Cum a bătut Copenhaga ambuteiajele

PseudoEseu.ro #1

Prima rundă de ore de vârf învăluie Copenhaga cu o aură dispersată ordonat.

Omuleții schimbul trei ies din oficiile de curățenie ale clădirilor de birouri, din gheretele de pază ale șantierelor sau de la recepțiile hotelurilor. Omuleții schimbul unu ies din case. Se așează cot la cot în stațiile de autobuz. În Vesterbro, dimineața, transformarea întunecat-luminat se petrece pe-un plan nu doar atmosferic, ci și antropologic.

Cu toate acestea, schimbul trei savurează satisfăcut o hameioasă blondă de final de zi, fără priviri-săgeți de la schimbul unu ce soarbe din negre cofeinoase. „Vezi-ți, dom’le, de treaba ta” e irelevantă aici, pentru că nimeni nu-ți are treaba.

Autobuzele sunt într-o atâta concordanță cu Maps, încât zici că Google administrează flota, nu Movia. La urcare, pilotul te poftește cu „Godmorgen!”.

sistemul ăsta interconectat face un oraș de 2.000.000 de oameni să meargă (foto via mapaplan.com)

E cam greu să faci blat, precum se mira telefonic o conațională într-una din călătoriile mele. Se urcă doar pe la vizitiu, care are un aparat de fise și mini-printer de bilet. Dacă vrei să-ți iei de dinainte, poți opta să-l cumperi via app și să arăți ecranul telefonului. O altă variantă e să-ți faci card. Desigur, omul n-o să fugă după tine ca să te dea jos dacă la validare aparatul face „neee”-ul ăla enervanto-nazal de card expirat. Și probabil că dacă ai un pic de HTML skilz poți să modifici biletul de ieri să fie de azi. Dar călătorul de rând e fair, la fel ca fracția preț-calitate.

Dacă mergi pe direcția S(V)-N(E), o opțiune bună e ferry-ul, la fel de pe ceas. Folosești același plastic albastru ca la bus să te sui la bord și primești o porție de soare și apă la pachet cu arhitectură.

Cu toate că nu există un sistem de metrou așa dezvoltat ca-n București, trenurile supraterane suplimentează lejer nevoilor cetățenilor ce aleg șinele, peste 500.000 la număr, zilnic.

Danezii tratează orice părticică din sistem ca un șurub esențial al unui carusel. Zboară șurubu’, ai zburat și tu cu el. De asemenea, gândesc soluții macro la nivel personal: De ce are nevoie instalatorul Jens sau hipsterița Luna de dimineață? Cafea, sursă de informații și să aibă posibilitatea să fie punctual(ă), fără să sacrifice din orele de odihnă pentru asta.

Bineînțeles că lumea merge și cu mașina. Dar când transportul public bine pus la punct e corelat cu o cultură ecologică ce prinde tot mai mult, deținătorii de bolizi preferă să-i folosească doar când e pe bune nevoie.

Prin urmare, n-o să vezi aglomerație de tipul Mihai Bravu/Piața 700 către Mărăști, nici măcar în buric de târg.

Asta pentru că 24 de ore pe zi locuitorii preferă cel mai mult să se dea cu bicicletele. În 2015, Copenhaga a surclasat Amsterdamul în topul celor mai biciclibile orașe, conform WIRED. Toată lumea, de la vecinu’ și copilu-i de un an până la bunică-ta plus pudelul ei, e pe șa.

Încă din 2012, se estimează că mai mulți oameni erau zilnic la ghidon în zona metropolitană a capitalei daneze decât în toată SUA. Adică un procent mai mare dintr-o populație de 1,8 milioane decât din 310. Deja nu mai vorbim de sportivi și hipsteri, ci de un fenomen social.

Copenhaga la oră ciclistă de vârf (foto via treehugger)

Pistele sunt pe bune, nu doar niște dungi de vopsea pe trotuar. Sunt bine delimitate de șosea. Sunt de doi-trei metri pe sensul de mers, ceea ce face posibilă depășirea în siguranță. Șoferii care fac dreapta pe intermitent au conștiința acordării de prioritate către toți participanții la mers. Bicicliștii sunt în general cei guralivi, câteodată chiar și când nu au dreptate. Până și pietonii au atenția-n sânge și înțeleg că nu pot să-și schimbe sensul în mod neglijent, după cum îi taie capul.

Cei care aleg umblatul pe jos nu sunt tratați cu o mai mică importanță. Clădirile în renovare asigură trecerea pe sub schele, administratorii drumurilor le creează — la fel ca cicliștilor — rute prin coridoare de plastic până la finalizarea lucrărilor. Găsești și zone pur pietonale, dar datorită traficului destul de fluent nu se exagerează cu asta.

Fiecare are locul lui între clădiri, iar asta ține stagnarea și nervii la nivel minim. Înjurăturile se aud rar spre deloc, iar claxoanele și mai puțin. În capitala regatului alb-roșu, civilizația în transport nu e un ideal, ci un fapt.

___

2016.06.18