12 mai 2017

Taburet si noptiera ce devin adaposturi pentru animale când doreste A.

Tâmplarul-care-vreau-sa-estem s-a facut salahor. Temporar, pentru mâncare. Money for food, please. Asa ca, in ultimele trei zile, am muncit dupa cum urmeaza:

Miercuri am dezlipit mocheta de pe un parchet din stejar. Ce idee, sa lipesti o mocheta ieftina peste un lemn atât de frumos. Semne clare ale degenerescentei speciei. Mocheta ca la birou, ca asa era “moda” in anii aia. A, da, dar sa vezi ce gri frumos o sa fie peste lemnul asta mizerabil. Si stii ce, draga? Ca sa nu fuga mocheta asta preafrumoasa, o s-o lipim cu o tona de lipici. Din ala bun. Apoi au chemat niste mesteri, care au nivelat parchetul ala strâmb cu amestec din zisul lipici si ceva ciment. Dragii mei, o sa spuneti ca hiperbolizez, dar va asigur de intreaga mea stima. Am dat mocheta jos de pe parchet cu DALTA! Bine, hai, fie, cu spaclul si ciocanul. Cu mare atentie sa nu raschetez parchetul. Pentru ca, da, proprietarul mochetei de mai sus isi vrea parchetul ala frumos inapoi. Deci eu dau mocheta jos, ca sa vina un nene sa-i rascheteze si imbalsameze parchetul. Ti-am zis eu acum 40 de ani sa nu facem asta, dar tu ai insistat… Apartament de 200 de m2 in centrul orasului. Proprietar: un cunoscut psihiatru. I-ar face bine o analiza sa vada ce a fost cu mocheta asta din viata lui.

Salahor, salahor, dar când tipul care ti-a dat jobul asta este incântat la maxim ca i-ai facut o munca de 2 zile in 4 ore, te invita si la masa. Si mai si plateste consumatia. Da, exista si oameni din astia, care nu se uita la 10 EUR daca ei tocmai au câstigat 200 de pe urma ta. Intr-o viata anterioara, acesta eram eu. Un intermediar cu sânge rece si profit mare. Acum ma joc de-a roata vietii.

Ghiftuiti la maxim, ne intoarcem la munca silnica, iar Steeve, colegul meu de suferinta, se plânge de sale, de o bubita la deget, de dalta care nu mai taie etc. Ma gândesc la Seneca si la cum se pregateau oamenii bogati sa piarda tot ce aveau in vremea respectiva, si ii zic lui Steeve sa fixeze el prizele alea miscatoare si eu continui sa fumez mocheta. Sunt un stoic transpirat ca un porc.

Profit de timpul frumos si ma asez la o terasa si imi comand o bere. Este prima oara in viata mea când fac asa ceva. Sa comand o bere la o terasa. Ok, cafea, suc de portocale, cocktail, porto etc, dar bere niciodata. Simt ca sunt la unison cu palmasii lumii. Nu e nici un sentiment inaltator, nici altfel. Stiu ca nu apartin nici unei “specii”. Nu sunt nici middle-class, nici coada de la matura. Nici bobo chic, nici cersetor. Sunt unic. Geniu pustiu.

Apoi trec pe la Fabrica, sa… nimic. Trec din inertie. Imi iau o vafa si pedalez spre casa. E ora 20h30 si zic ca n-ar fi rau sa ma bag la somn. Ceea ce si fac.

Joi 7h24 sunt in picioare, ca proprietarul a mai gasit niste mocheta de raschetat intr-una din camerele de a carei existenta presupun ca uitase. Ne oprim sa umflam roata si valva e stricata. Ma bag pe sub masina, sa scot roata de rezerva, sa caut gaura in care se baga cricul, dau la manivele, reparam pana, bem o cafea de autobaza si plecam.

“Patronul” lucreaza cot la cot cu mine. Stiu ca vrea sa imi arate ca e un tip ok, caruia nu-i place apelativul “patron”. Ca o firma trebuie sa fie ca o familie. Am fumat deja mocheta asta. E incântat de colaborarea noastra, imi vorbeste de alte proiecte, idei, bucurii. Ma invita iar la masa, bem bere, cuscus, vin, cafea si limoncello. Treaba e terminata, de ce ne-am priva de la aceste hedonisme? Plateste, generos si fara emfaza. Apoi imi spune sa ii calculez câti bani are sa-mi dea. Ii spun ca, fara hartii, lucrez cu 11 EUR/ora. Calculeaza cu iPhone 7-ul lui si imi spune ca merit 13 EUR/ora. Sunt de acord. Apoi iar incepem sa deliram pe ce o sa facem noi impreuna de acum incolo, viata e a noastra, o sa ne umplem de bani. We are full of shit.

Dupa doua ore de ghiftuaiala, ma duce la un santier, la o mare agentie de asigurari. Sunt cam 200 m2 de vopsit in alb. Doua mâini. Vrei sa faci tu asta? Prietenul meu care a luat santierul are ceva mai interesant de facut, nu munca din asta de salahor. Nu as vrea sa accept, mai ales ca miercuri as fi vrut sa o vad pe A. la calarie si am anulat, joi am vrut sa merg la scoala sa ii dau un dinozaur cu ciocolata si i-ar n-am putut, am zis ca vineri intru deja in week-end si mai stau si pe lânga casa. Dar munca astazi este, mâine nu mai este. Si am zis ca vreau sa lucrez, money for food. Adun deci neuronii, ii bag in sedinta, “mai terminati in plm cu greve, sindicate si alte concedii medicale” si accept jobul. E vorba de vreo 3–4 zile.

Ma dirijez apoi spre Fabrica, unde e lume si tin gratar. Ajung acasa pe la 23h, dormind in timp ce pedalam. Mai miros si a fum de zici ca locuiesc in afumatoarea lui tataie. Dus si somn.

Patronul imi trimite mesaj la 7h21 ca “pot veni mai devreme sa te iau”. Fratele meu alb, am zis ora 8h00, lasa-ma sa ma p…limb putin pâna ma dezmeticesc. 
Luam vopsea de pe drum, vânzatorul ne ofera doua fise pentru cafea, o mizerie. O beau, face parte din pregatirea mea mentala, din transformarea mea pentru a intra in pielea muncitorului de rând. Care apreciaza viata din alte unghiuri decât o fac eu. Sau asa cred. Patronul imi cumpara si un pantalon de santier alb, pentru vopsitori. Am la pachet si bocancii de santier, cu ranforsare de otel in vârf. Sunt blindat si cu un trafalete in mâna. Muncesc 3 ore neintrerupt. Ies la un kebab desi nu am chef de kebab. Accept propunerea colegului, ca sa ma las “imersat” in lumea palmasilor. Beau bere la prânz, ca sa fiu in ton cu colegul. El bea doua, ca are antrenament. Radem farfuriile si ne intoarcem la munca. Alte 4 ore de trafalet, banda adeziva, vopsea in bidoane de 15 litri si 200 de mutari de scara. Pe la ora 15h20 decretez ca asta ar fi ora NORMALA la care oamenii ar trebui sa se opreasca din muncit. Unu, ca sa aiba timp si de alte lucruri. Doi, caci nu mai sunt eficienti. Sunt obosit, stiu ca sunt de doua ori mai lent decât de dimineata. Teoretizez in stilul lui Marx, Ford sau Adam Smith: ar fi bine ca oamenii sa schimbe munca fizica la fiecare 4–5 ore. Sa faca altceva, sa foloseasca alte grupe de muschi. Imi imaginez doi oameni cu doi trafaleti. Unul da pe verticala, celalalt pe orizontala. Unul cu prelungitor de trafalet sa nu-l jeneze pe celalalt. V-am zis ca teoretizez bine de tot?

La 17h vine patronul sa ma ia, ne ducem la un prieten care are o problema la un tablou electric. Profitam sa imi arate si cum vrea sa-si extinda casa, poate ii desenez eu in Sketchup niste idei. Tabloul face un zgomot de scurt-circuit, dar nu iese fum. Prietenul ne arata ce si cum nu merge pe la becurile lui, nu inteleg nimic. Desfac tabloul electric, pun mana pe un transformator care e cam cald. E de la o sonerie care nu mai functioneaza de un secol. Atunci de ce e cald? Ii desfac un fir, miracol, nu se mai aude nici un scurt-circuit la tablou. Dar unele becuri nu se mai aprind. Nu inteleg nimic. Patronul cheama un electrician, prietenul ma conduce cu masina acasa. La 18h45 imi dau pantalonii jos si ma tolanesc. As bea o bere, dar n-am. Si imi zic ca poate nu e nevoie sa iau in 3 zile TOATE obiceiurile clasei proletare. Asa ca imi fac un ceai englezesc.