Duminică, 27 august 2017

Ziua forfoteilor

Tocmai a apărut Răzvan Ciobanu cu un iubit superdrăguț pe terasă la Inter, a strîmbat din nas la Bucureștiul văzut de sus și a dispărut lăsînd în urma lui un miros de antimolii. Se pare că cele 28 de mostre de la The Different Company (acum pot s-o spun deschis, cel mai trist cadou pe care l-am primit de Crăciun, orice Crăciun, în condițiile în care mă așteptam la o poșetă aurie minusculă Donna Karan) nu m-au luminat cîtuși de puțin în materie de haute parfumerie.

Fix acum o săptămînă eram în mijlocul celei mai oribile vacanțe din viața mea — eu, Ina și fetița ei de 7 ani, toate mult sub 1.70 m, toate tîrînd sarsanale după noi, împiedicîndu-ne, julindu-ne și ciocnindu-ne întruna. Nu m-am adaptat la ritmul lor de mers dintr-un capăt în altul al plajei, de plimbat pe diguri printre pescari, de holbat la crabii eșuați, de retras la umbră în miezul zilei, de purtat costum de baie (cel puțin de față cu cunoscuții), de necitit și nezăcut în voie.

Pe de altă parte, în fiecare seară am trăit cîte 10 minute incredibil de magice în căsuța noastră de lemn, fără nicio sursă de lumină din tavan. Ina ne citea cu intonație cîte un capitol dintr-o carte finlandeză din timpul celui de-al doilea război mondial, în care s-a strecurat la un moment dat și sintagma „inutilitatea tuturor lucrurilor”. Într-una dintre seri am simțit un sentiment nou cînd am început să cîntăm și să ne felicităm una pe alta că sîntem „trei fete obișnuite”.

Revenind la oribilitate, în fiecare noapte de vacanță am visat nesfîrșite coșmaruri despre umilință, ale căror scenarii nu m-au părăsit nici în timpul zilei. (Înainte să plec, făcusem cea mai înjositoare chestie în 2 sms-uri și un telefon, apoi încercasem s-o repar într-un sms cît casa.) Cert e că au încetat coșmarurile (și sîngerările între menstruații), deci se pare că am totuși puțin noroc. Sau poate că pur și simplu răceala cu care m-am întors m-a împiedicat să mă concentrez pe restul problemelor.

Mai vreau să recunosc acum ca sînt rea și schimbătoare. Le-am ținut cuvîntări nesfîrșite lui Peter, lui Călin, Inei și Miroslavei (sigur și altora) despre cît de mult urăsc vacanțele, despre riscul călătoriilor cu avionul, despre cum prefer să explorez teritoriile infinit mai fascinante ale sinelui, ca să mă dau acum de ceasul morții că nu mai plec în nicio vacanță exotică și pretențioasă?!

Săptămîna asta am primit 28 de poze din Madagascar; de acolo o să primesc și un cadou. Un alt defect ar fi că îmi plac cadourile și, în principiu, dacă nu sînt mostre, știu să le prețuiesc enorm. De fapt, nu cred că e un defect materialist, cît o nevoie convenabilă de apartenență și validare.

Tot de săptămîna asta sînt ghost writer cu contract ❤ Pînă la urmă, cadourile pe care ni le facem unii altora mai reduc nițel din intensitatea cu care strălucește „inutilitatea tuturor lucrurilor”.