Despre încercarea de a realiza un logo pentru București

București: Mami, mami, când o să am și eu un logo?
Mama lui București: Când o să crești.

Nu am participat la concursul PMB, așadar nu voi comenta bucătăria internă, procesul sau despre juriu. Mă voi referi la cele două propuneri care au apărut în spațiul public - sper doar să se ia o decizie cât mai repede pentru că mor de curiozitate să le văd și pe celelalte.

O vorbă despre brandingul de oraș

Există un domeniu al brandingului care se numește fix așa branding de oraș sau în engleză city branding. (detalii pe wiki)

Brandingul de succes poate transforma un oraș într-un loc în care oamenii vor să vină, să muncească sau să îl viziteze.
Robert Jones, consultant Wolff Olins

Pe scurt, brandingul de oraș, asemenea unui branding de companie are la baza sinteza unor trăsături caracteristice ale brandului și transformarea lor într-o identitate experiențială și vizuală.

În opinia mea, acest concurs a plecat de la o premisă greșită. Bucureștiul nu avea nevoie de un simbol, ci de branding. S-a mers pe principiul „căruța înaintea boilor” sau cum ne-a fost demonstrat de Paște „iepurele înaintea găinii”.

A brandui un oraș este mult mai complex decât o companie. Cercetarea trebuie să fie mult mai amplă, „echipa brandului” (adică locuitorii în cazul orașului) este mult mai eterogenă, iar identitatea vizuală trebuie să fie atât de simplă încât să fie înțeleasă și atât de complicată încât să fie atractivă.

Singura variantă prin care un oraș ar putea să câștige un logo în urma unui concurs public este tocmai prin implicarea democratică a consumatorilor și procesul avea 3 pași:

  • deschidere apel pentru logouri
  • deschidere perioadă de vot într-o platformă web
  • alegere logo în urma concursului

București are logo. Prima variantă

Văd zilele trecute în feed câteva postări cu „Bucureștiul are un nou logo”, iar apoi, de 2–3 ori mai multe opinii și mișto-uri despre logoul copiat după cel al orașului Taipei.


Un intermezzo despre logouri copiate

Într-adevăr, semăna izbitor de mult cu acela și alte câteva, însă, poate fi o situație nevinovată și complet neintenționată.

Recunosc, când vine vorba de logouri, una dintre fricile mele ca designer este să nu cumva să fi făcut ce au făcut alții deja. Iar a dezamăgi un client este ultimul lucru pe care vreau să îl fac, ca să nu mai spun de implicațiile materiale dacă logoul a fost deja aplicat pe diferite medii.

Posibil să fiu singurul care să ia apărarea designerului, dar este dificil spre imposibil să te asiguri că logoul tău este unic-unic. Atât timp cât nu l-ai înregistrat în baze de date oficiale de mărci înregistrate, tot ce poți face este să cauți pe google după imagini și să vezi ce apare.

Sursa: Ciprian Stănescu

Bun, bun, dar dacă n-a fost copiat, de ce seamănă atât de mult?

Primul răspuns stă în proces. Dacă ești un designer modernist și cu înclinații spre minimalism, cu siguranță primul lucru pe care îl faci va fi să reduci totul la forme cât mai simple, iar formele simple sunt puține, deci șanse mari ca ce faci tu să semene cu ce a făcut și altcineva.

A doua variantă este despre designer. Totul este un remix, așadar, începi să te inspiri din diferite surse și pui primele schițe pe foaie. Apoi, dezvolți ceva de acolo până se leagă ceva potrivit briefului tău. Ține de tine dacă vrei să treci dincolo de linia fină dintre copiere și inspirație. Eu, unul, caut să mă duc cât mai departe de linia asta și să nu cad pradă remixului.

Așadar, un mesaj către tot internetul care mai avea puțin și îl împușca pe designer pentru că nu a produs ceva unic-nemaivăzut-nemaiîntâlnit-singurul-din-univers le spun că se întâmplă și la case mai mari, unde, se investesc vreo 20.000 € într-o singură zi de cercetare, nu în tot procesul.

Ceea ce vedeți mai sus sunt logouri dintr-o carte apărută în 1989, logourile în sine apărând între 1970-1980. Și nu, nu sunt logourile: Medium, AirBNB, Flipboard și Beats.


Revenind la logo. Nu mi-a plăcut. Mi-a plăcut filosofia din spate, arcurile arhitecturale, ideea de inimă și iubire a Bucureștiului, însă rezultatul final mi s-a părut inconsistent și combinația de culori fără nicio legătură. Bașca, ochiul meu de designer și ochiul de parteneră în firmă de design au confirmat că pătrățelul/dreptunghiul (?) de sub S ca să devină Ș e de altă culoare decât restul cuvântului, deci, pus de mână pentru că fontul nu avea diacritice.

Iată mai jos descrierea completă a conceptului din spatele logoului.

Bucureștiul nu mai are logo. Are alt logo.

Totuși, mai avem 229 de logouri. Să trecem la locul 2.

Pe locul 2 se află logoul de mai jos.

Sursa: Rezistența Urbană

Îmi place foarte mult acest logo.

De sine stătător, este un simbol puternic, deși aș mai fi îngroșat un pic liniile, reprezintă într-adevăr Bucureștiul și este memorabil. Prin comparație cu prima variantă este cu adevărat demn de MoMA.

Totuși am și o obiecție.

Logoul unui oraș ar trebui să reprezinte un spirit, ceva intangibil, dar semnificativ pentru oameni, nu pentru oraș. Din păcate, cele 4 clădiri nu reprezintă nimic din ceea ce sunt sau ce fac bucureștenii la nivel majoritar. Ateneul este un loc al culturii și elitei, CEC-ul reprezintă bani/finanțe, Arcul de Triumf poate fi un simbol istoric, iar Arena Națională înseamnă pasiunea pentru sportul național: fotbal.

Fiecare dintre clădiri are o semnificație relevantă pentru o parte dintre Bucureșteni, însă nu-i vei aduce împreună dacă faci un 4-în-1.

La ora articolului, nu am descoperit prea multe detalii despre concept, doar povestea cu clădirile și un mock up pe un steag. Nu este soluția optimă, dar este o soluție mai bună.

Epilog, dar nu sfârșit

Nu am scris acest articol ca să îngroș rândurile detractorilor (hateri în română, da?), ci mi-am propus să fie un mix de critică de design cu opinie personală.

Cred că Bucureștiul are un potențial incredibil, că poate deveni o capitală Top 5 în orice clasament european (după aspecte pozitive, desigur), însă, din nou, până și brandingul, ca multe alte lucruri realizate de administrația locală a fost făcut pe genunchi.

Proiectul Logo pentru București avea nevoie de o cercetare serioasă, de realizarea unei baze de date cu resurse vizuale și de un plan prin care să îmbini istoria Capitalei cu modernismul post-comunist.

Să sperăm că se stabilizează situația la un logo și vom trage de ei ca să aibă niște aplicații relevante care să fie benefice orașului.

Pentru inspirație, iată ce făcea Milton Glaser în 1976 New York-ului.

Bonus Post Scriptum

Fac o provocare de design numită #dailylogochallenge și întâmplător provocarea 22 a fost să fac un logo pentru un oraș.

Așadar, iată și propunerea mea de logo.

Conceptul este cât se poate simplu: orașul cere atenția noastră, simbolul este roșu, dar, în același timp, are și nevoie de o reparație urgentă. Fontul este potrivit unei personalități incerte, nedefinite, un adolescent care bate la ușa maturității și crede că un marker este cool când ar trebui să treacă la stilou.

One clap, two clap, three clap, forty?

By clapping more or less, you can signal to us which stories really stand out.