Da, financiarul dictează regulile IT-ului

Harta achizițiilor Google până în 2014, sursa: http://www.telco2research.com/articles/Connected_Home_Google_Nest

Un tip de replică primită la articolul anterior (Câteva experiențe personale și o privire sceptică asupra IT-ului românesc) se poate sintetiza așa: cum poate individul acesta (eu) să vorbească despre industria IT, el fiind venetic în domeniu și neștiind programare la fel de bine ca noi. La o astfel de abordare încerc să răspund, cu dorința de a transforma polemica în ceva util — polemicile fiind de cele mai multe ori lupte de ego-uri și nu schimburi de argumente.

Așadar, câteva lucruri elementare care par a nu fi înțelese decât rareori.

Primu lucru elementar: mișcările financiare determină mișcările din industria de IT (ca de altfel din orice altă industrie). Forma industriei e dată de banii pompați în / scoși din ea.

Al doilea lucru elementar: dacă înțelegi mișcările banilor, înțelegi orice industrie. Desigur, nu în detaliul ei și nu în specificul ei. Dar mișcările financiare sunt infrastructura, scheletul domeniului respectiv. De ce? Pentru că este un domeniu comercial. Pentru că atunci când vorbim despre piețe libere, despre globalizare (a capitalului), despre economie de piață, despre acest lucru vorbim: despre cum financiarul supra-scrie celelalte reguli particulare (de multe ori chiar și legalul).

Toate astea pot fi foarte bine sintetizate bine prin sintagma din filmele americane follow the money: relațiile și interesele financiare sunt cele care dau descrierea corectă a situațiilor de business.

Când, în urmă cu 10 ani, Google cumpăra YouTube, oricine ar fi aplicat principiul de mai sus ar fi înțeles că s-a deschis piața pentru site-urile video. Și dacă ar fi construit în România un site video ar fi făcut o afacere bună. Cum a fost, de altfel, cazul cu Trilulilu care apărea în 2007, la câteva luni după tranzacția Google. La un an de la apariție, Trilulilu era estimat la 2.5 milioane de euro.

Logica din urmă cu 10 ani funcționează, evident, și astăzi. Iar asta ne dă bune insight-uri pentru modul în care urmează să evolueze industria, strict după criterii financiare.

Dar pentru aceasta mai trebuie adăugat un fapt financiar care face ca investițiile în industria IT să fie puțin contra-intuitive: actualele investiții tehnologice nu sunt făcute pentru profit.

Faptul nu e nici evident nici banal. De obicei, când investești bani în ceva, te aștepți la un randament al investiției (ceea ce se cheamă ROI — return on investment — uite aici un video care explică care e treaba cu ROI). Un business plan, de exemplu, presupune să arăți cum se recuperează banii investiți într-un interval de timp oarecare. Însă în domeniile edge cum sunt tehnologiile actuale modelul clasic nu mai funcționează.

Să înțelegem un pic acest fapt.

Companii precum Apple sau Google dispun de sume foarte mari de bani lichizi. Adică de bani care stau ca atare în conturi bancare, neinvestiți (sau investiți pe termen scurt). Randamentul acestor bani e relativ mic: dobânda pe care o plătește banca. Totodată, astfel de companii sunt vârfuri în industria lor iar industria lor e vârf printre industrii. În ce ar putea să investească aceste companii?

Mai plastic spus, odată ajuns pe Everest, nu mai ai unde să continui să urci.

Astfel apar investiții care, pentru noi, ceilalți, ar putea părea fanteziste, rupte din romanele SF. Investiții în idei, în concepte, în posibilități. Le percepem rareori ca fiind fanteziste pentru că sunt anunțate de presa centrală cu multă seriozitate. Tonul lor obligă la seriozitate — ca și sumele implicate. Dar, dacă ignorăm acest noise comunicațional și privim doar faptele, putem vedea extraordinarul situației.

Să luăm cazul YouTube, pomenit mai sus. Ca afacere, YouTube în continuare nu produce profit (vezi aici).

Și atunci care e logica de business? Se poate spune că YouTube e o afacere proastă? Sau Google Maps?

Din perspectiva business-ului obișnuit, așa cum îl știm îndeobște, răspunsul e DA. Pentru că business-ul obișnuit e, în cele mai multe cazuri, gândire pe termen scurt, profit pe termen scurt, strategie pe termen scurt — totul pe termen scurt. Adică o succesiune de tunuri sau, în piețele financiare, o perspectivă speculativă.

Google, pe de altă parte, are o perspectivă investițională de tipul buy and hold. Aceasta pentru că, în cazul tehnologiilor edge, e imposibil să le preconizezi evoluția și impactul pe care îl vor avea asupra lumii. Financiar, e o investiție într-un profit indefinit — ceea ce are sens fiind pe Everestul tehnologic: realitatea și prezentul sunt în urma ta, ești nevoit să investești în posibilități și în viitor.

Iată un exercițiu de imaginație. Presupunem că ai reușit să faci o mașină care stăpânește limbajul uman la fel de bine ca un om. Cum monetizezi acestă descoperire? Unde își găsește locul, în actualul mediu de afaceri, o astfel de mașină.

E greu de dat răspunsul pentru că o astfel de mașină atrage după sine modificarea societăților umane, așa cum le știm. Iar o astfel de schimbare este inimaginabilă și incalculabilă — d-asta e considerată o singularitate sau disruptive technology .

Dar aceasta e direcția de investiții a marilor companii tehnologice și din acest motiv poate părea absurdă pentru cine o privește conform modelului clasic de investiții (cu un ROI calculabil). Investiții în talent, inteligență și drepturi intelectuale. (Vezi aici o discuție despre consolidarea deținerilor în AI)

Cu toate că această schimbare de model de business e fascinantă, totuși nu ea mă interesează în primul rând aici. Ce mă interesează e posibilitatea de a o specula, faptul că ea conține o rețetă.

Iar rețeta îmi spune două lucruri.

1. Uită-te la ce achiziționează Google, Facebook, Apple, Amazon, Microsoft. Direcția investițiilor arată direcția industriei. Din asta e foarte ușor să deduci cum se configurează viitorul tehnologiilor.

2. Poți câștiga bani din acest trend construind un produs care să aibă legătură cu aceste domenii tehnologice — chiar dacă tu nu înțelegi cum poate fi monetizat. Problema ta trebuie să fie cum îl mediatizezi nu cum îl monetizezi.

Și aș îndrăzni să adaug: cu cât produsul este mai abstract, mai fără legătură cu realitatea imediată (dar pe direcțiile de interes), cu atât el e mai scump.

Nu voi intra aici în detalii cu privire la ce achiziții tehnologice fac companiile pomenite — pentru asta e suficientă o căutare pe Google.

Mă interesează mai tare sublinierea acestor principii financiare care, puse la lucru, permit o lectură extrem de utilă a industriei tehnologice — și, de fapt, o oricărei industrii (mai puțin a celei financiare). Cu atât mai mult cu cât înțelegerea se petrece, de obicei, la intesecția domeniilor, în locul care scapă de rigorile specialistului, acolo unde poți avea perspectivele mai largi.

Din motivul acesta un venetic în domeniu poate vorbi liniștit despre IT câtă vreme înțelege relațiile financiare care formează gramatica de business. Din această poziție pot afirma: DA, financiarul dictează regulile IT-ului.