Marți, 13 septembrie 2016

Ziua Sieranevada

Dacă ar depinde de mine, aș avea o familie exact ca în „Sieranevada”. Am nevoie de un purcoi de oameni în jurul meu, înrudiți cu mine, pe care să îi rîcîie non-stop balivernele pe care le spun sau belelele în care intru. Nu vreau să mă lase să am vreo clipă de liniște. Îmi doresc din tot sufletul o familie SOLICITANTĂ. Cînd eram mică, eram sigură că o să mă transform ușor-ușor, pînă la bătrînețe, în „coana Iulia” sau „tanti Iulia”, după modelul bunicii mele și al prietenelor ei. Pînă la urmă, mi se pare mai probabil să ajung vreo „doamnă”. Dar asta nu știrbește nimic din asemănarea mea cu Chiturca. Sînt bîrfitoare și băgăcioasă ca ea.

Vorbesc cu prietenele mele pe un ton autoritar și atotștiutor spunîndu-le chestii ca:

  • De unde să-și cumpere polițe de lemn pentru dressing
  • Cît și unde să lucreze sau ce afaceri să-și facă
  • Ce să discute cu avocații
  • Cu cine să se culce și cui să nu-i mai răspundă la mesaje
  • La ce edituri să-și trimită manuscrisele
  • Ce să scrie în mailurile oficiale
  • De ce să țină cont cînd își fac credit la bancă
  • Să termine odată de citit jurnalul Annei Frank

„Stăteam acum să mă gîndesc eu cu mintea asta matinală din capul patului… cum ai putut tu, din cartierul 23, cu mintea schimonosită de toate cele, să țeși povestea aia jalnică prin care ai adus doi bărbați în floarea vîrstei la cea mai ridicolă discuție în miez de noapte. Ce alienare sufletească profundă te-a condus spre asemenea soluții imaginare de cea mai joasă speță (…) Sper să găsești în tine puterea de reflecție și de schimbare ca să ieși din cercul vicios al vieții tale mature de pînă acum (…)”.

Acum un an și jumătate am primit de la Peter acest mesaj tîmpit de care încă sînt foarte mulțumită, în același sens în care mă mîndresc și cu alte țesături ale minții schimonosite.