De civitas

Statul român are, ca de obicei, probleme suprarealiste. Ușor așa am impresia că o să prindem, cetățenii, încă un an fără buletine electronice, spre deosebire de restul de țări care le au poate de vreo zece ani. Încă un an cu motive să nu intrăm în Schengen, încă un an fără un card simplu cât unul bancar, încă un an fără posibilitatea de a folosi serviciile Administrației on-line, cu certificat digital, pentru că cipurile alea mai țin și chei înafară de poze. Și, probabil, încă vreo câțiva ani în care buletinul meu pare pur și simplu fals.

De prin Noiembrie îndeplinesc toate condițiile să cer să devin cetățean spaniol și … unicul argument care mă convinge să fac asta e că actele lor de identitate nu arată ca făcute de un falsificator cu ceva handicap mintal.

Mergând pe idea de făceam-aș spaniol, the good, the bad and the ugly about it.

Mâncarea e proastă și relativ nu există conceptul de restaurant.

Spaniolii seamană enorm cu românii la mâncare proastă. Același latinism țărănesc, aceleași nuanțe arăbești.

Dacă ai mâncat vreodată paella în Madrid sau Barcelona, ei bine, nu e mâncarea tipică. E originară de pe coasta din Sud, adusă de invadatorii musulmani. E o mâncare persană.

Ei bine, chestia aia la 15 euro în restaurant nu e tocmai paella. Cantitatea de șofran necesară pentru rețeta originală costă cam 2–3 euro, pentru că șofranul persan e foarte scump (da, era adus de acolo și trecea prin tot Califatul), iar niciun patron n-o să facă investiția asta. Maxim 2–3 fire de șofran ieftin adus din Maroc, iar restul e colorant, tartrazină.

Restul de chestii care ai impresia că e mâncare? Legume la grătar, creveți decongelați cu cocktail sauce (din supermarket evident), tălpile alea de pantof pe post de friptură, cartofi prăjiți, alcool și cafea. Și, dimineața, când să iei avionul, chocolate con churros. Pâine prăjită cu zahar și ulei în cacao, practic.

Eh, surpriza e că nu asta e cultura culinară a Spaniei, ci mănâncă fix ce mâncăm noi: ciorbă (caldo), fasole (fabada), ciorbă de fasole (puchero), mâncare de burtă (e ca ciorba, dar fără oțet ori smântână, ci de fapt se scade ciorba până rămâne un sos ușor gelatinos de ceva porc în ea + boia), cocido (mâncare de fasole) și estofado (tocană, cu sau fără cartofi).

Singura diferență față de așa zisele restaurante românești, alea cu ciorbă la plajă și la munte, e că ei servesc de obicei doar prăjeli și fierturi simple ca orezul.

E cu mult mai elaborată mâncarea la șaormerie sau McDonalds față de ce servesc ei la restaurant, ori mănânca acasă. Ciorbe, cartofi, sare, piper și pătrunjel. Fix România.

Pula cuptor, pula sosuri, pula ierburi aromate.

Infrastructura e supradezvoltată

E o frază comună pe aici expresia obra faraonica, adică, operă faraonică. De construcții.

Una dintre chestiile de observat în Madrid e că sunt prea multe stații de autobuz, metrou și tren. Numărul e pur și simplu exasperant, câte 1–2 la 500 metri distanță.

Până și ei recunosc că sunt pur și simplu proiecte făcute de politicieni în cârdășie cu familiile lor care au firme de construcții, pentru că sunt prea multe, și multe tronsoane adăugate încă se tot plătesc … cu datorii de peste 10–15 ani.

Au ajuns la așa nivel de disperare că au început să ofere abonamente reduse pentru tineri la 20 euro pe lună, pe toate liniile, pe toate modurile de transport disponibile în Județ, numai să aibă clienți debitori.

Singura chestie bună e că, ei bine, poți lua, când vrea mușchii tăi, orice autobuz sau tren înspre zonele de pădure, înspre Toledo ori Guadalajara, și să-ți mai și clătești ochii. Ei oricum merg cel mai probabil pe varianta n-are cum să fie școala ori facultate mai departe de 2–10 km de casă, așa că ar trebui să le iasă ieftin curentul pentru motoare.

Șoselele sunt alt punct exasperant. Sunt atatea artere încât e imposibil să exiști ca pieton ori biciclist până și-n satele mici de la periferie, pentru că toată lumea e obișnuită să calce înspre 70 la oră.

Disponibilitatea atât de mare a șoselelor a deschis și o piață atât de mare de desfacere pentru mașini încât au tăiat toți pomii să facă parcări subterane, supraetajate și ateliere de mașini. Contaminarea de asemenea e constant înaltă, așa că e normal să fie zile în care e blocat tot orașul inclusiv periferia pentru că s-a pus limită de viteză.

Prea mult de muncă la stat, turism nesănătos

E strâns legat de următorul punct, care va fi pozitiv, așa că asta e un fel de 1/2.

Sunt prea multe slujbe la stat accesibile cetățenilor. Birocrația e enormă, precum clădirile. E ceva obișnuit pe aici să mergi la ANAF, Poliție sau mai știu eu ce și e totul cu tavan înalt cât 3 etaje, placat cu marmură și tot feluri de bling-blinguri gen calculatoare pentru funcționari, calculatoare publice, standuri pentru scos bonuri și adeverințe cu buletinul, etc.

Pe de o parte e bine, însă…

Aici oamenii au impresia că locurile la stat chiar se dau pe concursuri echitabile. 99% din locuri chiar se dau pe bune, pentru că de multe ori plângerile prezentate pentru anularea unui concurs pentru că au văzut unii că i-a dat nu știu ce supervizor unui domn X o foaie în plus, pe care aparent erau răspunsurile, s-a întâmplat de prea multe ori. Ba chiar la organisme care sunt parteneriate public-privat, gen Metroul.

Și partea negativă e următoarea: prea multă lume are impresia că poate lucra la stat, și prea multă lume lucrează oricum.

De multe ori bibliotecile publice sunt pline până la refuz cam tot anul de oameni care vin cu materiale pentru a trece concursuri publice. Teste tip, modele de răspuns și tot așa. Sunt ușor de deosebit de studenți: oameni zgomotoși, care oricum n-au avut la vremea lor răbdare de învățat, multe carioci, pixuri, foșnăit, foi rupte, haos total. Iar când se organizează concursurile alea, odată pe an de obicei, sunt pline până la refuz cu câteva mii de candidați.

Turismul nesănătos e în genere turismul medical și pensionar.

Sunt foarte mulți british în Spania, undeva în jur de 500k. Nordici la fel, suedezi, norvegieni, olandezi.

Foarte mulți fac următoarea chestie: își cumpără case de vacanțe și mulți se mută permanent, mai ales britanicii, pentru că NHS îi asigură doar parțial și cu mult mai scump decât în Spania.

Chestia asta dus la două lucruri: prețurile caselor sunt cu multe prea umflate. Salariul minim în Spania e 700 pe lună, dar un nordic vine cu minim 1600 și probabil face dublu. Așa că prețurile s-au ajustat pentru cel mai bun consu.. fraier, înspre 120–150k euro, pentru că străinii chiar le pot cumpăra și se vând foarte bine, iar fraierii locali să stea cu chirie.

Al doilea lucru e că sunt prea multe spitale publice, policlinici și prea multe spitale private ori publice cu secțiuni private (sărit locuri pe lista de așteptare dacă scoți banul, perfect legal).

Sunt o gramadă de pensionari care vin aici numai să fie operați mai repede și mai ieftin. Bineînțeles, fraierii care au și zidit spitalul, casa, ori care le servesc mâncarea pe plajă, sunt ăia care nu au niciodată acces la timp pentru boli și stau cu lunile pe liste, iară, sunt pur și simplu prea mulți studenți la Medicină ori Farmacie (dacă nu e tuition fee)…

Work ethics

Spaniolii nu sunt tocmai vestiți pentru calitatea muncii, ba chiar, inclusiv mie, care sunt totuși român, mi se pare că sunt prea înceți. Și, totuși, asta e comun tuturor administrațiilor, peste tot, toți angajații la stat sunt cei prea inutili pentru lucrat la privat.

În schimb ei chiar au o etică.

Una dintre chestiile de pe aici e că șpaga nu există și grăbește lucrurile, oriunde ai încerca (mai puțin politicieni, bineînțeles).

Vei sta la coadă conform listei la Poliție, vei sta la coadă pentru adeverința aia de nu știu unde, vei da Bacul și corigența aia în toamnă ‘pe bune’, o să-ți primești analizele când e timp la laborator și tot așa.

E un contrast poate cam ciudat pentru cineva obișnuit cu muncă în viteză între înjurături, morocăneli și mârâituri, cum e în Ro, plus bancnota aia băgată prin buzunar, dar funcționează.

Însă etica asta vine și dintr-o educație mai precaută și un stil de viață mai diferit, unde există greșeala.

Am tot auzit povestea asta timp de mulți ani, și e o poveste complet diferită de cum o spun românii, și încă o mai aud, fie în licee, școli profesionale ori la șomaj: da domnule, am greșit.

Românii etern dau vina pe alții. Ăia fură, ăia are pile, nimeni nu te ajută, școala e degeaba.

Spaniolii sunt fix invers și sună cam așa am plecat de acasă la 20 de ani crezând că o să fac căcatul praf, m-am mutat cu chirie, m-am însurat, am doi copii și acum am 40 și n-am nimica. Muncesc ca sclavul, n-am să-mi cumpăr o casă, pensia o să fie un căcat, sunt aici să am și eu o diplomă să-mi schimb viața.

Auzit deja de prea multe ori. Și oameni care se mai duceau la muncă. Unii, spre exemplu unul care lucra la depozit de material pentru bricolaj, ziua venea la cursuri (7 ore) și după muncea până la ora 23. Cum era în alternanță, ulterior a și lucrat … practic două schimburi. Și nu s-a mai căcat pe el. 8 ore, da. Plus weekend-uri.

Alții n-au norocul să se mute la schimbul doi, ci îi fute patronul, și după câteva luni vin doar să-și ia dosarul (anuleze matricola mai bine zis), căci, mă ține schimbul întâi întruna și nu pot veni. Între școală și bani… asta e, mai trebuie să și mănânc. Auzit tot de prea multe ori.

Cu cuvintele astea. Nu-i fut politicienii, nu curvele alea care sug pula pentru un post, nu masonii, nu evreii, nu e corupția, nuu, oameni care-și recunosc realitatea în care s-au băgat singuri.

O nație de cuceriți

Nu există lucru mai plictisitor ca istoria Spaniei. Însăși numele țării a fost pus de străini, tărâm de iepuri, de către fenicieni. Cum pula mea să te cheme iepuricean. Romanus parcă sună mai altfel.

După niște încercări penibile are Romanilor de a transforma teritoriul în Hispania, și ceva colonii grecești, țara a fost invadată de vizigoți, după ce s-au plictisit ăia prin Italia, așa cum se plictisiseră înainte în Dacia.

Doar că în Spania au rămas de tot. Când au invadat arabii, după ce au mâncat batăie vizigoții, localnicii au negociat să-și păstreze administrația paralel cu plătit tribut.

E chiar ceva poveste penibilă cum că Contele Iulian, prințul grec al Ceutei, avea o fată. Și regele vizigoților, Rodrick, i-a făcut-o poștă. Furios ăsta că i-a deflorat fetița, i-a înarmat pe arabi, dat corabii, haleală, la schimb să-l vadă pe Rodrick mort și el să-și schimbe alianța de la supus bizantinilor la Califat.

Zis și făcut.

După urmează niște perioare absolut penibile de plătit tribut țiganilor până când au plătit un mercenar marocan, El Cid, să caftească căcații. După niște eforturi prin Valencia și preluat capitala, Toledo, și-au dat seama că grosul arabilor de fapt locuia în zonele de coastă și-n cetăți mici în Sud, iar între Toledo și Cordoba erau practic terenuri pustii depopulate.

Acum că s-au impus, s-au gândit să facă ei pe țiganii, așa că le-au cerut tribut conților din cetăți până când i-au secătuit, și când nu mai aveau bani să-și plătească mercenarii pentru paza cetăților, îi luau pe sus.

Ușor așa până a ramas o mizerie de regat numit Granada și până și cu ăia s-au țigănit, adică au venit pe cai cu arme, au înconjurat cetatea unde se afla regele și i-au zis ori bătaie, ori se predă și bineînțeles că țiganul văzându-se înconjurat de prea mulți, s-a predat.

În caz că nu era suficientă țigăneala, s-au gândit să inventeze Inchiziția. Evreii au bani? Arabii au medici și filozofi? Nașpa. Arestați, conversie cu forța sau nu, deportați, arși, fără număr.

Oricare viață a culturii distrusă complet … mai puțin chestii ultra necesare gen arhitecți, sculptori pentru biserici și ceva pictori pentru nobilime.

Ulterior au moștenit austriecii țara. Au început să colonizeze America Centrală și de Sud cu noroc absolut chior, pur și simplu aveau boli și arme aduse cu ei (ex. Bătălia de Cajamarca, nativii aruncau cu săgeți și pietre iar ei trăgeau de la distanță și cădeau morții unii peste alții), ori, ca la azteci/maya: proștii ăia au crezut că ei sunt zeii lor și după oricum n-au trebuit să aștepte altceva decât să se termine războiul civil între nativi, unde s-au terminat între ei.

Au stat și ei pe acolo așa complet degeaba, moștenit Portugalia din greșeală, pierdută Portugalia, moștenit Țările de Jos, pierdute și alea, pierdut războiul cu englezii, pierdut războiul comercial, coloniile s-au independizat și ce-a mai rămas din ele le-au vândut Americanilor.

Urmat o perioadă de sărăcie lucie, un război civil inutil doar ca să nu-și piardă singura parte din țară industrializată în favoarea rușilor, și iar foamea.

După niște cerșeală au intrat și în UE la schimb cu a deveni țară de vacanță (hotel, plajă, mâncare, curve) pentru germani și aia e, 2018-prezent, lol.

O țară de putori dimineața

Spaniei îi corespunde zona GMT 0 așa… din pix, cum corespund cam toate zonele.

Cum era din pix, pe vremea fașciștilor, s-au gândit ei să nu riște totuși invazia, așa că le-au suflat în cur … cu voluntari la Stalingrad, avioane, armament, resurse naturale, tot ce se putea.

Lingușirea maximă a fost că, ca să nu-și mai dea nemții în avion ceasurile cu o oră înainte, au trecut temporar la GMT +1, CET, și acolo au rămas.

Așa de sanchi, că de ce s-o mai dea înapoi. Paralel cu daylight saving time. Așa că, tot anul, în mod calculat și menținut, soarele iese la 8:15.

Dar muncile încep la 6–7. Ca să te fută în gură de frig, stres și oboseală.

Lucrul ăsta a dus la două societăți paralele de atunci și până în prezent, și anume fraierii și $efii, prin care înțelegem patroni, funcționari, administratori, directori, etc, tot ce înseamnă conducere, care încep munca la 9–9:30 dimineața, după ce vin la muncă în mașină.

Doar că munca nu începe la 9:30, ci mai înainte cafea și mic dejun, și după încă vreo 2–3 pauze de cafea.

Așa că munca reală e cam între 13:30 și 14:30.

Ca să exemplific mai exact cât de tâmpit funcționează, păi, când te duci ca sclavul la 5 la metrou să iei gunoiul, frecat toate ușile cu dero și după curățat toate stațiile blabla, vii acasă la ora 15, și când să dormi, sună telefonul. BUNĂ ZIUA. AȚI CERUT O PROGRAMARE PENTRU ORL ACUM O SĂPTĂMÂNĂ LA DOCTORUL DE FAMILIE. SUNTEM DE LA SPITALUL JUDEȚEAN. SĂ VĂ COMUNIC DATA ȘI ORA.

Că, na, abia la ora 15 s-au trezit și ăia de la spital că e caz să mai muncească nițel.

Desigur, asta nu diferă deloc de România, schimbat alianțe în Război după proxenet, fie el Franța/Germania/Rusia/etc, ori, că, deși se muncește, ești futut prin nu știu câte birouri și futut în gură mai ceva ca Kafka.

Spanglishul

Sunt o gramădă de școli private de limbi străine, inclusiv una statală disponibilă pe bază de examen de admitere în fiecare oraș.

E o întreagă modă cu engleza.

Pentru vorbitorii de … cândva latină vero, spre deosebire de români, sunetele aduse de invadatori, ceea ce numesc englezii ecclesiastical, nu-și găsesc locul în fonetica spaniolei … cel puțin nu în Castilia.

ă, ș, ț, hî sunt absolut impronunțabile, mai ales cu cât pătrunzi mai mult în Sud unde-s mai aproape de arabă.

Și treaba asta a dus la un marketing care a atins niște penibiluri greu de descris, la modul că ei inventează cuvintele.

Footing (running), puenting (bungee jumping de pe pod — puente), balconing (când se aruncă bețivii de la balcon — nici măcar nu glumesc), zapping (futut telecomanda pe canale tv), lifting (operații estetice), alto standing (high standard), parking (parcare), crac (un geniu, inventat în fotbal, de la expresia to have a crack .. din Premier, gen, a încercat să facă o fentă).

Faptul că ei sunt cu 30 de ani în urmă și coloniile lor cu 300 e un standard

Mie mi-a spus odată un tâmpit nativ de pe aici că dacă la voi acolo în țară aveați școli, spitale, astea; dacă n-ar fi junglă, n-ați mai venii atâția aici, că altfel nu înțeleg la ce veniți semn că fluxul de capital e un mare mister.

Chestia cea mai tristă aici nu e asta, ci că lor le plac chestiile vechi.

Am avut destul de multe probleme să explic pe aici că eu vin dintr-o țară unde internetul nu e reglementat de stat, iar noi avem fibră și ethernet cu ppoee de când hău, iar mizeria lor de cupru pe linia de telefonie/coaxial o practică doar amișii de prin SUA și oierii de prin Australia care stau la mama naibii. De altfel de la o vreme am și renunțat, dat fiind că de câtiva ani s-a tot instalat fiber to the node în marile orașe, și deșii centrala tot la ceva bășină pe cupru e legată, pentru ei 4 mb/s e viteză de optic fiber.

A trecut foarte mult timp până să intre HDMI ori DVI, noroc cu Sony/Playstation, pe aici prin 2008 încă era în vogă euroscartul și cabluri RCA… care încă se mai vând, pentru audio.

Există lume pe aici care încă are DVD player și sunt o gramadă de epave numite biblioteci publice cu cd-uri de muzică și dvd-uri de filme disponibile pentru închiriere, mai nou bluray, care e proaspăt depășit de H265.

Poate m-am exprimat greșit, mai bine zis, cumpără și ei ce le dau voie chinezii când trebuie să-și golească stocurile.

Laptopurile, tv-urile și pc-urile de asemenea vin cu ani lumină întârziere, dacă nu cumperi online.

Până și la mâncare e așa. Vrei să iei brânză Gouda de 4 săptămâni fermentație și pe ambalaj vezi că mai are o lună până să expire, iar lotul e de anul trecut. Vin tânăr? E 2018 și ăla tânăr de pe raft e încă din 2015–2016.

Cam asta.

later edit

Pensiile

Era sa uit de pensii. Nu doar PSD-ul a condamnat la foame (sau, mă rog, emigrare forțată) următoarele generații pentru că și-au trimis toți muncitorii (șomerii programați odată cu închiderea fabricilor de industrie grea) la pensie.

Multă vreme pensia medie era cam cât salariul mediu, și bineînțeles s-au plătit și încă se plătesc pensiile pe datorie.

Singura diferență cu Spania e că 7 milioane de pensionari pe pensii de 200 euro nu e mult.

Ba chiar se mai schimbă lucrurile, doua milioane au murit. Angajații tot sunt pe minus, tot pe împrumut rămânem. Dar e mic în euro.

Spania e PSD-ul la superlativ.

Se tot discută problema că pensia medie depăsește salariul mediu (in english). Doar că situația e mai gravă de atât. Numărul pensionarilor e în creștere (aproape 20% din populație), iar numărul de salariați e doar dublu. Iar, din salariați, jumate câștigă sub 1000 pe lună, iar pensia e peste.

Adica, da, asta e țara unde doi angajați susțin un pensionar, și unul dintre ei muncește pe mai puțin decât ia ăla care stă degeaba acasă. Pentru că penis.

Și Spania e a doua țară ca speranță de viață după Japonia.

Muncești ca sclavul, mâncare de la supermarket, bani de apartament nu, dar plătești pensii… fix ca-n Ro.

Și, da, se plătesc parțial tot pe împrumuturi, care și alea tot muncitorii le plătesc din impozite până la urmă.