv devine expresia adevăratei realități.

Pentru ca omul să își poată folosi mintea la capacitatea întreagă, pentru ca omul să își atingă întregul potențial trebuie să treacă peste gândurile primitive.

Cum poate fi transcens gândul primitiv? Prin revoltă sinceră, prin răzvrătire autentică față de actuala situație. Ce înseamnă revoltă, răzvrătire, în cazul de față? Revolta are loc atunci când omul spune un “NU” hotărât în fața gândului care încearcă să îl atragă în judecarea semenilor sau în compararea cu aceștia. Omul poate spune chiar cu voce tare “NU-S EU ASTA”. Dacă revolta va fi sinceră atunci va conține în ea forța necesară pentru a propulsa omul deasupra gândului primitiv, deasupra acelei părți a minții care nu este decât o temniță, o închisoare.

Dar este greu ca într-o lume aflată în minciună să existe un comportament sincer. Este greu să întâlnești o astfel de revoltă autentică. Este greu să întâlnești un om dedicat sincerității.

Mai ales când totul în jurul omului îl îndeamnă la comparații neîncetate și la judecarea celorlalți oameni. Și nu este exagerare, aproape tot ce este creat din minciună, și ce se scaldă în minciună, încearcă să îl determine pe om să continue comparațiile inconștiente și să își mărească astfel pedeapsa în temnița gândului primitiv.

Începând cu sistemul educațional și până la modul în care omul este obligat să își câștige existența, totul îl împinge pe om la inconștiență.

Tot ce se dezvoltă, tot ce ia amploare în lumea minciunii, în lumea gândului primitiv, încearcă doar să îl mențină pe om încarcerat, ori prin înfrumusețarea temniței, ori prin amenințare.

Câteodată inconștiență îmbracă haine mai frumoase, mai atrăgătoare, mai puțin strigătoare, pentru a putea convinge acele omide care sunt pe punctul de a se transforma. Atunci inconștiența se deghizează sub forma trezirii și încearcă să tragă omida înapoi. Fiindcă orice transcendere a gândului primitiv, orice atingere a potențialul maxim al vieții reprezintă de fapt transparentizarea inconștienței.

Este nevoie doar de o revoltă sinceră.