La porțile insuportabilului. Când vii la „Urgențe”
de Alexandra Galațanu
„Nu mai pot, nu mai pot, nu mai pot.” Cuvintele astea se aud mai des decât oricare altele la intrarea în Centrul de Primiri Urgenţe. Acum le spune un bătrân firav, susţinut de o cârjă noduroasă. Vorbele ies când mai puternic, când mai stinse, ca o rugăciune îndreptată către un zeu zăpăcit. Cu răsuflarea întretăiată şi trupul aproape mort, bătrânul stă pironit în faţa uşii glisante aşteptând un doctor, o asistentă, un paramedic, în sfârşit, pe cineva ca să îl ia şi să-l îngrijească. Nu are curaj să intre pe coridorul spitalului.
„Du-te moşule, acolo, du-te”, strigă o doamnă din interiorul spitalului. Îl încurajează să intre şi să ceară ajutor de la medici. Se mută în zona de acces a salonului, unde sunt preluate urgenţele medicale, dar bătrânul rămâne ignorat. O ușă se închide în fața lui. Trec ore întregi, fără ca vreun cadru medical să-i acorde atenţie. El se vaită întruna. „Este vorba de un pacient de 84 de ani, purtător cronic de sondă urinară pentru un adenom de prostată și care se prezintă periodic la noi, în Centrul de Primiri Urgențe”, îl descrie „tehnic”o asistentă medicală..
E o normal să te zbaţi pentru viaţa ta
„Fiind purtător cronic de sondă urinară, se întâmplă ca atunci când sonda se înfundă, să doară. Dumnealui, când se vaită, se vaită din cauza sondei urinare. În momentul în care a venit, erau urgențe (cod roșu), iar ca purtător de sondă urinară nu este o urgență de tip «cod roșu». Ca atare, a așteptat, dar nu a fost un timp de așteptare foarte mare. Câteva minute. Perioadă după care a fost preluat de către medic, investigat din nou, a fost schimbată sonda și trimis la domiciliu cu ambulanța”, povestesc reprezentanții spitalului. Suferința nu este, într-adevăr, întotdeauna, un semn de urgență. Dar poate fi insuportabilă. „Nu mai pot, băi, nu mai pot. Nu mai pot, doamnă, ce să fac dacă nu mai pot? Nu mai pot! Of..!”. În cele din urmă, găsește un paznic: „Mai ştii în altă parte, unde să schimb sonda?”. Omul se scuză, îi aruncă cu un ton răutăcios câteva cuvinte şi închide uşa după el. Hainele groase îi atârnau murdare şi soioase ca nişte maldăre, peste el. Avea un trup solid şi spatele arcuit de o cocoaşă aşezată între umerii gârboviţi.
Când este dus într-o cameră cu patru paturi, se găsește singur în încăpere. Avea să fie mai liniștit acum. Aşezat pe pat, acoperit cu o pătură, aşteaptă ca medicii să îşi facă treaba. Dincolo, pe holurile reci ale spitalului, se aflau alţi suferinzi. Domnește un miros stătut, de medicamente şi soluţii dezinfectante. Aici sunt secţii în care de 40 de ani nu s-a renovat niciodată. Saltelele paturilor sunt mucegăite şi pline de pete de sânge. Pereţii sunt şi ei pătrunși de igrasie. Băile nu funcţionează, dar şi dacă ar fi funcționale, nimeni nu ar avea curaj să petreacă prea mult timp în ele. Pacienţii se plâng că vin cu o boală şi mai iau câteva, din spital, până la externare. Medicii știu și ei în ce joc intră și că, la sfârșit, oalele sparte vor cădea peste capul lor.
Pacienţii şi personalul medical spun că ies şobolani din pereţi. O doamnă spune că a intrat în depresie, după ieşirea din spital. A avut nevoie de o proteză la şold, au operat-o şi au internat-o într-un salon spaţios, curat şi igienizat. Peste două zile au mutat-o în altul, cu pereţi scorojiţi și găuri în zidărie, uitate după reparaţiile efectuate cândva. Privea prin ferestre vechi, cu lemnăria mâncată de carii şi geamuriopace, cu urme de vopsea aplicată probabil la înfiinţarea secţiei, pentru protejarea pacienților, de soare. „Da, acestea sunt condiţiile în care lucrăm, acestea sunt condiţiile în care sunt trataţi pacienţii! Ne-am săturat şi îi înţelegem pe bolnavii care îşi pierd răbdarea sau ajung în pragul depresiei din cauza halului în care arată saloanele. Mereu se vorbeşte despre realizările din domeniul Sănătăţii, dar halul în care arată această secţie îmi lasă impresia că nu se cunoaşte realitatea, sau este ignorată, prioritare fiind considerate mereu alte secţii ale spitalului”, izbucnește un medic.
„Aici te îmbolnăveşti de 1.000 de ori mai rău decât atunci când vii. Sunt şi gândaci, frig…”, spune mama unui copil internat. Ele vin de acasă cu aşternuturi curate şi fac singure curat în saloanele
