Amenajări interioare istorice 04 — Mauro-Florentin

Stilul mauro-florentin este un mister pentru mulți designeri interiori, dar și pentru straini. Misterul este alimentat de definiția vagă a sa și de numeroșii termeni sub care este referit în literatura de specialitate și cea destinată publicului larg — mediteranean, maur, florentin, venețian, vernacular cu influențe maure/florentine/venețiane. Poate că există teze de licență sau de doctorat pe acest subiect — sau care ating cazuri particulare, dar acestea rămân accesibile doar unui segment restrâns de cercetători, nefiind clar cunoscute de profesioniștii practicanți și de publicul larg. Prezentul articol trebuie luat într-un ton descriptiv și parțial interpretativ, unele informații nu sunt verificate istoric. Din comoditate voi folosi denumirea de mauro-florentin deși unele forme și elemente arhitecturale pot fi regăsite și în arhitectura orientală și mediteraneană.

Legende — o scurtă istorie plauzibilă, nedocumentată.

Legenda spune că stilul mauro-florentin ar fi venit în Regat prin intermediul evreilor de rit spaniol, evrei înstăriți care au început să-și ridice locuințe după moda occidentală, undeva la sfârșitul secolul 19 și început de secol 20. Personal nu cunosc clădiri așa de vechi ridicate în acest stil, fondul major construit se situează undeva în perioada anilor 1920–1945, deci mult mai târziu decât legenda. Pare ciudat — stilul are elemente orientale — ar fi putut să vină pe filieră estică (Istambul, Kiev, Lvov) dar totuși se spune că ar fi de factură occidentală, spaniolă, maură mai precis.

Sursele legendei rămân neconfirmate. În perioada interbelică, când apar aceste clădiri, comunitatea evreiească construiește mult din motive variate: avea capital, cerere era, antreprenoriat era. Dar la o analiză mai atentă a ce se construiește, stilul mauro-florentin nu se distingea ca majoritar.

Legenda nr.2 vine să lămurească binomul mauro-florentin. Se spune că aceste clădiri erau maure pe exterior și florentine sau venețiene pe interior, adică la nivel de mobilier și finisaje. Un fel de struțo-cămilă, sau un fel de ce-i mai bun din stilurile mediteraneene istorice.

Arhitecți. antreprenori. meșteri. beneficiari

Surprinzător arhitecții care sunt cunoscuți pentru acest stil de edificii sunt cei de origine aromână ex. Gheorghe Simotta. Deci, poate că totuși influența a venit de la răsărit și nu de la apus, până la urmă.

Antreprenorii și meșterii sunt aceeași care lucrează pentru stilul neoromânesc. Contemporaneitatea celor două, precum și o serie de finisaje, modele și elemente comune fac ca aceștia să servească atât piața de neoromânesc cât și cea de diverse alte stiluri orientale

Beneficiarii, comanditarii acestui stil sunt personalități ale vieții politice și culturale ale perioadei interbelice, majoritar membrii ai unor familii de origine străină, unii dintre ei având legături cu familii aromâne, armene sau evreiești.

Cum să recunoaștem o clădire mauro-florentină?

Din exterior prezintă tencuială rugoasă, stil calccio-vecchio, tâmplării închise la culoare, pardoseli ceramice, fie ceramice decorative — mai rar, elemente de fier forjat, grilaje, porți, elemente de iluminat, acoperiș cu pantă mică, țiglă preferabil, uneori chiar olane, obloane sau rulouri,. Garduri masive cu elemente de fier forjat încorporate sau/și partea superioară. Locuințele private, chiar și clădirile de raport au un spațiu exterior amenajat peisager. De asemenea în aceste amenajări sunt integrate elemente decorative de piatră -sculpturi, ruine, ceramică — vase cu sau fără vegetație, sau portice cu mici oglinzi de apă. Acest stil acordă o atenție deosebită spațiilor exterioare de tipul loggiilor, balcoanelor, teraselor, porticelor.

Unele clădiri reprezentative, amenajate și gândite în acest stil atât la interior cât și la exterior.

Vila Șuțu — Constanța

Dintre exemplele caracteristice Vila Șutu din Constanța se încadrează cel mai bine în stilul maur din punct de vedere al peisajului, al amenajării exterioare, al arhitecturii și al interiorului. Despre istoria ei mai multe în secțiunea de Lecturi suplimentare. arh. Grigore Cerchez
La interior este printe puținele clădiri care reiau tavanele pictate în stil maur similare cu cele originale din Spania sau din alte vile orientale din Alger și de pe coasta Mediteranei
detaliu tavan Vila Șutu

Casa Simian/Muzeul de artă — Rm. Vâlcea

Casa Simian este în prezent Muzeu de Artă al municipiului Rm. Vâlcea. Comanditarul a fost familia Simian — de origine aromână, arh. Gh. Simotta. Clădirea se distinge la exterior prin amenajarea peisageră a întregului teren, elemente de piatră, de fier forjat. Alegerea acestui imobil pentru sediu Muzeului de Artă nu a fost întâmplătoare, Simian fiind un colecționar de tablouri și sculptură anterior. În acest mod povestea Casei Simian seamană cu cea a Casei Zambaccian. Mai multe despre istoria proprietății și a familiei în secțiunea Lecturi suplimentare
Grădina urbană amenajată sub formă de patio a casei
grădina casei, elemente decorative — bazinul cu apă. Spațiul exterior este folosit ca spațiu de expunere pentru obiectele de artă ale muzeului.
Interior din casa Simian. Se pot observa goluri în formă de arce, șemineu de piatră și nișă-dulap tratată decorativ, dar mai ales plafonul. În cazurile în care tavanele închise la culoare de grinzi de lemn nu erau posibile/ dorite se putea merge și pe bolți cu rol decorativ, a vella sau de penetrație. O altă caracteristică erau denivelările în spațiile interioare, 2–3 trepte pentru a diferenția o zonă/spațiu de altul, pentru că în general spațiile erau mari și generoase.
interior
interior. Mobilierul ales nu reprezintă cea mai bună variantă.

Casa Zambaccian/Muzeul Zambaccian — București

imagine de interior de epocă din Muzeul Zambaccian. Krikor Zambaccian — origine aromână a fost colecționar de artă și și-a donat colecția și casa gândită de la început ca muzeu Statului român. Imaginea de epocă prezintă modul de expunere dar și piese de mobilier și amenajare.
Imagine de epocă
Imagine actuală din același muzeu. De observat culoarea deschisă, naturală a tâmplăriei, modul de expunere al tablourilor aerisit și mobilierul mult mai puțin și mai ușor

Casa arh. Gh. Simotta — București

Casa arh. Gh. Simotta din Aleea Dealul Mitropoliei. Având câteva alte clădiri realizate de el și fiind tot de origine aromână (neverificat) am inclus și această clădire în exemplificare.
Interior de epocă — un pic aglomerat de obiecte și mobilier.

Palatul Elisabeta — București

Interior Palat Elisabeta. Este printre cele mai bine amenajate clădiri, chiar dacă este în spiritul eclectic. Interioarele emană un aer interbelic distins
Interior Palat Elisabeta. De remarcat tâmplăria închisă la culoare, tencuiala calccio-vecchio pentru pereți, aplicele metalice, pardoseala de parchet cu model repetitiv. Mobilierul — lada, oglinda, scaunul.
Elemente de decor, elemente de mobilier, covoarele orientale
O imagine care deși nu poate fi ușor identificabilă emană caracterul interbelic dar și distins al palatului Elisabeta

Și alte clădiri mauro-florentine aflate în degradare.

Conacul Gorski — Greaca, Giurgiu

Fostă stațiune de cercetare viticolă în perioada comunistă, conacul este în prezent părăsit și vandalizat așa cum reiese din imagini. Pe exterior vegetația face greoaie citirea detaliilor specifice. Încadrarea în peisaj este similară cu cea a vilelor italiene, mai degrabă decât cea spaniolă.
interior conac, nișe și goluri în arc de cerc.
interior — sobă tip șemineau, modelul se poate regăsii și la alte conace din zona Vâlcea, Argeș și la unele case urbane. Ex. Casa Costa-Foru. Este producția unei fabrici locale de cahle.
Gol cu arcade și coloană tipic stilului. Detaliu deștept pentru modul în care se realiza închiderea — tâmplăria în spatele lui.

Interioarele mauro-florentine în epocă.

În primul rând reiau ideea că interioarele în epocă se disociau de aspectul exterior. Cel din urmă era impus în unele cazuri de autorități prin regulamente de urbanism, primul fiind opțiunea fiecăruia în parte. Diferențe se constată și în cazul unor diferite spații interioare. Ex. Casa CostaForu doar demisolul este amenajat în acest stil, restul casei fiind de factură eclectică.

Interioarele mauro-florentine au tâmplării închise la culoare, glasswanduri glisante în pereți care permit unificarea/separarea spațiilor, pardoseli de mozaic simplu turnat pentru spațiile de serviciu, dar și adevărate opere de artă cu același material, revin plăcile ceramice decorative cu modele sau simple, forme rectangulare sau hexagonale, parchetul de lemn masiv în diverse modele. În ceea ce privește pereții fie este vorba de tencuieli culori pale în calccio-vecchio dar și lambriuri și tapet pentru saloane. Tavanele sunt închise la culoare, de lemn, uneori ipsos vopsit ca să imite lemnul. Scopul era mimarea unor tavane de grinzi de lemn de esență mobilă. Prin aceste interioare își fac locul diverse elemente de fier forjat — candelabre, aplice, balustrade de scări interioare, toate de culoare închisă. Altă variantă de realizarea a tavanelor este cea prin boltire ex. Casa Simian

Mai jos sunt unele interioare mauro-florentine în clădiri eclectice sau moderne pe exterior, pentru a ilustra că uneori dincolo de o anumită fațadă se poate afla o cu totul altă arhitectură a spațiului interior

Casa Costa-Foru — demisol — București

soba, candelabrul. Un interior avariat și sumbru
Detalii decorative ale ușilor de acces în camerele demisolului
Holul principal de acces, zona demisolului. Acesta este spațiul care face trecerea între amenajarea mauro-florentină și amenajarea eclectică de la parter. Materialele și elementele care se continuă între cele două spații: scara de marmură și balustrada ei din fier forjat cu monogramă ce are încorporat și sistemul de iluminat. Pardoseala din plăci mozaicate și tencuiala calcio-vecchio sunt elementele unificatoare ale spațiului demisolului

Intrarea Armașului — apartament — Galeria 418— București. Pe exterior clădirea — un imobil de raport — prezintă un stil modernist temperat, poate chiar să fie vorba de un imobil mauro-florentin dar care și-a pierdut din caracteristici pe parcursul timpului.

Galeria de artă 418 este într-un imobil de raport din Intrarea Armașului. De remarcat tâmplăriile închise la culoare, pavimentul din parchet în model tablă de șah, grinzi de lemn aparente închise la culoare pentru tavan
golurile interioare în arc, tâmplărie închisă la culoare și șemineau de piatră. Majoritatea golurilor exterioare sunt dotate cu rulouri de lemn exterioare încastrate. Acest detaliu se va păstra și relua la clădiri moderniste.

Interioarele mauro-florentine în prezent.

Dat fiind fondul extins de clădiri, mai ales imobile de raport cu multiple apartamente, interioarele mauro-florentine supraviețuiesc (cel puțin eu așa sper) în locuri nebănuite în spatele unor uși închise. Pentru aceste cazuri în care caracterisiticile stilului s-au păstrat majoritar e bine să știm cum arată și care sunt cele mai indicate moduri de a amenaja un asemenea spațiu fără ai distruge caracterul istoric.

Dovadă este colecția de imagini nu tocmai reușite luate pe site-uri de imobiliare. Majoritatea acestor construcții au trecut deja prin lucrări de amenajarea interioară ce au încercat să modernizeze spațiile, să le adapteze unor funcțiuni de birouri, uneori cu compromiterea caracterului istoric.

Sistemul de glisare al ușilor original, modul de închidere al golurilor din spatele unor coloane, rulouri incluse. Modernizarea cea mai neadecvată fiind mocheta
Tavan din grinzi închise la culoare, șemineu din marmură, parchet și scară interioară din lemn

Dacă nu știm cu arată acest stil riscăm ca totul să cadă în kitsch (în cel mai bun caz). Foarte puține din interioarele mauro-florentine s-au caracterizat prin tavane casetate cu rol decorativ așa cum apar ele în cazul Vilei Suțu din Constanța. Și atunci, deși acele elemente sunt specifice stilului maur — din Andalusia — Spania, nu văd de ce le-ai replica într-un interior bucureștean în secolul 21.

Concluzii

Imaginea unei clădiri la exterior nu oferă nicio garanție pentru spațiul ei interior, astfel interioarele mauro-florentine pot apărea pe neașteptate atât în clădiri mai vechi în stil eclectic cât și în clădiri de factură modernistă. Există totuși o perioadă a lor între 1930–1947 în care s-au manifestat în funcție de gusturile beneficiarilor. Recuperarea lor ca spațiu interior și ca atmosferă este o opțiune valabilă, finisajele interioare și anumite elemente fixe de decor (coloane, seminee, scări) pot fi ușor integrate în amenajări eclectice sau vintage — în prezent la modă. Ce ar trebui designer-ul de interior să înțeleagă din acest stil este care elemente sunt specifice și originale, care sunt adăugate ulterior și — cel mai important — ce să nu adauge ca să nu se ajungă la kitsch.

Lecturi suplimentare și referințe