Programul de bike-sharing din Timișoara, la o săptămână de la lansare

VeloTM este un proiect ambițios care oferă locuitorilor Timișoarei posibilitatea de a închiria gratuit o bicicletă timp de o oră, astfel eliminând nevoia călătoriei cu un mijloc de transport în comun.

Stația VeloTM de la Catedrala Mitropolitană

Ar trebui să ne stea la dispoziție 300 de biciclete în 25 de stații împrăștiate prin oraș, dar momentan proiectul este în faza “pilot”, fiind funcționale mai puțin de jumătate din stații.

Abia din 2 iunie se pot face conturi în sistemul VeloTM, dar am decis să-mi încerc norocul miercuri, doar o zi mai târziu. De la chioșcul RATT din Piața 700 am fost trimis la sediul central de pe Take Ionescu, singura locație unde se pot activa conturile.

Sediul Regiei Autonome de Transport Timișoara, de pe bulevardul Take Ionescu nr. 56

Ajuns acolo, urmăresc săgeata de pe ușa principală și găsesc intrarea la ghișee. În încăperea lungă de vreo 10 metri stau la coadă vreo 10–15 persoane, așa că decid să rămân, că nu poate dura mai mult de jumătate de oră. De la un domn care stă la coadă aflu că am nevoie de un formular, completat în două exemplare, pe care îl ridic de la ghișeul nr. 1. Iau formularele și un pix și mă pun la coadă. Câteva persoane intră după mine, la fel de bulversate și surprinse de mulțimea adunată, dar reușesc să facă rost de formulare cu ajutorul portarului.

Trece o oră și eu reușesc să avansez vreo 2 metri, având parte și de puțin divertisment de fiecare dată când vreun nemulțumit începea să se certe cu una dintre cele 6 doamne de la singurul ghișeu activ. Când am ajuns mai aproape de fereastră, am observat că o doamnă lua documentele, o alta dicta și o a treia scria la tastatură, totul sub atenta supraveghere a altor trei colege. Toată situația părea să le depășească, dar măcar încercau. Purtătorul de cuvânt al RATT, Cosmin Bradu, mi-a spus că doamnele fac o treabă excelentă și că ar trebui apreciate. Totuși, sunt de părere că nu le-ar fi stricat puțin mai multă pregătire; ar fi redus frustrarea sutelor de oameni care au așteptat mai bine de două ore pentru ca trei rânduri de date să fie introduse într-un calculator. Nu de alta, dar unii au și stat degeaba, fie că nu au primit pe email codul PIN necesar ridicării bicicletelor, fie că erau cetățeni străini și nu aveau CNP românesc (problemă care a fost rezolvată între timp).

După o oră și cincizeci de minute în sediul RATT, mă îndrept către cea mai apropiată stație de biciclete, cea din Piața Badea Cârțan. Mă grăbesc când văd că este parcată o singură bicicletă, dar cum ating butonul “Ridică bicicletă” sunt întâmpinat (de fapt mângâiat părintește pe obrazul drept, la propriu) de un angajat RATT care îmi spune că momentan stația nu funcționează.

Deseori vedeți oameni care se chinuie să dea de capăt mașinăriei din stație.

A doua zi reușesc să ridic o bicicletă și observ imediat că nu e rea deloc. Sunt biciclete de oraș, cu schimbător cu 6 viteze și cu lumini instalate. Destul de confortabile și numai bune pentru o plimbare între stații, mai ales că pistele au fost refăcute și trasate și pe lângă trecerile de pietoni. O las într-o stație după vreo 20 de minute și îmi văd de treabă. La întoarcere, însă, nu am noroc. Stația de la pasajul Michelangelo este offline, iar cele din Piața Libertății și Piața Mărăști nu funcționează. Merg pe jos până la Divizia 9 Cavalerie, de unde în sfârșit pot să ridic o bicicletă.

Trec câteva zile, iar sâmbătă seara vreau să închiriez o bicicletă, pentru că nu-mi place să schimb două autobuze până acasă. Încerc din nou la Michelangelo, fără succes. Sun la TelVerde afișat în stație și mă străduiesc să aflu de ce nu funcționează stația.

Printre paginile cu instrucțiuni lipite pe viitorul spațiu publicitar din stații a apărut un număr de telefon apelabil din orice rețea, în caz că aveți probleme cu bicicletele.

Mi se spune că a funcționat, că acum e “picată” și că nu se știe când se remediază problema. Încerc și la Poșta Mare, din nou fără rezultat. Nu mă dau bătut și mă duc la stația de la Catedrală, unde sunt bucuros să văd 4 biciclete disponibile. Deja sunt obișnuit cu timpul de răspuns al ecranului la comenzi, de aproximativ 10 secunde, și reușesc să-mi scanez cardul și să introduc codul PIN, dar sunt luat complet prin surprindere de mesajul din fotografie:

Sun din nou la 0800 410 415 și, spre uimirea mea, îmi răspunde cineva — sâmbătă la ora 23.

Un utilizator VeloTM, încercând pentru a doua oară — fără succes – să ridice o bicicletă din Piața Mărăști.

Mi se spune că am acoperit scannerul cu mâna când am returnat bicicleta de vineri, ceea ce mi se pare suspect, din moment ce “poarta” din stație se deschide doar după ce scanezi cardul. După spusele lor, “vor investiga cazul” până luni, zi în care mă întorc la sediul RATT să stau de vorbă cu purtătorul de cuvânt al regiei.

Domnul Bradu mă lămurește în ceea ce privește faza în care se află proiectul — îmi spune că problemele legate de conturi și de computerele din stații vor dispărea, că sunt peste 100 de biciclete active, din cele 300, și că nu va dura mai mult de două luni ca toată rețeaua să fie activă. E mândru că Timișoara a devenit primul oraș din țară care să implementeze un astfel de sistem și se bucură că la Cluj încă nu sunt biciclete în stații. Mă asigură că în ciuda zvonurilor de pe net, nu s-a furat și nu s-a avariat nicio bicicletă (încă) și speră că timișorenii nu vor lua exemplul parizienilor, care aruncă bicicletele închiriate în Sena.

Plec împăcat din biroul de relații cu publicul, mulțumit de răspunsurile primite și de interesul de care par să dea dovadă cei de la regia de transport.

Stațiile arată bine când sunt destule biciclete disponibile. Dacă ar funcționa și ecranul de fiecare dată, totul ar fi ok.

Poate că acest program de bike-sharing va avea succes, nu ca în Bratislava, unde toate bicicletele au fost furate sau deteriorate în câteva luni. Chiar și în Danemarca și Finlanda, două dintre cele mai dezvoltate țări ale lumii, proiecte similare au fost anulate din cauza vandalismului. Proiectul din Timișoara a început cu stângul, dar are șansa să devină un exemplu pentru restul orașelor din România.

Cu toate acestea, contul meu este în continuare blocat, cei de la call-centre mă asigură că rezolvă problema în două zile, iar eu ajung să mă duc acasă cu troleibuzul, precum obișnuiam până săptămâna trecută.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.