Marți, 30 august 2016

Ziua chiloților japonezi

Dragă Ulrich și dragă Agathe,

Dorul care mi-a fost de voi nu poate fi cuprins nici în cele mai frumoase cântece din anii `70 puse la un loc (= topul 200 întocmit recent de Pitchfork). Nu e nostim că nu v-am mai scris din cauză că voiam să vă povestesc la un moment dat mai multe lucruri despre ciclu, dar m-am sfiit, și, cu toate astea, primul lucru pe care vi-l scriu acum are legătură cu noii mei chiloți japonezi?

Sînt roz-pudră, foarte delicați, cu mici inserții de dantelă, dar niciodată, sub nicio formă, nu trebuie să mă vadă nimeni purtîndu-i. Am ieșit astăzi de două ori la rînd dintr-o cabină de probă cu Miroslava de față, străduindu-mă să ascund orice urmă de chilot sub cele două chilipiruri (cămașă cadrilată și costum de baie întreg). Acum, seara, după ce m-am dezbrăcat, n-am putut să dau o tură prin casă după un pahar cu apă și pastile pentru țînțari fără să mă îmbrac mai întîi cu o pereche de pijamale peste chiloți, de teamă să nu mă vadă Călin. Sînt cu talie înaltă. Foarte, pentru că îmi acoperă în totalitate șoldurile și pe jumătate mijlocul = arăt ca un fel de cocă înfășurată în prosop. Nu aș ști cum să explic exact, dar, într-un mod ciudat, mie ÎMI PLAC chiloții ăștia.

Ieri seară, Carmina mi-a spus că prietenele ei îmi citesc jurnalul, dar mi-a fost rușine să o întreb dacă sînt mulțumite. Ea mînca scoici și pîine cu usturoi înmuiată în sos de roșii. S-a scuzat că mănîncă cu poftă, iar eu am comandat fix aceeași chestie și m-am îmbuibat ca un porc.

Despre ciclu se punea problema că mă sensibilizează peste măsură. În august au fost trei dovezi în acest sens:

1) Am găsit prin casă două cărți poștale pe care Călin i le-a scris lui Carmen acum 5 sau 6 ani cu foarte multă dragoste; de la senzația răscolitoare mi-a venit ideea să nu mai citesc niciodată, dar sub nicio formă și in nicio circumstanță, corespondența altor oameni. (Mă rog, dacă oamenii nu sînt prietena mea Oana, iar corespondența nu este noile ei vrăjeli cu diverși bărbați, pe care mi-o bagă sub nas de cîte ori are ocazia și pe care mă lasă uneori să o continui în locul ei.) Am citit în trecut corespondențele lui Peter cu alte femei și am suferit enorm.

2) Mi-am amintit că mama lui Mihai a croșetat pentru mine acum mulți ani, poate chiar 10, cardiganul bleumarin bubble dupa un model Stella McCartney. Nu cred că i-am arătat suficientă recunoștință pentru cît de bine i-a ieșit.

3) Mă întorceam din cartierul 23 fix acum o săptămînă, iar la stop s-a lipit de geamul taxiului un homeless cu lacrimi în ochi. N-am nicio scuză că de cîte ori mi se frînge inima îmi vine să mă uit în partea cealaltă.

Am vrut să vă mai scriu despre beneficiile pe care le-am constatat după cele 6 luni de terapie de anul ăsta, și o să revin asupra temei, dar trebuie să știți că în viață se întîmplă multe lucruri frumoase care ies de sub incidența oricărei terapii. Unul costă numai 10 lei și îți poate umfla cu 500% încrederea în tine, altul este schimbarea covorașelor din baie cu un set curat, altul poate fi mirosul toxic al pastilelor de țînțari, iar ultimul este senzația falsă de control pe care ți-o dă abținerea de la pîine și cartofi după ora 6 seara.

Pentru că mă gîndesc că asta era de fapt curiozitatea voastră numărul unu: da, am continuat studiul Holocaustului și acum sînt îndrăgostită de Ruth Maier.

(Nimic despre breton pentru că încă nu am developat pozele.)