Instagramerul lunii: Mihai Szasz

La această rubrică voi sta de vorbă lunar cu cei mai interesanţi şi talentaţi instagrameri români. În primul rând sper să fie o rubrică utilă pentru voi: să aflaţi cum se raportează alţi oameni la realitatea înconjurătoare şi cum o surprind, ce importanţă are Instagram pentru ei, ce camere şi ce aplicaţii folosesc dar şi sugestiile lor privind alte conturi care merită urmărite.

Săptămâna trecută am descoperit contul lui Mihai Szasz şi am fost fermecat de pozele lui. Vă invit să citiţi discuţia noastră de mai jos, să-i exploraţi contul şi apoi să-i daţi cu drag follow!


Salut Mihai,

Îmi face mare plăcere că ai acceptat să povestim despre contul tău de Instagram şi despre stilul aparte al fotografiilor tale. Cum deja ţi-am spus, am fost foarte impresionat când am descoperit portretele tale cu oameni din Bucureşti, care completează imaginea oraşului (sau portretul bucureşteanului) şi care aduc o importantă doză de realitate brută în feed-ul ăsta uriaş de feţe zâmbitoare, geamuri şi uşi de case interbelice, unghii de gel şi selfie-uri cu Casa Poporului.

BIO: Am 28 de ani, bucureştean tot de atâţia ani. Sunt cameraman la o televiziune comercială.

Uite, spune-ne un lucru despre tine care să ne lase cu gura căscată! :D

Cu gura căscată aş vrea să vă lase fotografiile mele :D

Contul tău de Instagram e activ din august 2012, am putea spune că eşti un early adopter. Există o poveste legată de contul tău? Care a fost motivaţia atunci când l-ai făcut?

În 2012 mi-am luat primul smartphone şi am observat că fotografiile făcute cu telefonul (un LG Optimus One) ies chiar bine. În aceeaşi perioadă au început să apară pe Facebook fotografii cu filtre albastre, gălbui, verzulii şi nori suprasaturaţi. Mi-au atras atenţia, aşa că m-am apucat să caut o aplicaţie de editare a pozelor şi am dat peste Instagram. Nu ştiam exact ce este, eu voiam doar o aplicaţie de editare foto şi nu întelegeam la ce mi-ar folosi o altă aplicaţie în stilul FB. Aşa că postam foarte rar — “poze experimentale” să le zicem.

În ianuarie 2015 s-a întâmplat ceva cu contul tău. Au apărut fotografiile bune şi foarte bune, ai început să tatonezi alt spaţiu, alte subiecte şi alt stil. Ce s-a întâmplat?

Pasionat fiind de fotografie şi în general de arta vizuală, în perioada cât am fost “absent” pe Instagram, am schimbat câteva smartphone-uri şi de la un telefon la altul am observat că fotografiile arată din ce în ce mai bine. Vorbesc despre telefoane pentru că toate fotografiile mele sunt făcute şi editate pe telefonul meu, asta pentru că tot procesul de a căra DSLR-ul cu mine toată ziua, după care descărcarea fotografiilor în PC şi apoi editarea mi se par greoaie. Pe telefon însă, am toate aceste instrumente (camera, aplicaţii de editare şi internet) într-un singur loc.

Camera telefonului are un unghi de cuprindere destul de larg şi tot făcând fotografii am simţit nevoia unor cadre mai apropiate/portrete, aşa ca mi-am cumpărat o lentila “tele” pentru telefon. Odată cu achiziţionarea lentilei am descoperit curentul numit #mobilephotography / #iphonephotography (sau cum îi spun eu : “poze cu telefonul) şi uite aşa am redescoperit Instagram-ul şi am început să îl folosesc “the right way” dacă se poate spune aşa . Cât priveşte stilul meu, tot pe Instagram am văzut că este destul de populară fotografia de stradă (#streetphotography). Mie îmi place să o numesc fotografie urbană, un gen de fotografie care îmi place foarte mult. Am abordat acest stil în mod natural, profitând că zi de zi văd pe strada sau în transportul în comun, oameni interesanţi, nişte personaje ale societăţii urbane, personaje care îţi spun o poveste, îţi transmit stări, care chiar dacă nu sunt întotdeauna plăcute sau în faţa cărora nu ne simţim confortabil, te distrag ca un film bun.

Înainte să vorbim despre personajele din pozele tale vreau neapărat să povestim puţin despre decorul care le pune în valoare. Strada, RATB — recunosc că asta îmi place foarte mult la pozele tale! Îmi imaginam cum te chinuiai să stabilizezi camera în tramvaiele alea care parcă sar de pe şine. Şi eu merg zilnic cu autobuzele şi tramvaiele RATB, care sunt, de la o staţie la alta, de la o oră la alta, fie scena unor drame, fie scena unor întâmplări incredibile. Cum vezi tu acest spaţiu, închis până la urmă, claustrofob, al transportului în comun?

Plăcându-mi fotografia urbană şi fiind un călator frecvent al RATB-ului, lucrurile s-au legat uşor. Din cauza job-ului, timpul în care aş putea ieşi la fotografiat este limitat şi de aceea majoritatea fotografiilor mele sunt făcute, şi unele chiar editate, în drumul meu către serviciu. Dar, deşi “obligat” de conjuctură, îmi place foarte tare decorul (petrec destul de mult timp în tramvai, în special în tramvaiul 41 cu care merg de la capat la capat — asta înseamna 30–40 de minute, timp în care, cum spui şi tu, poţi asista la nişte scene cel puţin interesante). Acest mediu, în afara faptului că transporta oamenii de la puncutul A la B, este şi locul în care unii îşi câştigă pâinea, fie prin a cere, fie prin a vinde “serveţele uscate, umede”, fie printr-un act artistic (cântând), plus vatmanul care conduce acest conglomerat cât e ziua de lungă. Eu am ales să îi fotografiez pe toţi, iar pentru asta fie aştept momentul în care tramvaiul/autobuzul nu se mişcă foarte tare (cum ar fi când e oprit la semafor sau în staţie), fie mă sprijin de o bară sau ce am atunci la îndemână; oricum, dacă îmi place un cadru, fac minim 5 poze ca să fiu sigur că a ieşit măcar una nemişcată.

Povesteşte-ne despre poza preferată din galeria ta.

Sursa.

Fotografie făcută în 47, în drum spre muncă — de aici mi-am dat seama cât potential există în spaţiul ăsta claustrofob :)

Mie mi-a plăcut tare tare biciclistul care purta câinele în găleată! Epic! Pentru binele câinelui, sper că nu a fost şi fail…

Mersi frumos! Îmi place mult şi mie (mai ales semnul Dacia lipit pe găleată :))

Ce reacţii au oamenii când îi fotografiezi?

Poate ai observat, eu m-am ţinut departe de portrete până acum. Şi am observat foarte mulţi instagrameri care nu au deloc portrete în galeria lor. Poate dezbatem motivele la secţiunea de comentarii, la final, pentru că mi se pare important subiectul. Cum ne recomanzi să ne apropiem de oameni? Există nişte secrete? Tu cum ai făcut?

După cum am spus şi mai devreme, camera cu care lucrez este telefonul meu, ceea ce îmi permite să trec neobservat chiar şi atunci când fac fotografia de la mică distanţă de subiect. Fac asta, în primul rând pentru că îmi doresc ca persoanele din fotografii să fie cât mai naturale, cât mai brute în expresii, neperturbate de emoţiile şi starea de disconfort pe care mulţi dintre noi le simţim la vederea unui aparat foto îndreptat spre noi; vreau să surprind personajele în momentele lor de singurătate, de gândire, de sinceritate. Aşa că nu primesc reacţii de la oameni. Mi s-a întamplat foarte rar să mă observe cei cărora le fac poze, iar când s-a întamplat, fie s-au uitat la mine nedumeriţi, fie m-au ignorat. O singură dată un om al străzii mi-a cerut 1 sau 2 lei.

Te rog să ne explici cum ajung pozele tale să arate aşa: Un personaj principal pus în evidenţă, prin focus sau culoare şi background-ul blurat sau bicolor. Cu ce faci pozele? Ce aplicaţii de editare foloseşti?

În primul rând folosesc un Samsung Galaxy S4 şi de obicei şi o lentilă “tele”. Pentru editare folosesc cam 3 aplicaţii (depinde de fotografie): Snapseed, AfterFocus pentru blur şi Aviary pentru background-ul bicolor.

Pe la cine mai tragi cu ochiul ? Sugerează-ne 5 instagrameri români pe care trebuie să-i urmărim.

În general, urmăresc profile personale/pagini specializate în mobile photography.

În România fotografiile cu telefonul nu au încă amploarea din afară sau poate doar nu am găsit eu :), oricum, îmi plac mult fotografiile lui @raidenbucharest.

Urmăresc cu atenţie profile lor: @chuckie_la, @sarakhanov, @shelserkin, @polylm, @mattblack_blackmatt

Mesaj pentru followeri: Thanks for following! ;)

Cam asta a fost discuţia cu Mihai. El o să fie around, aşa că dacă aveţi mesaje sau alte întrebări pentru el vă rog să i le adresaţi prin comentarii.