Un București al extremelor– ceainării liniștite și cluburi zgomotoase cât vezi cu ochii

După decenii în care orașul București a făcut parte din lumea cenușie din spatele Cortinei de Fier, ultimii ani au văzut orașul cunoscut la un moment dat ca Micul Paris trecând printr-o perioadă de renaștere în ceea ce privește oferta de ceainării unde te poți destinde după o zi lungă la birou sau de cluburi unde poți dansa până la primele ore ale dimineții.
București — ceainării
Ceainăriile și cafenelele din București sunt locuri foarte apreciate de cei care caută un mediu calm și relaxant, unde poți discuta cu cei mai buni prieteni fără acompanientul muzicii asurzitoare. O ceai cald și aromat îți poate oferi mintea limpede de care ai nevoie pentru a duce la bun sfârșit un proiect stresant sau pentru a planifica următoarea aventură.
Vei descoperi foarte multe ceainării liniștite și discrete în București, perfecte pentru a citi cartea preferată sau pentru un team building inedit. Nu uita să încerci oferta bogată de ceaiuri și preparate din cafea — vei fi surprins în cel mai plăcut mod!
Unul dintre cele mai frumoase lucruri din București este că ceainăriile știu ce cauți și te vor servi cu o varietate de ceaiuri pe bază de fructe sau planta de ceai. Ceaiurile verzi sau negre sunt perfecte ca sursă de energie, iar majoritatea sunt acompaniate de un biscuite cu ghimbir, gem și miere.
Majoritatea acestor ceainării au fost create din pasiunea pentru ceai și din dorința de a avea un loc cald, intim și relaxant pentru a te bucura de ceai în liniște, departe de zgomotul și stresul zilnic. Aceste ceainării au fost create pentru cei cărora nu le surâd locurile zgomotoase și care adoră să savureze un ceai aromat și fierbinte.
Fie că vrei să te întâlnești cu câțiva prieteni sau cu partenerul de afaceri într-un loc liniștit, capitala României oferă mai multe ceainării excelente.
Pe de altă parte, București oferă și o lungă listă de cluburi care abia așteaptă să îți pierzi nopțile libere.
Pentru a te asigura că vei petrece o seară cât mai plăcută, sunt câteva reguli de care trebuie să ții cont atunci când plănuiești să petreci o seară în unul dintre zecile de cluburi din oraș.
Nu face poze
Majoritatea cluburilor sunt întunecate. Senzația unui flash puternic după ce ochii tăi s-au obișnuit cu întunericul este foarte neplăcută. Evident că vrei să ții minte seara aceasta dar o poză sau două sunt destule. Încearcă să îți faci amintiri noi și trăiește în moment!
Nu sta pe scări
Invariabil cineva se așează pe scări pentru a vorbi cu altcineva care se duce în direcția opusă. Așa apar blocaje, iar cluburile pot suferi din cauza aglomerației la oricare din nivele. Același principiu se aplică celor care pur și simplu așteaptă la baza sau în vârful scărilor. Toți oamenii din club trebuie să îi ocolească. Scările sunt doar pentru tranzit. Nu te așeza nici lângă intrarea în club, lângă ușa de la baie sau în mijlocul unui hol îngust. Chiar dacă clubul este aglomerat, faptul că te așezi în drumul altora nu va ajuta lucrurile.
Nu țipa la barman
Nimic nu este mai enervant ca persoana care țipă la barman și își flutură banii ostentativ. Nu este mai important decât ceilalți oameni de la coadă și nu va reuși decât să îl enerveze pe barman. Așteaptă ca el să ajungă la tine. Cluburile sunt foarte aglomerate în unele seri, iar dacă țipi la cel care se va ocupa de băuturile tale, cu siguranță nu vei avea o seară perfectă.
Nu vă țineți de mâini
Dacă vrei să te ții de mână cu jumătatea ta, nicio problemă. Însă, evită să crearea unui lanț uman de oameni care se țin de mână dintr-un loc în altul. Este enervant și incomod pentru toată lumea din club. Oricât de mare este clubul nu ai nevoie să îți ții prietenii la îndemână.
Nu dansa pe mese sau banchete
Nu ești Paris Hilton — nu te comporta ca și cum ai fi. Vei arăta doar ca un idiot care cerșește atenție. Vei cădea, vârsa băutura altcuiva, rupe tocul, enerva pe toată lumea și te vei asigura că vei fi dată afară din club. Există o zonă specială pentru dans. Descoper-o!