Social Comparison Bias

Îmi aduc aminte o perioadă din viața mea, să tot fie vreo doișpe ani, când aveam părul lung și tricouri cu El Grande Che. Eram proaspăt angajat la Zapp și câștigam suficient cât să-mi permit lejer o șaorma pe zi. Aveam carevasăzică banii mei și aveam toate motivele să fiu destul de mulțumit de mine. Nevoile mele erau satisfăcute, cel puțin parțial; cumva mă gândisem că dacă am părul lung am să agăț ca la balamuc, prezumție care s-a dovedit deplorabil de falsă.

Îmi aduc aminte însă că eram destul de invidios, sentiment pe care nu-l mai trăisem cu așa pasiune până atunci. Îmi aduc aminte cât de ofticat eram pe mașina nouă a unui coleg, sau pe apartamentul de două camere al altuia, cumpărat cu credit pe treizeci de ani, într-un cartier în care încă nu cred că am călcat. La birou mă ofticam cel mai tare, însă îl găsisem și la facultate pe unul pe care să-l urăsc cu pasiune, pentru că avea un merț coupe. Săracul, el nu avea nicio vină că ta-su învățase să se descurce în viață. Mie mi se părea nedrept că el are și eu n-am. Păi eu de ce să nu am? Ce are el in plus față de mine? Ce-i drept, dacă mă gândesc bine e fix perioada în care devenisem destul de comunist.

Mi se părea că eu nu am pentru că au alții mai mult decât le trebuie, nu pentru că nu am făcut nimic ca să am.

La facultate mai era cum mai era că nu prea dădeam, dar la birou era treaba bună.

Ca tânăr de nouășpe-douăzeci de ani o duceam destul de bine. Problema mea era că, din momentul în care am fost adoptat în echipă, la birou, am crezut că noi toți suntem egali. Asta pentru că nimeni nu m-a umilit și nu m-a tratat de pe o poziție de superioritate. Realitatea era că la vremea respectivă eu chiar eram cel mai prost din curtea școlii. Nu știam să fac nimic, încurcam pe toată lumea, îi trăgeam de mânecă să mă ajute. Așa cum văd acum lucrurile, probabil că ar fi trebuit să aduc eu bani de acasă.

Noi ca animale sociale ne comparăm foarte des unii cu alții. E singurul mod în care putem să ne asigurăm că, în viața asta lipsita de vreun sens, avem ceva valoare.

Se pare că aceste comparații le facem aproape automat, cu foarte puține intervenții conștiente. Mai mult, e un proces universal, la care participăm toți, tot timpul.

Pai dacă e natural și constant atunci care e problema?

Problema e că ne alegem persoanele nepotrivite cu care ne comparăm.

De ce? Din cauza unui alt bias de care am mai scris: information bias, care zicea că, pe măsura ce deții mai multe informații despre un subiect, el devine mai relevant pentru tine. Prin urmare, când subconștientul vrea un reality check, se uită la cele mai relevante persoane din jurul tău: rude, prieteni, colegi, vecini etc. Multe din aceste persoane nu sunt, statistic vorbind, ca tine.

Eu, la Slobozia, stăteam deasupra unei tipe pe care o chema Alexandra. Eu stăteam la etajul unu iar ea, evident, la parter. Maică-sii îi ziceau ai mei Moldoveanca, bănuiesc eu, din cauza originilor. Moldoveanca aia de la parter stătea toată ziua afară, pe băncuță și spărgea semințe. Bărbatu-său pare-mi-se că murise sau fugise cu o contabilă, tot aia îmi imaginez că e, oricum. Între timp Moldoveanca a murit, iar Alexandra e pe undeva prin Italia, măritată, cu doi copii. Știam destul de multe despre ea, inclusiv când își lua bătaie pentru că descoperise maică-sa că nu mai era virgină. Dacă aș fi vrut să mă compar, Alexandra ar fi fost probabil o variantă excelentă. Și chiar mă comparam, și-mi dădea bine. Părea că stau destul de bine pe scara socială.

Atunci când ne comparam cu cine nu trebuie se nasc tot felul de probleme. Putem ajunge să avem o imagine despre sine mult superioară sau mult inferioară față de realitate.

Imaginea exagerată în sens pozitiv vine la pachet cu următoarele atitudini, absolut adorabile: atunci când îți arogi doar meritele iar eșecurile le bagi sub preș, memorie selectivă atunci când îți știi doar punctele tari, credința că ești mai bun decât restul etc. Îmi aduce destul de tare aminte de un fost șef de-ai mei.

Pe de altă parte, dacă te compari cu alții care par a fi mai buni decât tine poți ajunge destul de tristuc. Invidia distructivă, depresia, lipsa de încredere și alte minunății încep să-și facă loc în mintea ta.

Ce e de reținut:

1/ Social comparison bias e tendința de a te simți de nevaloros atunci când te compari cu alții.

2/ Oamenii cu care-ți vine să te compari nu sunt în general oamenii cu care ar trebui să te compari. Încearcă sa îți găsești repere apropiate de tine ca experiență, vârstă, dar și oportunități.

Faptul că suntem pe 3 Februarie și aia de la contabilitate tocmai s-a întors din al patrulea city break nu înseamnă nimic legat de propria-ți valoare. Poate concubinul ei importă pijamale, și e foarte bun la asta.

3/ E normal și necesar ca din când în când să ne recalibrăm, comparându-ne cu persoanele potrivite, dar, ca orice lucru normal și necesar, să nu abuzăm de el.

4/ ProTip: dacă îți dai seama că, prin comparație cu cineva, ajungi mereu sa ieși prost, și asta îți dă arsuri de fiere, NU te mai compara cu persoana aia. E viața ta, și ai dreptul să fii fericit. Nu îți dictează nimeni ce să faci.

Când eram tânăr și invidios, mă comparam cu persoane nepotrivite. Acum fac un efort conștient ca să îmi pot alege indivizii cu care mă compar. Ultima dată când am fost invidios pe cineva a fost când am auzit povestea unui corporatist care și-a dat demisia și mai apoi și-a deschis o terasă pe plajă în Jamaica.

PS : Bias-ul are multe implicații. Iată aici un studiu care explică de ce poți să pici un interviu pentru că ăluia care ținea interviul i se pare că l-ai putea eclipsa. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0749597810000567

Social comparison bias. #CognitiveBiasOfTheDay