Feature: În România, tinerii nu se droghează. Un mit.
de Ioan Arteni
„A fost alegerea mea, nu m-a forţat nimeni să fac asta. Am vrut să fiu ca unii şi diferit de majoritatea. Am fost curios.” Ştefan vorbeşte deschis, cu un calm parcă ieşit din comun, pentru un tânăr de 20 de ani. Glasul puţin supărat lasă să se vadă că timpul şi deciziile proaste şi-au pus amprenta asupra sa. Hainele pe care le poartă îi întăresc imaginea de „băiat rău”. Bagă mâna în buzunarul blugilor şi scoate nişte chei cu care începe să se joace. „Era începutul clasei a noua când m-am apucat de droguri. Fumam legale, etnobotanice, cum le spune lumea.”
În medie, la vârsta de 14–15 ani, mulţi adolescenţi încep să consume droguri şi alcool. Este vârsta actelor de bravadă și a soluțiilor rapide, la problemele emoționale din familie sau de la școală. Numărul consumatorilor creşte simţitor în rândul celor de peste 17 ani. Majoritatea nu ajung dependenți. Ștefan nu se numără printre ei.
Sistemul nervos este cel mai puternic afectat de substanțele psihotrope. „Nu, nu m-am îmbolnăvit de la droguri, până acum. Chiar am fost la un control medical luna trecută şi nu am nimic. Sincer, mă aşteptam să am ceva până acum, dar se pare că am noroc”, spune Ștefan. Apoape toţi prietenii lui sunt consumatori. La nivel naţional, în anul 2014, au fost înregistrate 1794 de urgenţe medicale, în urma consumului de substanțe ilegale. „Am şi prieteni care au ajuns pe la spital din cauza asta”, remarcă Ştefan cu o oarecare sfială, ţinându-şi ochii în pamânt şi mâinile, la spate. „Nu a fost nimic grav la niciunul dintre ei”, adaugă ridicându-şi privirea din pământ. Zâmbește.
România, sub media europeană a consumului de droguri
România se situează sub media europeană în ceea ce priveşte consumul de droguri. Substanţele psihoactive au atins perioada de consum maxim în România în 2009–2010. Atunci au fost comercializate „etnobotanicele”, dar după modificarea cadrului legislativ, rata de consum a scăzut. În 2014 s-a observat o uşoară creştere, judecând după numărul urgențelor medicale și a persoanelor care au cerut tratamente de dezintoxicare. În România, ca și în Europa, tinerii se îndreaptă, în special, către canabis. În ultimii ani, românii intoxicați cu canabis au cerut tratament în aceeași măsură ca și consumatorii de heroină.
„Aproape toţi prietenii mei fumează şi ei, la rândul lor, au prieteni care au şi ei prieteni, care fac asta. Majoritatea tinerilor din România, de fapt din Europa, se droghează, chiar dacă recunosc asta sau nu”, spune Ştefan cu o convingere absolută în glas. „Uite, vara trecută am fost în Anglia, la Londra. Am stat acolo toată vara. Am fumat de toate, am tras pe nas, am băgat pastile. Mergeam în cluburi şi îmi dădeau alţi tineri, droguri, pe gratis, să ne distrăm. Şi toţi erau străini. Polonezi, africani, înţelegi tu. Ăia se droghează mai mult decât noi.”
Nu îi este ruşine că poate fi catalogat ca „drogat”, dar nici nu se mândreşte cu asta. „Oamenii oricum vor vorbi mereu, indiferent de ceea ce faci. În cercul meu de prieteni chiar ne mai spunem în glumă «Ce faci, drogatule?», dar nimeni nu se supără, chiar ne amuzăm.”
Potrivit unui raport al Națiunilor Unite, în 2010, canabisul a ocupat primul loc în rândul producției, traficului și consumului de droguri. „Când n-avem bani, fumăm cam aproape orice, dar de obicei fumăm canabis.”, încuviințează și Ștefan.
Traficul de droguri în România
„Am şi vândut droguri. Cumpăram «legale», vindeam mai departe, mai fumam şi eu. Făceam nişte bănuţi”, spune Ștefan și trage aer în piept. „Mă distram în perioada aia. Vindeam la tot felul de oameni. Chiar am avut şi nişte conflicte.”
„Cantitatea de Canabis confiscată în anul 2014 totalizează 622,297 kg. (…) Cele mai importante capturi de canabis plante au fost realizate pe raza judeţelor Iaşi (163,28 kg), Giurgiu (62,86 kg), Neamţ (26,25 kg) şi Dolj (21,5 kg)”, se arată în raportul din 2015 al Agenției Naționale AntiDrog (ANA). Deși în țară ajunge, în general, canabis din Spania, Maroc, Olanda, sau Belgia, 79,54% din cantitatea totală confiscată a fost cultivat în România. „Am avut probleme şi cu cei de la care cumpăram. Mereu încearcă să te păcălească la gramaj. Când un dealer spune că îţi vinde un gram, nu va pune niciodată chiar un gram. Fiecare încearcă să te păcălească pentru că, până la urmă , e vorba de bani în treaba asta.”
Moartea — un indicator pentru cât de răspândit este consumul de droguri
„N-am avut prieteni care să fi murit din cauza consumului de droguri până acum, în schimb, am auzit câteva poveşti despre oameni care au murit din aceată cauză” spune Ştefan, cu un aer mai serios. În 2012, ANA atrăgea atenția că monitorizarea deceselor cauzate de consumul de droguri reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de a evalua rata de consum și de a atrage atenția asupra pericolelor, în România.„Calea injectabilă rămâne regula pentru cazuistica deceselor asociate consumului de droguri, iar opiaceele continuă să domine tabloul drogurilor ilegale în România, cu incidenţă foarte mare a metadonei, în creştere alarmantă. În majoritatea cazurilor de deces direct, (…)decesul a survenit, îndeosebi, în rândul consumatorilor cu istoric îndelungat de consum.”, scrie în raportul din 2015 publicat de ANA.
Dezintoxicarea — doar începutul
„Am vrut să ma duc la un centru de dezintoxicare prin clasa a 11-a. Bine, de fapt, mama a vrut să mă ducă. M-a găsit căzut în baie şi a vrut să mă ducă acolo, pentru a renunţa la acest viciu”, îşi aminteşte Ştefan cu un oftat greoi.
„Dezintoxicarea nu va reduce nevoia de a consuma droguri. Persoanele care suferă de o dependenţă acută, au nevoie de o combinaţie de psihoterapie individuală, terapie de grup, terapii specializate, prelegeri educaţionale și terapii complementare, toate monitorizate de către o echipă medicală”, notează pe site-ul lor, echipa de la Castle Craig, o clinică privată destinată recuprării din dependența de alcool și droguri. Conform unei analize realizate de reporterii Evenimentului Zilei, puține astfel de centre s-au deschis în România, „iar numărul medicilor specializaţi în consilierea şi tratarea dependenţelor este insuficient, iar fondurile destinate asistenţei toxicomanilor sunt mai mult decât limitate. Deşi fenomenul dependenţei este extins la nivel naţional, majoritatea centrelor sunt concentrate în capitală. Mai există centre şi în judeţul Iaşi, în cadrul Spitalului de Psihiatrie Socola, şi în Timiş la Spitalul de Copii din Timişoara”.
Majoritatea prietenilor lui Ştefan au impresia că pot renunţa când vor. „Toţi spun că ei o să se lase într-o bună zi, dar ca să facă asta, au nevoie de ambiţie şi voinţă foarte mare. Ştiu oameni care s-au lăsat şi chiar îi apreciez pentru asta. Eu nu mi-am propus până acum, în mod serios, să mă las. Mai spuneam câteodată că mă las, dar nu mă credeam nici eu. Probabil că dacă mi-aş propune asta aş reuşi să o fac”, spune zâmbind.
