De ce sa alegi un birou reglabil pe inaltime? Electric vs manual

stefanl
12 min readMay 20, 2019

--

Ce este un birou reglabil pe înălțime și la ce ne ajută acesta? Ba mai mult, ce fel de standing desk să alegem? Eelectric sau manual, cu manivelă? Haideți să aflăm avantajele și dezavantajele fiecăruia.

UPDATE OCTOMBRIE 2020

După mai bine de un an în care am lucrat din picioare folosind un standing desk improvizat am decis că este cazul să trec la nivelul următor. După mult research, am ales un birou electric de pe birou-reglabil.ro

Mai exact am optat doar pentru cadrul vândut de ei la care am cumpărat și montat un blat alb de dimensiuni mai mici, având în vedere că biroul o să îl folosesc în sufragerie. Ei oferă oricum o multitudine de dimensiuni și nuanțe pentru blat dar mie mi-a fost mai ușor așa.

Biroul este cam ceea ce și-ar dori oricine de la un astfel de “gadget”. Are două motoare, este foarte silențios și cel mai important, foarte stabil. Picioarele sunt foarte solide și poate ține maxim 120kg(fără blat). Personal, nu am de gând să îl încarc atât de mult oricum. Poate doar dacă voi trece la un sistem de prindere pentru două monitoare. Îmi place mult și designul cadrului. Fiind rotunjit, nu îți da acea impresie de “birou “industrial”.

Biroul coborat si ridicat

Biroul vine cu un control box cu afișaj digital de unde îl poți regla sus jos. Eu îl folosesc la 120 cm atunci când lucrez din picioare și la 85 cm pe scaun. Între aceste valori urcă și coboară în exact 10 secunde ceea ce mi se pare foarte tare.

Mai are și o funcție de memorare a înălțimii cu care poți să-ți setezi înălțimea de sus și cea de jos și îl poți urca și coborâ automat doar apăsând un buton. Deci după ce îți dai seama cam care sunt valorile care ți se potrivesc, memorezi programul și nu vei mai fi nevoit să ții butonul apăsat atunci când îl plimbi sus-jos. Tare

Nu știu dacă e din cauza că e primul meu standing desk dar nu exagerez deloc când spun că biroul este “wow”.

Săptămâna aceasta voi face și un review video în care voi încerca să îi fac o scurtă prezentare și să vorbesc mai mult despre ce mi-a plăcut la el și ce nu.

UPDATE IANUARIE 2020:

Am primit un feedback destul de bun in urma acestui articol asa ca am hotarat sa-l actualizez. Am mai scris despre variantele de birouri reglabile de la Ikeea, despre cum sa-ti faci singur un standing desk si am detaliat cum mi-am improvizat eu biroul reglabil pe inaltime. Spor la citit.

Evident, nu vom vorbi despre un birou reglabil pentru copii, ci despre așa-zisul standing desk. Cred că am auzit pentru prima dată despre birourile reglabile pe înălțime în urmă cu aproximativ cinci ani. Standing desk, așa cum au denumirea în engleză și cum sunt cunoscute în întreaga lume, reprezintă practic un tip de birou la care poți lucra atât de pe scaun, cât și din picioare. Da, știu, sună ciudat. De ce să stai în picioare când statul pe scaun e atât de confortabil? Ei bine, statul pe scaun provoacă o serie de probleme, mai devreme sau mai târziu. Asta depinde, desigur, și de perioada pe care o petreceți stând pe scaun și, cel mai important, de poziția pe care o aveți.

bărbat care lucrează din picioare la un birou cu înălțime reglabilă
foto: digitaltrends.com

Dacă lucrați la birou opt ore pe zi atunci probabil că spatele vostru deja strigă după ajutor. În principiu, coloana vertebrală este cea mai afectată pentru că, să recunoaștem, majoritatea dintre noi adoptă o poziție comodă pe scaun. Ba la jumătatea scaunului, ba cufundându-ne în el, ba cu picioarele pe birou. Postura incorectă precum și șederile lungi ne afectează curburile coloanei încet-încet, iar până la apariția durerii este doar o chestiune de timp.

Să revenim totuși la birourile reglabile pe înălțime. Chiar sunt bune de ceva?De câte tipuri sunt și care sunt beneficiile lor?

1. Birou reglabil pe înălțime electric

Așa cum o indică numele, biroul reglabil electric se poate înălța și coborî prin simpla apăsare a unui buton. În funcție de model și de preț, ele au incorporate unul sau două motoare. Deși n-ar trebui, există situații în care birourile electrice cu două motoare nu sunt întotdeauna mai bune decât cele cu unul singur. Asta depinde mult de calitatea materialelor folosite în fabricarea motorului, dar și a părții electronice, țara în care au fost fabricate și multe altele. Dar voi reveni pe acest subiect.

Unul dintre cele mai importante aspecte ale biroului reglabil pe înălțime electric este viteza cu care acesta poate urca și coborî atunci când apăsăm pe buton. Factorul esențial care influențează viteza este, desigur, greutatea totală a biroului. Și aici mă refer la biroul în sine (cu tot cu blat) împreună cu ce se află pe el: monitor, tastatură, laptop, dosare, etc. De obicei producătorii specifică toată aceste detalii în manualul de instrucțiuni care însoțește biroul electric, dar să nu vă mirați dacă aceste valori sunt puțin umflate.

masă reglabilă pe înălțime pe care încap două monitoare
foto: flickr.com/photos/mastermaq/

Stabilitatea biroului este un alt aspect important pe care trebuie să-l aveți în vedere atunci când cumpărați un birou, fie el electric sau manual, cu manivela. Cu cât biroul va fi mai ridicat, cu atât stabilitatea va fi mai mică. De asemenea, este recomandat să aveți monitorul montat pe birou cu un sistem de prindere. Cu toate acestea există multe birouri reglabile, ceva mai calitative, care nu au această problemă cu stabilitatea.

Cum spuneam și mai sus, referitor la motor, birourile cu două motoare prezintă un dezavantaj. Dacă se strică unul dintre ele, adio birou. Nu trebuie să vă speriați totuși: cu cât motorul este mai calitativ, cu atât sunt mai mici șansele ca el să se deterioreze. Iar în general prețul biroului reflectă calitatea motorului. În cazul unui birou cu înălțime reglabilă electric, la fel ca la majoritatea electronicelor, garanția, politica de retur și partea de service joacă un rol destul de important.

Ca o concluzie, birourile cu două motoare de calitate vor fi întotdeauna mai bune decât cele cu unul singur. Dacă aveți totuși de ales între un birou reglabil cu două motoare chinezești versus un birou cu un singur motor calitativ, vă recomand să-l alegeți întotdeauna pe cel din urmă.

Avantaje:

• fiind electric, se poate ridica și coborî ușor, rapid și fără efort;

Dezavantaje:

• destul de costisitor — preț cel puțin dublu față de birourile reglabile manuale;

• partea electronică și/sau motorul se pot deteriora oricând;

• consumul de curent;

  • greutatea;

2. Birou reglabil pe înălțime manual

Este alegerea perfectă pentru cineva care își dorește să adopte o poziție mai sănătoasă la birou, dar care nu vrea sau căruia nu-i permite bugetul să cheltuiască o avere pe un astfel de birou. Acestea sunt prevăzute cu o simplă manivelă pe care o veți acționa de fiecare dată când vreți să ridicați sau să coborâți biroul. Pentru cineva care vrea să îmbine statul în picioare cu statul pe scaun este destul de frustrant să repete același proces de 7–10 ori pe zi. Există riscul să vă plictisiți/să obosiți să tot dați la manivelă și e posibil ca, în final, să lăsați biroul într-o singură poziție.

birou reglabil SKARSTA de la Ikea, alb, cu manivelă
foto: ikea.com

În funcție de specificații, de greutate și de cât de mult se poate înălța, e nevoie de aproximativ 30–50 de rotiri de manivelă pentru a înălța și coborî biroul până la poziția dorită. La fel ca în cazul birourilor reglabile electrice, stabilitatea reprezintă și aici un aspect important. Cu cât se înalță mai mult, cu atât poate crește instabilitatea, asta depinzând, bineînțeles, de calitatea materialelor folosite. Într-adevăr, dacă optați pentru un astfel de birou reglabil, copiii nu îl vor putea folosi decât dacă este reglat în prealabil de către un adult.

Avantaje:

• varietate crescută față de birourile reglabile electrice;

• mult mai ieftine decât birourile electrice;

• mai ușoare — avantaj în cazul în care trebuie să-l mutați des;

• șanse mai mici de a se deteriora;

Dezavantaje:

• fiind manual, necesită mai mult timp pentru a fi reglat;

Beneficiile oferite de birourile reglabile pe înălțime , indiferent de tipul lor

1. Reduc durerile de spate. Aproximativ 80% dintre adulți suferă de diverse dureri de spate. Sunt afectați în special cei care lucrează la birou, conducătorii auto și, în general, persoanele sedentare. Conform unui studiu din 2011, participanții care au lucrat din picioare cel puțin o oră pe zi au redus durerile de spate cu 54%. Nu trebuie să ne mire acest lucru. Chiar și o singură oră pe zi petrecută în picioare la birou eliberează presiunea coloanei cauzată de statul intensiv pe scaun.

2. Reduc deteriorarea discurilor intervertebrale. Poziția pe care o adoptăm atunci când lucrăm la un birou clasic nu ne avantajează deloc coloana. Practic, toată greutatea de la brâu în sus este susținută de coloană vertebrală. Cu cât stăm mai aplecați, cu atât coloana va începe să se deformeze iar discurile să se deterioreze încet-încet.

3. Reduc durerea de umeri. Atunci când stați în picioare la birou este mult mai ușor să trageți de umeri în spate și să mențineți această postură corectă.

4. Productivitate crescută. Circulația sângelui și nivelul de energie cresc exponențial atunci când stați în picioare față de lucrul clasic la birou. Chiar dacă la început vi se va părea mai dificil statul în picioare, în scurt timp vă veți obișnui și veți deveni mai productivi. Cel puțin așa susține un studiu efectuat pe 167 de angajați timp de 6 luni.

Postura la biroul reglabil pe înălțime

La fel ca în cazul birourilor clasice, și în cazul birourilor cu înălțime reglabilă contează foarte mult poziția în care stăm. Nu v-aș recomanda să folosiți un laptop, ci mai degrabă un monitor extern. Este important să nu stați cu gâtul îndreptat în jos pentru că, în timp, coloana cervicală va fi afectată. Așadar, monitorul trebuie poziționat la nivelul ochilor. Ridicați biroul până la nivelul brațelor. Unghiul de 90 grade este cel pe care îl căutăm pentru o postură ideală.

poziția ideală la birou, cu unghiurile în care trebuie să stăm
foto: seattlestandingdesks.com

Despre birourile SKARSTA și BEKANT de la Ikea

În magazinele Ikea există două tipuri de birouri reglabile ceva mai cunoscute:

  • Cel manual, SKARSTA
  • Cel electric, BEKANT

După un scurt research pe reddit am aflat că cel manual pare să fie ok per ansamblu. În schimb modelul BEKANT nu este foarte recomandat, posesorii lui confruntându-se cu numeroase probleme. Ba cu sistemul electric, ba cu stabilitatea, ba cu politica de retur. Este posibil totuși ca cei de la Ikeea să fi remediat problemele pe parcursul anilor prin anumite upgrade-uri ale acestui model. Chiar și așa, eu personal cred că putem găsi opțiuni mai bune calitate/preț.

Așadar mare atenție atunci când vrei să va cumpărați un standing desk. Chiar dacă Ikeea este primul magazin care vă vine în minte v-aș recomanda să va orientați și către altele. În special către magazinele online care se ocupă exclusiv sau aproape exclusiv cu comercializarea birourilor sau meselor reglabile pe înălțime.

De ce? Păi în principiu pentru oferta mult mai variată și pentru partea de suport și garanție.

Cum să-ți faci singur un standing desk?

Prima opțiune în care nu o să intru foarte mult în amănunt este să ți-l construiești de la 0. Dacă ai ceva cunostiinte de tâmplărie, unelte și te pasionează craftingul atunci poți începe un astfel de proiect. Te va ajunge ceva mai ieftin și va fi cu siguranță mai arătos decât cele din comerț.

Dacă optezi pentru un birou electric atunci îți recomand să comanzi de pe aliexpress motorul/motoarele împreună cu cadrul biroului. Nu vei scăpa fără o investiție de minimum $300 și multă multă muncă. Sunt suficiente tutoriale pe youtube așa că nu o să detaliez. Mai ales că eu nu am urmat această cale.

Cea de-a doua opțiunea este de fapt o soluție de mijloc care funcționează însă ireproșabil în cazul în care nu vă permiteți un birou cu picioare reglabile pe înălțime.

birou reglabil pe înăltime, improvizat

Așa arată setup-ul meu. Așa cum vedeți în poze, este vorba despre o măsuță așezată peste un birou clasic. Biroul l-am cumpărat de la Jysk în urmă cu câțiva ani, atunci când nu aveam probleme cu coloana iar măsuța albă este, desigur, marka Ikea(50 de lei bine investiți).

Brațul monitorului a fost ceva mai greu de găsit în România așa că l-am comandat de pe Amazon.co.uk. Nu știu dacă între timp a apărut și pe la noi așa ceva. În 2016 a costat în jur de £35. Are aproximativ 80 cm înălțime iar pentru mine care am 1.85m este perfect. Se poate roti stânga-dreapta și se poate regla față-spate în funcție de distanța la care vrei să privești spre monitor. Dacă ești ceva mai scund nu este nicio problemă pentru că poți prinde monitorul mai jos pe acel braț.

birou reglabil - vedere din spatele monitorului

Avantaje: Ieftin, fără compromisuri din punct de vedere al calității.

Dezavantaje: Este cam dificil să ridici și să coborî monitorul de câteva ori pe zi. Eu îl am montat în permanență așa pentru că lucrez doar din picioare. Problema se poate resolva, simpu, cu ajutorul unui scaun de bar.

Accesorii recomandate pentru munca din picioare la un standing desk

  1. Șosete de compresie. Da, nu este o glumă. Statul în picioare pe termen lung nu este recomandat. Șosetele de compresie ajută sângele să circule mai bine în zona inferioară a corpului și vă pot scăpa de durerile de genunchi și de gambe. Pe termen lung statul în picioare poate duce la apariția varicelor și nu ați vrea să ajungeți acolo doar pentru faptul că vă doriți să lucrați din picioare. Vorba aia, paza bună trece primejdia rea.
șosete de compresie negre, lungi până la genunchi

2. Suport pentru picioare. Pe lângă o pereche de încălțăminte comodă, este recomandat să folosiți un suport pe care să stați. O mini saltea de spumă sau, mai indicat, un pad de echilibru. Mă refer la acele “cărămizi” dreptunghiulare fabricate din spumă și care au o parte aderentă. Le găsiți la magazinele sportive și nu sunt așa de scumpe.

persoană care folosește un suport pentru picioare, moale, din silicon

3. Placă de echilibru. Sau discul de echilibru. Pentru cei care vor cu adevărat să aibă o experiență completă atunci când muncesc din picioare. Este ideal să vă mișcați puțin în timp ce stați în picioare. Placa de echilibru(balance board) vă ajută să vă lucrați mușchii picioarelor chiar în timp ce stați la birou. Trebuie să fiți totuși atenți la ce cumpărați. Contează mult înălțimea plăcii și gradul de dificultate. Ideal ar fi să stați într-un semi-echilibru și să vă puteți apleca stânga/dreapta și față/spate. Undeva la maxim 5 cm înălțime și un unghi de 15–20 grade este cam ceea ce trebuie.

Există pe piață multe modele de plăci de echilibru, prețul lor ajungând chiar și la câteva sute de dolari. Va recomand să începeți cu un disc de echilibru simplu și ieftin și să investiți în ceva mai avansat dacă vi se va părea util.

patru modele de plăci de echilibru

Pe final, vreau să menționez că specialiștii susțin că este bine să imbinăm timpul pe care îl petrecem la un birou reglabil pe inăltime. Jumătate din timp în picioare, jumate pe scaun. Eu personal petrec la birou cam 70% din timp în picioare și 30% pe scaun. De asemenea vă recomand să faceți pauze dese și să nu exagerați cu statul în picioare. Puteți face scurte plimbări pentru a pune sângele în mișcare sau vă puteți întinde pe o canapea. Ideal ar fi să faceți ceva exerciții dar asta depinde de fiecare.

Este bine de știut că, la început, statul în picioare vă vă epuiza destul de rapid. După câteva zile însă veți observa că lucrurile se vor schimba încet-încet iar coloana voastră vă va răsplăti, scăpand astfel de durerile pe care le resimțiți deja sau pe care urmează să le resimțiți.

--

--