Ochi(urile)

Zvonul autist al timpului pictat în găvane închise

Duce spre nicăieri formele cărnilor.

Ezitări de culoare ale unui abia stins

Cresc molatic și aluvionar

În întunericul meu, cred.

Al meu, da!

Subtil și delicat, grețos, scârbos, lucios

Sufletul taie tocmai în osul care lipsește.

Dezvelesc cu teamă pâlpâindele ascunzișuri:

Un zâmbet strâmb și spart,

Un compliment infirm care abia vorbește.

Zeci de mii de ochi mici, sparți din geamul prin care văd noaptea desfacerilor

Înfig violent pleoapa moralei.

Perfide esențe de miniaturi umane!

Ochiul meu doare. Îl deschid.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.