Pentru cei interesați de Cheile Genelor (Gene Keys): Cum am ajuns să transform 6 luni de contemplare a unei chei în 30 de minute și să pot să ofer același lucru altora

Octavian Bolocan
7 min readJan 25, 2016

--

Editare Mai, 2017 (relevant doar dacă ai citit acest articol înainte): În continuarea experienței, am ajuns la concluzia că termenul de „integrare” nu este corect atunci când te raportezi la Umbră, Dar și Siddhi. Cele 3 frecvențe sunt una și aceeași, deci nu ai nevoie să integrezi una în alta. Tot ce ai nevoie să faci este să îți „transformi” perspectiva. De aceea am înlocuit „integrarea” cu „transformarea”.

Pentru început, aici este profilul meu:

Acum că mă cunoști foarte bine, să-ți spun și despre ce e vorba.

Problema pe care o aveam era că eu aveam răbdare și timp să îmi contemplu cheile mele, să văd rezultatele și clienții mei nu. Având în vedere că am linia 2 pe Munca Vieții și pe Vocație, am căutat cele mai ușoare căi pentru ca toată lumea să se bucure de transmisiunea Gene Keys. Mi se părea greu și dureros tot timpul de contemplare mentală, emoțională și fizică, dar le-am făcut. 6 luni m-am ocupat exclusiv de Cheile Genelor. Am mers la Secvența de Activare cu Andrew Fretwell, la Secvența Venus de la Sinaia din octombrie 2015, ținută de Richard Rudd și Andrew Fretwell și la întâlnirile Grupului Comunității Gene Keys România din București. Am început să studiez și Human Design, pentru a căuta căi mai simple și mai rapide de a implementa Cheile Genelor în viața reală.

În decembrie 2015 mi-a venit ideea transformării Umbrei unei chei folosind Time Line Therapy. Până la 22 ianuarie 2016 am testat și implementat această tehnică pe mine însumi, transformându-mi toate umbrele din Profilul Hologenetic și chiar și cele din Profilul de Human Design. Pentru mine a fost pur și simplu uimitor. Am exemple pentru fiecare sferă. Și acum pot să aplic acest proces și cu altcineva, într-o ședință de 1 la 1. Practic, începi să manifești Darul pe fiecare sferă imediat după ce integrezi toată Umbra. Linia 2 din Vocatia mea s-a manifestat.

Am început să merg pe Golden Path (Calea de Aur a Cheilor Genelor) la sfârșitul anului 2014, după ce în vara respectivă am aflat despre Gene Keys de la Cristian Dumitrache, și, chiar dacă nu am înțeles de la început ce valoros era ce mi-a spus, am fost îndeajuns de inspirat încât să ajung să îmi dau seama despre ce era vorba, cu adevărat. Mi-am citit cheile, am citit cele 3 secvențe (Activare, Venus și Perlă) și am început să-mi contemplu sferele, liniile și cheile, una câte una. Cheia 15 (cea pe care o am pe Culture) mi-a oferit prima Epifanie: „life is meaningless” (viața nu are sens). A fost un Adevăr care a intrat direct în profunzimea ființei mele și indiferent cât s-a zbuciumat mintea mea să găsească argumente că nu este așa, corpul meu știa că este adevarat. Cheia 25 (pe IQ) m-a ajutat să îmi accept frica și să îmi dau demisia de la job-ul pe care îl aveam ca să îmi urmez visul de a-i ajuta pe oameni să-și creeze și să se bucure de o viață împlinită pe toate planurile. De atunci am avut o gramadă de Epifanii și experiențe superbe pe care le datorez Cheilor Genelor și pentru care sunt recunoscător din toată inima mea.

Tot la sfârșitul anului 2014 reușisem să îmi fac formarea de Practician pe care mi-am dorit-o foarte mult în NLP, Time Line Therapy, Coaching și Hipnoza pe care am făcut-o cu Radu Chiriac, trainer acreditat Tad James Co. Începând cu 2015 am avut clienți la coaching și am lucrat cu ei oferind tot ce am avut eu mai bun.

Acum sunt eu având curajul de a-mi urma Vocația prin a-mi oferi Darurile întregii lumi.

Transformând umbrele din tot profilul, în ordinea recomandată de Richard Rudd (Activare, Venus și Perlă) îți manifești Darurile exact așa cum sunt descrise în carte, plus că obții claritate atât în ceea ce ai de făcut, cât și în relații (ajută enorm la deschiderea inimii la oferirea iubiirii în schimbul non-iubirii) și în faptul că te simți mult mai bine în corpul tău și ai mai multă încredere în tine (cele 4 Daruri Primare din Secvența de Activare).

O să înțelegi și să aplici fiecare Dar în sfera din care provine, inclusiv provocarea oferită de Sfera Evoluției, eliberarea emoțiilor ținute de minte prin Sfera IQ-ului și atragerea prosperității prin Sfera Culturii.

Nu îți promit că ești în frecvența Darului 100% din timp după transformarea unei umbre, dar îți va fi extrem de ușor și rapid să îți îmbrățișezi Umbra de fiecare dată când o conștientizezi, iar conștientizarea va fi foarte ușor de făcut.

Dacă ți-ai dat seama cum îți influențau Umbrele viața, îți vei da seama și mai ușor de progresul făcut și de prezența Darurilor în viața ta, iar dacă nu îți cunoști toate Umbrele, vei observa schimbările produse de frecvența Darului și vei vedea, simți și/sau chiar auzi efectele cauzate de Daruri.

Procesul de transformarea Umbrelor urmează Calea de Aur (Treading The Golden Path) deci sunt transformate umbrele și în contextul sferei și liniei din Profilul Hologenetic.

Unul din momentele în care m-am bucurat la maxim a fost când mi-am dat seama că e posibil ca nimeni să nu fi aplicat această idee (încă), deci ceea ce facem împreună poate fi premieră la nivel mondial!

Care este metoda?

Totul se desfășoară în întâlniri de 1 la 1. Time Line Therapy este un proces care dizolvă toată emoția negativă pe care ai simțit-o de la început și până în momentul prezent.

Prima dată te voi ghida să îți dizolvi Furia, Tristețea, Frica, Suferința și Vinovăția. O dată dizolvate aceste emoții, îți va fi foarte ușor să integrezi fiecare umbră din fiecare cheie prezentă în Profilul tău Hologenetic.

Cum funcționează Time Line Therapy?

1 De fiecare dată când simți o emoție negativă, ele se pun pe un lanț într-o ordine și începi să le ții pe toate după tine.

2 Emoțiile negative, la fel ca și Umbrele, vin să ne învețe ceva care ne ajută în evoluție și creștere.

3 O dată ce învățăturile sunt luate, tot ceea ce este sănătos îți rămâne iar restul se dizolvă. Este exact ca și trecerea de la Umbră la Dar. La fel cum „fiecare Umbră conține un Dar” (Richard Rudd) și fiecare emoție negativă conține o învățătură.

4 După ce ai dizolvat-o/transformat-o pe toată, de fiecare dată când vei simți o emoție negativă sau o Umbră îți va fi foarte ușor să îți dai seama care este lecția pe care o ai de învățat din acea emoție. În cazul Umbrei, ce ai de îmbrățișat pentru a trece în Dar.

Simplu și ușor, nu-i așa?

Sunt cu inima deschisă la dispoziția ta. Îți propun o serie de întâlniri 1 la 1 în București (sau pe Skype) în care mă angajez să te ghidez în dizolvarea emoțiilor negative și Transformarea umbrelor din Profilul tău Hologenetic. Procesul de ghidare este personalizat pentru tine și numărul întâlnirilor este variabil ca tu să ai tot ce ai nevoie să-ți integrezi umbrele cu rapiditate și ușurință.

Așa cum este și în profilul meu, îmi place foarte mult să fiu acolo pentru cineva și să mă pun în serviciul acelei persoane. Fac asta cu cea mai mare pasiune și cu o încântare pe care nu am găsit-o în altă activitate. Transformarea umbrelor cred că este cel mai prețios lucru pe care l-am găsit în activitatea mea și mă bucur din tot sufletul că ți-l pot oferi și ție.

Wow, ce tare! Cum luăm legătura?

Mă suni la 0726746336 sau îmi scrii un e-mail la octavian.bolocan@gmail.com. Mă contactezi, fixăm o întâlnire la o zi și la o oră preferată de amândoi și stabilim atunci toate detaliile.

P.S. — Indiferent ce vei alege, am încredere că vei lua cea mai potrivită decizie pentru tine. Acest proces chiar schimbă atitudini și îți oferă foarte multă claritate. Evident, poți face în mod individual și îți doresc chiar să îți ia mai puțin decât dacă ai fi lucrat cu mine (și să-mi spui și mie cum ai făcut!) Îl las pe maestrul Shifu (care aparent știe de Cheile Genelor) să încheie.

P.P.S. — Îți mulțumesc pentru timpul acordat. Mă găsești la 0726746336 sau pe e-mail la octavian.bolocan@gmail.com

--

--

Octavian Bolocan

Bringing relief and understanding so that we have more authentic joy in this world. Founder @ octashift.com. ThetaHealing Practitioner. Gene Keys guide.