Pe drumuri

Stiam ca e o aventura sa ajungi cu un copil de la Bucuresti la Cluj, fara masina personala. In România poti muri pe drumuri. Dar, daca nu mori, te calesti. Si asta e ceva ce nu prea poti face in multe locuri din Europa «civilizata». Cred ca asta ar trebui promovat ca turism in Romania.

Faptul ca temperatura sta cocotata intre 35 si 40°C nu face decât sa sporeasca sentimentul de oboseala. Daca ti-ai uitat sapca/palaria pentru numai o ora, esti terminat pentru urmatoarele doua zile.

Am facut drumul in doua etape, mai intai doua zile de relaxare la Bran, cu un tren Regiotrans continand aceleasi personaje care te iscodesc timp de aproape trei ore ca nu cumva sa deschizi ferestrele. Persoane care pur si simplu nu vor sa moara pe drumuri. Iti dai seama ce rusine ar fi in satul/cartierul lor sa moara pentru ca «a tras-o curentul intr-un tren»? Cine stie, poate nu le mai baga preotul in biserica…

Acelasi lucru si in autobuzele din Brasov. Razboi tacit intre designerii de mijloace de transport in comun si gospodina de 50 ani. De mii de ani. Ar trebui sa fie marca inregistrata a României, la fel ca cârnatii de Plescoi (cacofonie intentionata).

A. e obosita, doarme regulat la mine in poala. Se plictiseste, n-avem wifi, Internet. Se plictiseste, deci exista. Viata e nedreapta cand ii spun ca are un creion si un caiet si e mai mult decât un iPad cu Internet. Se adapteaza. Temporar. Cand va prinde o telecomanda la un televizor se va indopa cu Soy Luna sau Chica Vampiro.

Sâmbata, 36 ore inainte de concertul Depeche Mode.

Trezire grea la 7h04. Asteptam busul la 8h00, dar el vine când vrea. Multe semafoare pentru sosea in reparatii. Nu vad nici un muncitor. Alt autobuz pana la un alt autocar. Mancam repede un mic dejun, caci ora de plecare se apropie. Cand cumperi biletul ti se pune in vedere sa vii cu 30 de minute inainte de imbarcare. Nu e nici o problema daca el intarzie o ora, doua.

Doua trei opriri pana la Cluj. Oamenii fumeaza, beau cola, mananca chips-uri si croissante 7 days. Si energizante. Ma mir si nu ma mir. Este foarte greu sa intri intr-o benzinarie sau mini-market si sa iesi doar cu o sticla de apa minerala. Necesita multa vointa si antrenament. Drumul e obositor si avem nevoie de «mici placeri» ca sa rezistam. Stoicism sucks.

A. doarme pe etape. Soferul e acelasi care transporta cartofi la piata in timpul liber. Nu stiam pe unde l-am mai vazut.

Ajungem la Cluj aproape de ora 18. Suntem pe drum de 10 ore. Am parcurs vreo 300 km. Mai facem 30 minute pe jos, din parcimonie si, mai ales, sa ne «lucram» rabdarea, sa-i aratam corpului ca noi suntem la butoane.

Hostelul e mic, in camera nu iti poti da jos tricoul decât daca stai in genunchi. Sau la orizontala. Dar nu ne pasa, dupa dus luam o bicicleta sa facem un tur de recunoastere. Piata centrala e draguta, statuia lui Matei Corvin o simpla megalomanie a unui sculptor si a unor autoritati. Nimic schimbat intre 1902 si acum. Ne racim picioarele in apa fântânilor arteziene din fata statuii.

Mancam pe o terasa, asteptam niste prieteni si ne fortam sa desenam sau sa scriem fara sa ne uitam la niste ecrane. Am impresia ca asta e singurul challenge pentru viitor. Cum sa petreci putin timp cu copilul fara sa fiti pironiti fiecare in fata unui ecran.

Mic dejun inclus la hostel. Ce trist e sa propui asta, sa ai o lista cu 3–4 tipuri de mic dejun (am ales pancakes pentru A.) pe care clientii sa le aleaga cu o zi inainte, sa aduci o bucatareasa care sa pregateasca pentru fiecare in parte, dar totul sa fie aproape nemancabil. Din cauza ca pui un sirop ieftin si prost, peste niste clatite prea groase. O mana de cereale cu lapte (de la supermarket) ar fi fost arhisuficient. Si mai ieftin.

Ne luam iar bicicleta si pedalam prin oras. Nu e mare lucru de vazut, ne ducem spre Muzeul Etnografic, ca sa folosim «cultural» cele câteva ore pe care le mai avem pana la concert. La numai cateva sute de metri abandonam, oricât de multa vointa sau forta as avea, nu pot urca o panta de 10° cu 28kg de fetita pe portbagaj. Ne ducem la hostel sa ne odihnim pana la concert. Dupa discutii aprinse, mutrisoare, «nu e corect» si «nu mai vorbesc cu tine», A. accepta sa impartim tableta alternativ, 10 minute ea si 20 de minute eu. E tot ce am putut negocia.

Cu doua ore inainte de concert, ne indreptam spre stadion. Acelasi lucru il fac si restul de 40.000 de oameni. Desi Clujul este un oras mic, iar stadionul e la doi pasi de centru, pe drumuri drepte, 90% din oameni sunt cu google maps-ul in fata ochilor. Si nu unul din grup, toti. Presupun ca fiecare avea un traseu diferit si voiau sa optimizeze la maxim cei 500m de linie dreapta.

Concert frumos, muzica buna, organizare impecabila. A. a fost foarte incântata, nu vrea sa isi mai dea bratara jos pana nu o arata colegilor la scoala.

Bis-ul s-a terminat cu Personal Jesus, iar oamenii s-au intors imediat la personal jesus-ul lor, singurul care stie drumul spre casa (sau spre baruri inca deschise).

Welcome to a place where words matter. On Medium, smart voices and original ideas take center stage - with no ads in sight. Watch
Follow all the topics you care about, and we’ll deliver the best stories for you to your homepage and inbox. Explore
Get unlimited access to the best stories on Medium — and support writers while you’re at it. Just $5/month. Upgrade