Instagramerul lunii: Tudor Creţu

Salut Tudor,

Înainte şi înainte de toate, să-i mulţumesc domnişoarei @raluca88cojocaru că mi te-a scos în cale. Mai mult decât să fac şi să editez poze, să le postez şi să aştept reacţii, îmi place să urmăresc instagrameri ca tine, care îndeplinesc multe din trasăturile portretului-robot al userului perfect, imaginat de creatorii acestei aplicaţii: un tip dinamic, căruia îi place să experimenteze cu tehnici foto-video, early adopter, social guy, care spune povestea oamenilor pe care-i întâlneşte, şi se foloseşte de Instagram, de ce nu, ca să-şi construiască un brand personal bine conturat. Sunt o groază de lucruri extraordinare la contul tău de Instagram aşa că renunţăm din start să vorbim despre chestii tehnice, followeri, aplicaţii şi alte lucruri care să ne distragă de la povestea pe care ne-o spune galeria ta.

Îţi propun să începem invers cronologic, nu de la începuturile tale pe Instagram, şi să vorbim despre cea mai recentă ispravă a ta, afişată fără niciun fel de ruşine :P pe contul tău de Facebook şi Instagram: o tură lungă de 500 de km, biciclind prin satele săseşti din Sibiu şi împrejurimi. De aşa planuri îndrăzneţe să tot auzi! Care a fost socoteala de acasă şi ce s-a întâmplat în “târgurile” în care ai poposit?

Voiam tare mult să bifez niște munți înalți ai României și aveam de gând să merg pe crestele lor de la Zărnești și până pe Transfăgărășan, în 5–7 zile. Mamei i-a fost însă foarte teamă și pentru faptul că doar eu am rămas pentru ea în țară, am amânat asta. Pentru moment. Printr-un cumul de factori, că îmi place mult să pedalez, că îmi plac oamenii și să le spun mai departe poveștile, dar și arhitectura bisericilor săsești (primisem critici bune privind câteva panorame 360 făcute în urmă cu una-două luni), toate astea au dus în final la ideea unei ture cu bicicleta.

Socoteala inițială presupunea 14 zile şi 1000 de kilometri, dar am redus la jumătate. A trebuit să adaptez o mulțime de lucruri pe parcurs. Nu îi zice degeaba Depresiunea colinară a Transilvaniei. Da, pe ecran, atunci când am făcut traseul, nu păreau tare mari dealurile alea, însă, în realitate am descoperit că e cu totul altceva, iar că starea psihică poate conta mai mult decât cea fizică.

Cine se va uita la pozele postate pe #tudor500km o să vadă deja ce este particular la contul tău. Întâlnirile tale cu oameni noi sunt mereu imortalizate şi frumos şi natural descrise. Dacă vor fi curioşi, vor descoperi şi mai multe pe #tudorsstories! Explică-mi, cum se face că îmi e deja dragă Tanti Nuța lu’ Venamin, după doar două apariţii în hall of fame-ul tău! Mixul ăsta pe care-l faci tu: poză-descriere-context iese special de fiecare dată. Cum şi-au făcut loc oamenii pe care-i întâlneşti şi poveştile lor în galeria ta?

În ultima vreme am încercat să mă pun în postura celorlalți. Mi-ar plăcea dacă aș vedea fotografia la altcineva şi e destul de interesantă încât să mă facă să-mi doresc să comentez? Tanti Nuța e foarte naturală, o știu de când eram de-o șchioapă, când mergeam cu tata la moară cu sacii de porumb. Până acum a apărut doar de două ori, însă va mai apărea de acum înainte aproape la fiecare drum la Moldova, acasă.

Ca să întâlnești oameni noi, trebuie sa te plimbi. Mult. Pentru că mie îmi place mai mult să merg decât să alerg, aleg de fiecare dată trasee diferite în oraș. Eu îi zic hazard și îl implic în aproape tot ceea ce mă privește. Fac cât mai puține planuri, nu vreau să urmez un patern. Dacă mai am și drag de vorbă în ziua respectivă, sigur găsesc o poveste frumoasă.

Eram în Sibiu săptămâna trecută, cu nea Ion, în fața unor beri. Are trei fii, dintre care cel mai mare e plecat în Spania, de mai mulți ani. Are, astfel, un nepoțel de patru ani, de care era tare mândru când mi l-a arătat pe ecranul telefonului. L-am întrebat de câte ori l-a văzut în tot timpul ăsta. Era să înceapă să plângă și a zis că deja îi place de mine, că știu să merg la rădăcină, fără întrebări aiurea și să aflu esența. Cred că facultatea de comunicare m-a ajutat la asta, cu tehnica interviului „povestea vieții”, pe care am experimentat-o cu mai mulți oameni în ultimul an și jumătate.

Am furat un gând de-al tău de pe blogul dvs.: „Știu că vreau să ajut oameni, dar îmi doresc în același timp să fiu și cât mai liber. Cumva, voi găsi un echilibru.” Onest vorbind, are Instagram un rol în planul ăsta? Altfel spus, e ceva de capul aplicaţiei ăsteia, contribuie în mod real la dezvoltarea ta personală, a noastră, sau e tool-ul perfect pentru pierdut timp degeaba?

Da, îmi doresc ca la un moment dat să am un impact pozitiv major asupra oamenilor. Cum se va întampla, încă nu știu, dar idei o să am. Aplicatia Instagram mă ajută acum să descopăr oameni mai faini ca mine si mă inspiră să îmi doresc să fiu ca ei sau mai bun.

Cum folosim Instagram în mod responsabil? Ne poţi da nişte sfaturi?

Fără abuzuri, cu 3–5 poze pe zi, de preferat, instant (asta e şi scopul reţelei — insta) sau la câteva minute după ce am făcut fotografiile. Recomand la a răspunde cât mai repede la comentarii şi a face conversație. Eu îmi doresc să dezvolt o comunitate în jurul meu și să îi încurajez mereu când au nevoie.

Din categoria spune-mi (în cazul nostru „arată-mi”) ce lucruri îţi plac ca să-ţi spun cine eşti, ce crezi că spun despre tine pozele publicate pe contul tău? Tricky question!

Am început să observ arhitectura cu alți ochi doar după ce am văzut în realitate facultatea de arhitectură din București. Și mi-am dat seama că e prezentă peste tot. În ultima vreme am mai realizat că pot să spun la fel de multe despre mine și nefiind prezent eu în fotografii. Sunt foarte intim pe Instagram.

Pe mine mă fascinează ideea de cum miliarde de oameni îşi documentează în ziua de azi, pe reţelele sociale, viaţa de zi cu zi, numai bună să fie studiată de generaţiile viitoare şi de moştenitorii noştri. Suntem prima generaţie care face lucrul acesta! Dacă eu de abia am reuşit să fac rost de o poză ştearsă cu străbunicul meu, imaginează-ţi cum va arăta lumea peste 5, 6 decenii şi cum se schimbă felul în care o să se uite viitoarele generaţii la membrii mai în vârstă ai familiei lor, odată ce strănepoţii noştri o să poată explora mii de selfiuri (şi alte ipostaze sensibile) cu noi pe contul nostru de Instagram tras pe dreapta….! Pentru că ştiu că îţi place să fii la curent cu trendurile în social media te provoc şi pe tine să te gândeşti şi să ne spui cum îţi doreşti să comunici în viitor? Ai de gând să renunţi la fotografie şi să vorbeşti toată ziua cu Siri?

Cred ca îmi plac prea mult oamenii, încât să vreau să mă despart de comunicarea cu ei. M-am temut puțin atunci când am văzut filmul Her. Dar nu trebuie neapărat ca realitatea din viitor să fie așa. Viitorul este foarte greu de imaginat, însă mă văd la 50 de ani, fit, cu aparate de fotografiat după mine și încercând să descopăr localități care vor fi rămas în urmă. Se mai găsesc și se vor mai găsi și atunci. Îmi doresc ca și peste ani să îmi placă fotografiile de acum, de aceea sunt din ce în ce mai atent la ce public.

Gata, am ajuns la ultima, şi e punctuală! Întrebare tradiţională de final: Care sunt conturile tale favorite de Instagram?

Mult timp mi-a plăcut tehnica alb-negru, inspirată de la @corinabacanu. Anul acesta am încercat diferite ipostaze, odată cu quest-ul #dogwood52. L-am descoperit în aprilie pe @adibulboaca de la care am învățat să aplic un retuș fiecărei fotografii. Însă ultima influență majoră la ceea ce fac acum este @mateiana. Încerc să modific foarte puțin sau deloc fotografiile și să am mai multă grijă la cuvinte. Alte mențiuni ar fi @spuse, @nagy_alex, @dana.ms, @alexnelu, @oncescuradu și @veftenie.

Şi mesajul către followerii tăi?

Încercați să însoțiți fotografiile și de 2–3 rânduri spuse de voi și țineți-o tot așa. :)

Găsiţi toate pozele cu poveste ale lui Tudor Creţu aici! Să-i daţi multe multe like-uri şi follow până îi blocăm telefonul cu notificări! :D

Aştept de la voi aici sau pe contul meu de Instagram sugestii de instagrameri pentru interviuri viitoare!

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.