Tribut către Tatăl meu

Astăzi se împlinesc 7 ani de când te-ai întors la Creator, Tată, și totuși ești mai aproape ca niciodată.

Dragă Tată,

Au trecut 7 ani de când Dumnezeu te-a luat sub Împărăția Sa, însă asta nu a făcut decât să ne apropie și mai mult. M-am gândit la tine în fiecare zi de atunci. Defapt, nici nu a fost nevoie să mă gândesc la tine pentru că tu încă trăiești prin mine, Tată!

Până acum 7 ani nu eram atât de apropiați. Nu mă gândeam la tine atât de des… Știam că te găsesc acasă sau la atelierul tău, transpunând pe încă o bucată de lemn Măreția Lui Dumnezeu.

Nu am nici remușcări cum că nu am petrecut destul timp împreună, pentru că am petrecut. Însă uneori mă întreb dacă nu aș fi putut face mai mult. Abia după ce ai plecat spre locul tău de cinste - între stele - am început să realizez cât de valoroase sunt lecțiile de viață pe care mi le-ai oferit de-a lungul celor mai frumoși ani ai noștri.

Viața mea pe Pământ a început pe 23 Aprilie, 1990, zi în care îl sărbătorim pe Sfântul și Marele Mucenic Gheorghe, luptătorul lui Dumnezeu împotriva răului și nedreptății, unul din cei mai mari și mai puternici sfinți pe care i-a cunoscut lumea.

La fel ți-ai dorit să fiu și eu. Nu un sfânt, deoarece sunt om și trăim în niște vremuri tulburi, dar un luptător și un învingător cu siguranță.

M-ai învățat să fiu creativ dar și rațional.

Îmi plăcea foarte mult să pictez iar când mi-ai pus hârtia în față și creionul în mână am înțeles că prima dată trebuie să ai în minte ceea ce vrei să realizezi, abia apoi să materializezi. Faci schița în creion și îți aduci ideile la viață dându-le culoare.

Lucrurile pe care le-am realizat până acum în viață au fost doar cele care le-am pus cu creionul pe hârtie. Îți mulțumesc, Tată!

“Totul vine de aici” îmi spuneai, arătând spre cap. Totul vine din minte. Ce ai în minte ia și formă materială dacă depui efortul necesar.

“Trebuie să muncești” îmi tot repetai. M-ai învățat cu munca deoarece știai că talentul nu este suficient și că odată cu munca vin și realizările.

Ce am obținut până acum în viață am obținut prin muncă. Mulțumesc, Tată!

Cel mai bun sfat pe care ai putut vreodată să mi-l oferi a fost să mă încurajezi să fiu eu însumi. Să mă ghidez după instinct. Să îmi urmez intuiția. “Fă cum simți”, îmi spuneai.

“Gândește de două ori înainte de a face ceva” și “Trebuie să ai răbdare” erau pietrele tale de temelie în tot ceea ce făceai. Nu înțelegeam atunci ce vrei să spui, așa că m-ai învățat jocul minții (șah) și jocul răbdării (pescuitul). Acum, după atâta timp nu pot spune altceva decât “Jos pălăria!”

M-ai învățat să fiu ascultător, chiar dacă asta era pe muchie cuțit. Majoritatea oamenilor înțeleg și privesc ascultarea ca pe o supunere. Tu m-ai învățat ascultarea cu scopul de a rezona cu ceilalți oameni. Foarte valoroasă lecția!

De fiecare dată când nu te ascultam îmi spuneai că într-o zi o să zic “Ai avut dreptate, băi prostule!

Îl aduceai pe Dumnezeu în sufletele oamenilor prin icoanele aproape vii pe care le pictai. Ai făcut și din scenografia vieții tale un spectacol de neuitat.

Spectacolele tale erau trăite de oameni la nivel spiritual. Ai reușit să faci asta și m-ai învățat și pe mine să reușesc.

Ai fost atât de înălțat, încât în ultimele săptămâni de viață ale tale ai simțit că a sosit timpul și ți-ai expus viziunile asupra morții ce va să vină în ceea ce urma să fie ultimul și probabil cel mai bun spectacol pe care l-ai creat vreodată, “Grăsani în fustă.”

Misiunea mea în viață este să mă înalț ajutându-i pe ceilalți să se înalțe. Vreau să o fac prin scris, ca oamenii să-și realizeze propriul spectacol al vieții când ajung aceste cuvinte în sufletele lor.

Așadar, cum aș putea să-ți mulțumesc mai bine și mai frumos, Tată, decât prin darul pe care mi l-a oferit Dumnezeu prin tine, adică scrisul.

Nu pot spune că moartea ne-a despărțit. Nu simt asta. Moartea ne-a apropiat, pentru că te port cu mine în fiecare zi.

Ți-ai dorit să câștig războiul vieții, acest război ducându-l cea mai mare parte din timp cu mine însumi. Mă autosabotez mai mult sau mai puțin în fiecare zi a vieții mele. Știai că dacă voi câștiga “războiul” cu mine însumi, voi câștiga lumea.

Îți mulțumesc pentru toate lucrurile pe care le-ai făcut pentru mine, în special pentru ceea ce m-ai învățat. Mereu îmi e folositor ceea ce am învățat de la tine. Mereu voi învăța.

Nu am uitat niciodată cine ai fost și nici nu voi uita vreodată. Nu are rost să îl mai rog pe Dumnezeul nostru să te odihnească în pace, deoarece știu că vegheați asupra mea, amândoi, de acolo de sus, dintre stele!

Te voi păstra în sufletul meu, Tată. Mereu am știut că tu ai ceva bun de oferit mie și lumii întregi!

Respect etern,

Al tău fiu,

George Junior

P.S.: Ai avut dreptate, băi prostule!

Pentru cine nu l-a cunoscut pe tatăl meu, aici puteți afla mai multe despre cine a fost. (click pe cuvântul “aici” pentru link)