Tudor Andrei Ostafie, între păpuși și poezie

Iubitor de artă și îndrumat de stările lui interioare, Tudor Andrei Ostafie, student al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, „s-a tratat de timiditate” cu ajutorul actoriei. Acela a fost momentul cînd a simțit că locul său e pe scenă și s-a hotărît să dea la „Teatru”.

Tudor Andrei Ostafie sau Micul T, cum îi spun prietenii, este un tînăr vesel și plin de viață, dornic să facă lucruri pentru cei din jurul său. A acceptat bucuros propunerea mea, deși nici nu știa despre ce e vorba. A fost deschis și a zîmbit pe durata întregului nostru dialog, chiar dacă a mai povestit și lucruri triste din viața lui. „Țin minte că în copilărie eram tăcut, timid, uneori chiar trist. Peste tot, în toate cercurile din care făceam parte, colegii mă priveau ca pe un ciudat, deoarece vorbeam altfel, priveam lucrurile altfel. De multe ori am fost judecat aspru pentru că nu eram ca ceilalți. Legam cu greu prietenii. Am încercat să fac parte din cîteva grupuri actoricești ( trupa Thalienii la Ateneu, Ansamblul Coconițe la Ateneu, trupa ProfessArt la Clubul CFR), dar n-a fost să fie. Greșeala a fost și-a mea, că nu lăsam de la mine nimic.” Dar, astăzi, Micul T se mîndrește cu faptul că a reușit să „se vindece” de timiditate și că a șters urmele lăsate de acele momente triste.

„Pierdut în spațiu… clar artist!”

Povestea „Micuțului Tudor” a început în liceu, pornind tocmai de la statura pe care o are. „Eram mai scund față de ceilalți și umblam toată ziua pe holurile liceului, imitînd pe unii și pe alții. Profesorii îmi spuneau Micuțule Tudor, pe cînd colegii Micul T”, arătîndu-mi cumva că nu e chiar așa de scund. Se descrie ca fiind „un om separat de el însuși”, dar care își cunoaște drumul în viață, chiar dacă uneori e ceață. Îi place să-și asorteze hainele cu starea interioară, creînd de multe ori stări de neliniște în jurul său. „Știu să-mi ascund emoțiile foarte bine și reușesc să fiu sincer cu cei din jurul meu, chiar dacă oamenii mai joacă și teatru pe scena vieții lor.” În timp ce-și trece mîna prin parul său negru îmi spune că își dorește să ajungă un regizor de teatru de animație, păpușar sau, de ce nu, pedagog sau scriitor. Sau să le îmbine pe toate, „sunt pierdut în spațiu uneori…. Clar artist!”.

„Dumnezeu mi-a întins mâna, Diavolul mi-a făcut cu ochiul”

Iubirea față de artă a izvorît încă din adolescență, cînd a început să citească opere scrise de Bertolt Brecht, Friedrich Durrenmatt și Albert Camus. Apoi, citindu-l pe Mihai Eminescu, și-a descoperit plăcerea de a scrie poezii.

„Poezia, pentru mine, este un mod de a mă juca cu stări, cu expresii, o joacă de cuvinte și, nu în ultimul rând, sinceritate. Eu cel puțin nu am cum să scriu poezii fără să fiu sincer, chiar dacă mă joc. E o joacă asumată”. Pînă acum, Micul T, are deja o carte de poezii, dar nu se oprește aici.

«„Poeziile” sunt împărțite în trei părți. Prima parte, Dragoste Jucăușă, este cea mai plină de conținut, cele mai multe poezii fiind de dragoste. În ochii mei, dragostea este o joacă copilărească, iar prin bucurie se ajunge la purificare. Filozofie Comică, a doua parte, reprezintă starea mea spirituală în mare parte a timpului și o viziune optimistă, câteodată satirică, asupra vieții. Ultima parte, intitulată Versuri Plângânde reprezintă latura tragică a acestei cărți, unde sunt adunate, lacrimi, rău, tristețe, melancolie și crime poetice. Spun crime, în sensul de poezii sângeroase, sigur, metaforic vorbind. Pe coperta volumului se poate vedea marioneta din bărcuță, care vâslește într-o mică baltă de sânge, iar pe barcă scrie „Dumnezeu mi-a întins mâna” și „Diavolul mi-a făcut cu ochiul”, tot vizualul acesta fiind bucăți de poezii transmise grafic», și-mi arată mîndru cartea sa. Se vede că îi place ceea ce face, deoarece vorbește din tot sufletul, apăsat uneori, pentru a sublinia unele apecte.

„Actoria, oglinda curată a societății”

Adoră cărțile dramaturgice și filmele SF, de aici și aplecarea aceasta către lumea teatrului. „Actoria, pentru mine, înseamnă a alege să nu trăiești o viață, ci mai multe. Și aceste multe vieți se repetă, dar niciodată la fel”, îmi spune. Ba mai mult, Tudor Andrei Ostafie nu este un actor obișnuit, ci un păpușar.

În prezent scrie o piesă de teatru cu păpuși și o piesă de teatru dramatic, combinat cu animație. A ales specializarea Păpuși-Marionete pentru că are șansa de a studia marii autori de teatru universal și din Romania, iar în unele piese și să joace. În plus, după cum el însuși mi-a spus, nu contează unde este, ci ce face. „Aici învățăm să studiem altfel o operă literară decât la alte facultăți. Aici învățăm să le și trăim”. Actoria a fost, pentru el, modul de a îmbina literatura cu scena, „poetul fiind talentat doar cînd vrea, cînd simte, cînd e inspirat, în schimb, actorul e talentat la oră fixă”. La întrebarea „cum simti publicul?”, Tudor a răspuns fără să ezite „E o întrebare care își schimbă răspunsul de la spectacol la spectacol, de la public la public. Câteodată îl simt rece, câteodată îl simt cald, dar misiunea trebuie dusă până la capăt”. În opinia lui, un actor trebuie să fie diversificat. „Să știe să fie și comic și tragic și dramatic. Să fie un actor total, cum se zice. Iar actoria este oglinda curată a societății. Spun curată cu sensul de sinceră. Ca minciuna să prindă gust, trebuie spusă sincer”. Iubește viața mai presus de orice, de aici și dorința lui de a da viață unor păpuși. Se gîndește la faptul că oamenii nu văd lucrurile în profunzime și crede că „aici( adică la secția păpuși-marionete) am ocazia să scot zâmbetul din copil și din adult, dar și să creez momente filozofice, dând viață unei bucăți de lemn sau de burete”, iar ochii negri îi strălucesc parcă de emoție.

Dincolo de vîrsta pe care o are, „Micul T” pare că are o întreagă experință în spate. Se gîndește, meditează și apoi spune convins ceea ce crede. Este matur și are în vedere întreaga comunitate ieșeană, dorindu-și să poată ajuta cumva arta independentă și cursurile de scriitură. I-ar plăcea ca oamenii să pună accent pe cultură, să participe la spectacole, expoziții, lansări și concerte.

„Avem păreri de viață diferite”

Pe lîngă toate aceste activități, Tudor Andrei Ostafie nu uită să profite de bucuria momentului. Ca orice tînăr obișnuit, Tudor are cercul său de prieteni, cu care iese în oraș, dansează și povestesc. Citește mult, ascultă muzică electronică sau clasică și iubește arta, ca toți prietenii lui. „Chiar dacă iubim cu toții arta, uneori avem păreri de viață diferite”. Pentru el, fiecare persoană cu care interacționează reprezintă un model, rău sau bun, dar cel mai mare preț îl pune pe părinții lui. Interesat de prezent, preocupat de viitor, Tudor a luat în calcul varianta de a merge în Italia, doar pentru că acolo sunt multe teatre de păpuși, gîndindu-se ca în anul I de Master să meargă la Parma, pentru a face voluntariat la un teatru de păpuși independent.

Foto credit: Ionuț Teoderașcu

Lavinia Bibire