Joi, 20 iulie 2017

iulia burtea
Jul 22, 2017 · 3 min read

Ziua „Dragă Kitty” (amînată 5 luni și 23 de zile sau 4 luni și 10 zile, depinde la care Kitty ne referim)

Nu înțeleg o chestie foarte simplă: de ce dacă ești blondă (într-o nuanță naturală) și cît de cît drăguță (de o medie de 40 de like-uri așa, nu ceva să crape lumea-n două) — trebuie să te prăbușești în gol de cel puțin 10 ori pe zi? Nu sînt destui alcoolici funcționali, atîtea femei de carieră care tropăie cîte 14 ore pe tocuri, o tonă de băieței care nu se mai transformă odată în batmani și destule adolescente cu probleme de imagine corporală care s-au acomodat deja cu genul ăsta de stări?!

Body-ul ăsta l-am primit de la Lina ❤// rest in peace, AA ❤

Am trăit totuși și un moment de exaltare — în vestiarul de la Inter, cînd am nimerit în toiul unei discuții între fete. Englezoaica povestea că pentru ea nu există conceptul de „too skinny”, că nu suportă sînii mari și nici șoldurile generoase (chit că cealaltă se plîngea că sora ei a suferit pe bune de anorexie). Am vrut să spun exact asta, că „i dont want to interfere, but i feel exactly the same”. Bineînțeles că mi-a fost rușine să vorbesc cu necunoscuții, fie ei în chiloți și bustieră. M-a făcut fericită, adică amuzată, și băiețelul destul de libidinos care a încolțit-o pe frumoasa thailandeză de la Inter, obligînd-o să îl programeze la masaj.

Mai fusesem fericită și cu 15 minute înainte, în 336, cînd îmi dădusem seama că îmi place destul de mult cum miros oamenii care miros urît. Îmi imaginez că nu curăță pojghița galbenă care se formează pe telemea, că își suflă mucii cu două degete, că stau în fund pe bordură, că își sug lichidul dintre măsele cu toată inima, că se scarpină fără nicio jenă la coaie sau în fund; lucrurile astea sînt mai omenești decît orice altceva care îmi trece acum prin cap.

Adevărul este că astăzi am fost să vedem o casă în care e posibil să locuim împreună eu și Kitty. Pe drumul de întoarcere am trecut singură prin fața casei în care am stat cu chiu cu vai pînă pe 20 iunie; mi-aș fi dorit să experimentez atunci sentimentul ăla de „cea mai frumoasă femeie din oraș care plînge pentru că bărbatul care a făcut-o să sufere a iubit-o prea mult”. Îmi lipseau (aproape) toate condițiile. În plus, nu puteam să-mi iau gîndul de la pedichiura roșie, proaspătă, și de la degetele încovoiate (ca pentru a se încleșta în parchetul de lemn masiv) ale mamei care își scosese la vînzare cocheta casă devenită neîncăpătoare pentru ea, un soț și fiica lor de 18 ani.

Cu mai puțin de 15 minute înainte să plec la „vizionare”, prietena mea Enășcuța m-a instruit zdravăn vreo juma` de oră și la final mi-a pasat o mantra de diamant, gîndită special pentru mine: „Nu sînt zdravănă la cap. Trebuie să tac naibii din gură”. Am închis telefonul și am sunat-o înapoi aproape instantaneu — o uitasem deja. Și chestia nu e că o nesocotesc acum, pentru că scriu în jurnal prima dată după ce am stopat postările care au enervat și mai ales dezgustat atîta lume, dar a doua zi de dimineață am făcut fix invers: în timp ce n-am fost deloc zdravănă la cap am repetat magistral schema cu gura spurcată care m-a băgat în belele de cînd mă știu.

Written by

JURNAL// vezi și www.dreamsize.ro

Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade